Marți, 20 decembrie 2022, Consiliului Județean Cluj i-a fost decernat premiul I în cadrul Galei „Inovație și calitate în sectorul public”, epilogul Competiției celor mai bune practici din administrația publică din România, ediția a XIV-a, eveniment organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP).  

            Consiliul Județean Cluj a participat la această competiție în cadrul Pilonului 2 – „Servicii publice digitalizate”, cu aplicația „Modernizare și reformare, prin digitalizare. Emiterea de către Consiliul Județean Cluj, în premieră națională, a certificatelor de urbanism în format digital„, prin care forul administrativ al județului a reușit implementarea, în premieră națională, a unui proiect pilot, primul de acest tip în România, prin care s-a reușit digitalizarea unui domeniu extrem de important al administrației publice: urbanismul.

            Modul în care a fost concepută aplicația, implementarea, precum și argumentarea întregului proiect au convins comisia de analiză și jurizare cu privire la utilitatea și caracterul inovator al acestuia. De altfel, recunoașterea valorii este cu atât mai importantă cu cât această comisie, formată din specialiști și experți în domeniu, a fost una independentă, aceștia apreciind în special modul în care Consiliul Județean Cluj a reușit să schimbe, după 30 de ani, paradigma interacțiunii cetățean-administrație, prin digitalizarea, în premieră, a fluxului de la certificat de urbanism la autorizație de construire.

Alin Tișe, președintele CJ Cluj: „Acest premiu reprezintă recunoașterea oficială a revoluției administrative pe care am reușit să o declanșăm aici la Cluj, prin digitalizarea emiterii certificatelor de urbanism digitale, perfect valide din punct de vedere juridic. În plus, extinderea acestei facilități și pentru emiterea autorizațiilor de construire digitale, confirmă pasul istoric pe care instituția pe care o conduc l-a făcut în evoluția administrației publice din România. Practic, am fost primii din cele peste 3.300 de consilii locale și județene din țară care am reușit să implementăm această soluție digitală. Desigur, modelul de bună practică poate fi replicat, extrem de facil, și de celelalte instituții omoloage și, de ce nu, scalat la nivelul întregii țări” .

 

 

*          *         *

 

Amintim faptul că aplicația Ghișeul Unic (https://public.cluj.archi/) a fost lansată în data de 17 mai 2022 și reprezintă actul de naștere al digitalizării și debirocratizării unui circuit al actelor dintr-un domeniu administrativ foarte important. Un output important al implementării acestui proiect realizat din fonduri europene e că fiecare parcelă de teren va beneficia de o „carte de identitate” ce va cuprinde, într-un singur loc, toate datele relevante: felul terenului intravilan/extravilan, ce utilități are apă/canalizare/gaz, restricții speciale de construire-arie naturală protejată, sit Natura 2000, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here