Portrait of Victor NEGRESCU

Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat în plenul legislativului european de la Strasbourg ca Uniunea Europeană să sprijine mai mult turismul și transporturile din România, puternic afectate de războiul din Ucraina și de pandemie. Acesta a menționat că ambele sectoare sunt puse sub presiune și că este nevoie de instrumente europene pentru a sprijini demersurile realizate de autoritățile din România.

“Războiul din Ucraina a creat o presiune suplimentară asupra turismului și transporturilor, grav afectate de pandemie, pentru care trebuie să găsim soluții. În țara mea, România, aflată la frontiera cu Ucraina, au existat costuri importante în aceste două domenii. (…)

Avem nevoie de mai multă flexibilitate din partea Comisiei Europene și de resurse suplimentare pentru a asigura fluxurile de transport necesare atât Ucrainei, cât și țărilor din Estul Europei, de care depind reziliența și stabilitatea comercială a întregii Uniuni” a declarat eurodeputatul Victor Negrescu.

Reprezentantul României în Parlamentul European a evidențiat efectele pe care războiului din Ucraina le are asupra turismului și transporturilor și eforturile făcute de autoritățile române.
“Am cunoscut o scădere a turismului internațional, turiștii externi fiind speriați de ce se întâmplă în regiune. De aceea, avem nevoie de noi instrumente europene de sprijin și am cerut o linie bugetară dedicată.

 

În ceea ce privește transportul, România a trebuit să preia din ceea ce se transporta în Ucraina. După începerea războiului, traficul de mărfuri în Portul Constanţa a crescut cu opt procente, de la 33 de nave pe zi la 50.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România a alocat fonduri suplimentare pentru aceste noi nevoi pe zona de transport, însă este nevoie și de sprijin european. 

Nu doar mărfurile sunt importante. Trebuie identificate soluții și pentru marinarii sau transportatorii ucraineni care nu mai au unde să se întoarcă” a explicat europarlamentarul social-democrat, raportor alternativ pentru bugetul european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here