Astăzi s-a stins din viață Dan Matei Agathon, cel pe care noi îl considerăm cel mai bun ministru al Turismului din ultimii 33 de ani. Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) regretă dispariția unui om care s-a dovedit a fi, în timp, un vizionar care a pus interesul industriei turismului din România pe primul loc, dedicându-și eforturile pentru a rezolva problemele sectorului și a-l promova la nivel internațional.

Dan Matei Agathon a ocupat funcția de ministru al Turismului de două ori, în perioada 1992 – 1996 și apoi din 2000 până în 2003, fiind și cel mai longeviv ministru al Turismului din țara noastră (7 ani). Cu pasiunea sa pentru turism, Dan Matei Agathon a reușit să obțină o realizare deosebită în cariera sa – a fost numit vicepreședinte al Organizației Mondiale a Turismului (OMT), o distincție în premieră pentru o țară a Europei Răsăritene la acea vreme. Acest lucru a demonstrat viziunea și expertiza sa în domeniul turismului, care au fost recunoscute și apreciate pe plan internațional.

În nici 3 ani de de mandat (2000 – 2003) s-a finalizat privatizarea în turism, prin metoda ”licitației cu strigare”, s-a relansat brandul turistic România iar participările la târgurile internaționale au fost gratuite. Au fost lansate programe de dezvoltare turistică precum ”Superschi în Carpați” – cu Domeniul Schiabil Predeal Azuga, din care s-au realizat extinderea pârtiei din Predeal și instalația de zăpadă artificială, ”Croaziere pe Dunăre”, ”Bucovina de Aur” sau ”România, Țara Vinurilor”. De asemenea, a fost lansat programul de promovare ”Litoralul pentru toți”, care funcționează și astăzi. Toate aceste programe, care continuă și în prezent, sub o formă sau alta, au ridicat vizibil potențialul regiunilor și produselor promovate.

Dan Matei Agathon a fost recunoscut pentru abilitățile sale remarcabile de comunicare și marketing. A avut o relație deschisă și constructivă cu mass-media și a transmis cu pasiune frumusețea și potențialul turistic al României în cadrul târgurilor internaționale, standurile României fiind la acea vreme foarte dinamice, cu artiști, spectacole, artizani și alți invitați speciali.

În aceste momente de durere, Asociația Națională a Agențiilor de Turism își exprimă sincerele condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat pe Dan Matei Agathon. Am pierdut un lider excepțional și un susținător devotat al industriei turismului din România. Amintirea sa va rămâne vie și va continua să ne inspire în continuare.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here