București, 20 septembrie 2022: MedLife, cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală, anunță numirea Alinei Irinoiu în funcția de Director Financiar începând cu luna octombrie a acestui an. Anterior, poziția a fost deținută de Adrian Lungu care se retrage din grup pentru a se dedica unor proiecte personale.

Cu o expertiză bogată în domeniul auditului financiar, Alina Irinoiu a ocupat timp de patru ani funcția de Investor Relations Manager în cadrul MedLife, timp în care a coordonat departamentul de M&A pentru realizarea de tranzacții mici și medii, deținând pentru o scurtă perioadă și poziția de Deputy Chief Financial Officer. În prezent, MedLife este cea mai titrată companie de M&A pe piața serviciilor medicale private, cu o divizie dedicată activității de fuziuni și achiziții.

„Experiența ultimilor ani de a lucra într-o companie cu activitate atât de intensă în zona de achiziții, așa cum este MedLife, pe o piață dinamică, în continuă schimbare, reprezintă pentru mine cea mai mare provocare profesională de până acum. Cred cu tărie că, pentru a continua să consolidăm și să dezvoltăm serviciile medicale integrate ale companiei, este nevoie de o abordare inovatoare, de o înțelegere clară a transformărilor prin care trecem la nivel social și economic, dar și de o mentalitate deschisă, astfel încât să continuăm să răspundem nevoilor pacienților și business-urilor din România cu soluții medicale complexe. Acestea sunt principalele direcții care îmi vor ghida mai departe activitatea în MedLife, ca Director Financiar, și mă bucur că am privilegiul de a contribui, alături de colegii mei, la îmbunătățirea serviciilor medicale din România”, a declarat Alina Irinoiu.

Alina Irinoiu preia funcția de Director Financiar de la Adrian Lungu care a ocupat această poziție timp de 12 ani în cadrul grupului.

Adrian Lungu și-a început cariera în MedLife ca Business Controlling Manager, iar din 2011 a preluat atribuțiile de Director Financiar având un rol foarte important în consolidarea și dezvoltarea business-ului MedLife. În această perioadă a coordonat și integrat cu succes nu mai puțin de 48 de achiziții, implicându-se în mod susținut în investițiile greenfield pentru extinderea rețelei la nivel național. De asemenea, acesta a avut un rol cheie în procesul de listare a companiei la Bursa de Valori București în 2016, prima cea mai mare listare a unei companii private din domeniul medical, gestionând în același timp și toate procesele de finanțare structurată pe care grupul le-a avut pentru a-și acoperi nevoile de investiții. Pe parcursul activității sale, Adrian Lungu a contribuit în mod esențial la transformarea business-ului MedLife, atât prin dezvoltarea infrastructurii IT la nivel de grup, a proceselor de automatizare și software, cât și prin planificarea, implementarea și coordonarea procedurilor din zona de finance și administrare a bugetelor.

Sunt mândru de tot ce am construit în MedLife și am încredere că toate proiectele pe care le-am livrat în acești 12 ani constituie o bază solidă pentru dezvoltarea business-ului la nivel regional. Mă bucur că am făcut parte dintr-o echipă tânără și omogenă de profesioniști și sunt convins că Alina va susține mai departe cu succes angajamentul pe care MedLife și l-a luat față de clienți, parteneri, angajați și investitori, contribuind la dezvoltarea durabilă a sistemului medical din România”, a declarat Adrian Lungu.

 

Despre Sistemul Medical MedLife

 

Sistemul Medical MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au

crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

 

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie

 

 

în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

 

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică si experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze

aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

 

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

 

În perioada de pandemie, MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

 

Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here