În șantierul principal pe care lucrează firma Lemacons SRL din Galați, activitatea s-a derulat în flux continuu în primele luni ale acestui an, fiind numai scurte întreruperi cauzate de condițiile meteo nefavorabile.

Este vorba de lucrările pentru modernizarea DN2L Soveja – Lepșa km 60+145 – km 76+277, (beneficiar este CNAIR SA prin DRDP Iași).

Lucrările au ajuns deja la un stadiu de circa 50% și urmează să fie finalizate în mai – iunie 2024.

Directorul general al Lemacons Galați, ing. Alin Constantinescu, ne-a spus că au fost executate și activități de deszăpezire pe drumurile județene din Galați: ”Pe care am reușit să le menținem circulabile și în timpul celor două episoade de viscol prelungit din primavara acestui an.”

Totodată, firma a continuat lucrările pe șantierele deja demarate.

Astfel, în centrul orașului Galați, Lemacons modernizează aleea pietonală din zona cuprinsă între strada Navelor și Parcul Elice. Proiectul face parte din planul de modernizare completă a centrului municipiului Galați. Lucrările sunt realizate în proporție de 90%, urmând să fie terminate în cel mult două luni.

Lucrări în desfășurare sunt și în cadrul contractului de proiectare și execuție a lucrărilor aferente proiectului Modernizarea infrastructurii rutiere din zona Platformei Multimodale pentru inlaturarea blocajelor in trafic si relocarea unui segment de cale ferata pentru fluidizarea traficului feroviar din zona portuara (beneficiar APDM Galați). Stadiul fizic este de aproximativ 40%, urmeaza să fie  executate lucrările de cale ferată. Finalizarea lucrărilor este preconizată pentru sfârșitul anului curent.

Potrivit directorului general Lemacons, ing. Alin Constantinescu, în perioada imediat următoare va fi deschis șantierul pentru executarea lucrărilor de modernizare a tronsoanelor de drumuri județene DJ253, DJ 242H, DJ 255A, DJ 240A, DJ 252G și DJ 251.

În același timp, vor începe lucrările de realizare a fundațiilor pentru centrale eoliene în comuna Pechea, din județul Galați. „Din informațiile pe care le avem vor fi primele turbine de asemenea dimensiune din România”, menționează domnul Constantinescu.

Perspectivele sunt foarte bune pentru firma de construcții Lemacons, întrucât mai are în pregătire și alte șantiere.

În stadiul de proiectare sunt lucrările pentru proiectul de amenajare Dane Ro-Ro în portul Bazinul nou Galați. Beneficiarii sunt APDM Galați și PBN Logistics SA Galați.

Tot în proiectare sunt și lucrările pentru modernizarea și dezvoltarea Portului Mineralier Galati – etapa 1.

De asemenea, se pregătesc lucrările din cadrul proiectului de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ240 .

Din păcate, în acest an activitatea a început mai greu comparativ cu anii precedenți, din cauza lipsei de finanțare a Beneficiarilor cu care lucrăm în mod curent și de la care așteptăm vești mai bune odată cu venirea anotimpului de vară”, spune ing. Alin Constantinescu.

Fiind o firmă cu activitate în creștere, Lemacons Galați caută în permanență să își îmbunătățească echipa de implementare a proiectelor.

Ca atare, avem nevoie de specialiști în construcții: inginer construcții civile, inginer construcții hidrotehnice, inginer construcții cai ferate și drumuri. De asemenea, dorim extinderea personalului TESA de la Compartimentul Tehnic: ofertare – decontare și calitate, precum și a personalului de laborator: Șef Profil Betoane, laboranți. La nivel de echipe de muncitori avem o structură solidă de execuție la care se adaugă, din păcate, tot mai greu, alți lucrători calificați”, mai spune directorul general Lemacons Galați, ing. Alin Constantinescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here