București, 15.03.2018 – Pe o piață care în ultimii doi ani s-a dezvoltat accelerat, atât ca volum al stocurilor, cât și ca număr de tranzacții, a fost lansată specializată în segmentul industrial al pieței imobiliare. Obiectivul agenției pentru primul an este atingerea unei cote de piață de 10%.

 

Conducerea executivă a companiei este formată din Marian Orzu, unul dintre veteranii segmentului de industrial și logistică, Daniel Cautiș și Laurențiu Badea, care sunt și fondatori. Marian Orzu, Managing Partner, vine după un parcurs de 13 ani în imobiliare, exclusiv pe segmentul de industrial-logistică. După 12 ani petrecuti în Eurisko și CBRE, unde a deținut în cele din urmă poziția de Director al Diviziei de Spații Industriale, a trecut și de partea clientului, la CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator de parcuri industriale și logistice din România și Europa Centrală și de Est. Până acum Marian a tranzacționat peste 400.000 m2 de proprietăți industriale. Daniel Cautiș, Managing Partner, are și el cu o experiență „duală” de peste 6 ani, atât în agenție cât și la client: Colliers International, respectiv Iulius Grup și CTP. Laurențiu Badea, Managing Partner al diviziei de terenuri, are o vechime de 15 ani în imobiliare, în cadrul CBRE, Epsilon Imobiliare și Eurisko Property Intelligence. Valoarea terenurilor tranzacționate de Laurențiu ajunge în acest moment la aproximativ 100 de milioane de euro.

 

Dunwell oferă servicii de tranzacționare și consultanţă imobiliară în procesul de identificare, închiriere și vânzare a proprietăților industriale existente sau a unor proiecte noi, vizând în special furnizorii de servicii logistice, retailerii tradiţionali și cei online, industria FMCG și producătorii. Pentru proprietarii și dezvoltatorii de spații logistice și industriale, Dunwell oferă servicii de cercetare de piață pentru estimarea prețurilor de închiriere sau vânzare ale proprietăților sau pentru identificarea oportunităților de investiții, reprezentare în negociere și marketing al proprietăților. Marketing-ul proprietăților e un serviciu conceput special pentru dezvoltatorii locali de talie mică sau medie, care de multe ori nu beneficiază de suportul de marketing al marilor corporații de real-estate. Sediul central al agenției este în București, dar compania colaborează cu toate marile parcuri industriale și logistice din țară și vizează atât clienți internaționali cât și naționali și locali.

 

„Am părăsit siguranța marilor corporații și am intrat în antreprenoriat împreună cu Daniel și Laurențiu pentru că avem aceeași viziune: atât cea a orizontului deschis de dezvoltarea accelerată a parcurilor industriale și logistice din ultimii ani, cât și a dorinței de a oferi servicii pe care piața încă nu le pune la dispoziție. Pasul acesta însă l-am facut având o bază solidă: experiența pe care am acumulat-o atât de partea agenției, cât și de cea a proprietarului și dezvoltatorului, ceea ce ne dă o perspectivă integrală asupra business-ului și a întregului proces de tranzactionare. Putem înțelege astfel cel mai bine atât dorințele proprietarului, cât și așteptările chiriașului, ambele părți ajungând la un consens, cu un câștig real. Mai mult decât atât, evoluția segmentului de industrial din ultimii ani, un segment neglijat până acum, ne-a creat contextul favorabil de a exploata această nișă și de a dezvolta acest nou proiect de agenție”, a spus Marian Orzu, partener Dunwell.

 

Obiectivul de business al agenției pe termen scurt (1 an) este să atingă o cota de 10% din piață, iar pe termen mediu (3 ani) să ajungă la 30%. Dunwell lucrează proiecte de închiriere de toate dimensiunile, inclusiv unele pe care piața, în mod normal, le ignoră. Fiind o structură suplă, de tip antreprenorial, compania are o capacitate mare de adaptare a procesului de tranzacţionare și de îmbinare corectă între cerere și ofertă. Așa cum sugerează și numele, Dunwell, a face bine și dedicat ceea ce faci, este principala valoare a agenției, iar alături de experiența de piață, acest deziderat converge spre atingerea până în 2020 a obiectivului ca una din trei tranzacții în piața de industrial și logistică să fie făcută prin intermediul Dunwell.

 

Compania s-a constituit legal la mijlocul lui 2017, când au fost făcute și primele angajări și s-au realizat și primele tranzacții. Echipa actuală a Dunwell numără 4 oameni care împreună au aproape 50 de ani de experiență în piața imobiliară românească. Recent, compania a finalizat procesul de branding, dar și câteva tranzacții pe care urmează să le anunțe public în viitorul apropiat.

 

„Cred că cea mai mare realizare a acestor prime luni, este chiar demararea acestui proiect antreprenorial, Dunwell. Crearea identității de brand, a infrastructurii operaționale a firmei, formarea unei echipe funcționale, elaborarea primelor planuri de business și proiecții de cash-flow, administrarea financiară a proiectelor sunt câțiva dintre pașii absolut necesari pentru un proiect ambițios, dar care are nevoie de o bază solidă. Ne bucurăm că avem deja tranzacții semnate și multe altele sunt în desfășurare. De asemenea, finalizarea unei tranzacții pe segmentul de producție, segment de care România are mare nevoie și pe care dorim să îl promovăm, precum și încrederea pe care clienții ne-au acordat-o, sunt pentru noi încurajări în plus.”, a subliniat Daniel Cautiș, partener Dunwell.

 

Despre Dunwell

 

Dunwell, primul și singurul broker exclusiv de real estate industrial din România, este un start-up înființat în 2017 în București. Scopul agenției este de a intermedia tranzacțiile între proprietarii de spații logistice și industriale (proprietăți noi, existente, în construcție, built-to-suit, proiecte brownfield sau greenfield etc.) și chiriași: furnizori de servicii logistice, retaileri tradiţionali și online, FMCG, companii cu activități de producție. Divizia de terenuri se ocupă de tranzacționarea de terenuri, atât industriale, cât și pentru alte destinații de dezvoltare, de la vânzări de terenuri cu o singură parcelă, până la compactarea mai multor parcele, în funcție de zonă și nevoi. Parteneri executivi ai Dunwell sunt: Marian Orzu, unul dintre cei mai vechi specialiști ai pieței de industrial (13 ani de experiență în domeniu) și fost Director al Departamentului de Industrial din CBRE, Daniel Cautiș, cu peste 6 ani vechime în industrie și Laurențiu Badea care are 15 ani de experiență în piața imobiliară românească.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here