Astăzi, la sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), președintele Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, a primit vizita de curtoazie a E.S. Ricardo Guerra de Araújo, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Federative a Braziliei în România. La întrevedere a participat, de asemenea, Alexandre da Silva Barbedo, ministru-consilier, adjunct al Șefului misiunii în cadrul Ambasadei.

Iuliu Stocklosa a folosit acest prilej pentru a face o prezentare succintă a Camerei bucureştene, subliniind recunoaşterea de care se bucură organizaţia noastră în ţară şi străinătate şi punctând câteva particularităţi ale activităţii CCIB. În ceea ce priveşte dezvoltarea colaborării comercial-economice româno-braziliene, în opinia preşedintelui CCIB, organizarea împreună cu Ambasada a unei „Zile a oportunităţilor de afaceri” va asigura o promovare eficientă a domeniilor-cheie ale economiei braziliene şi a cadrului legal aplicabil comunităţii de afaceri şi investitorilor şi va permite identificarea unor companii româneşti care doresc să opereze pe această piaţă sau să colaboreze cu parteneri brazilieni. În acest context, Iuliu Stocklosa a punctat interesul pentru dezvoltarea unei bune colaborări cu organizaţiile similare din Brazilia, inclusiv prin semnarea unor memorandumuri de înțelegere.

E.S. Ricardo Guerra de Araújo a apreciat propunerile preşedintelui Camerei bucureştene şi l-a asigurat de întreaga cooperare în proiectele ce vizează o mai bună cunoaștere și valorificare a potențialului celor două economii și majorarea schimburilor comerciale bilaterale. Ambasadorul Republicii Federative a Braziliei în România a folosit acest prilej pentru a sublinia interesul de a colabora cu CCIB în organizarea evenimentelor ce vor avea loc în marja lucrărilor Comisiei Mixte Interguvernamentale instituite în baza Acordului de cooperare economică, științifică și tehnologică dintre România și Republica Federativă a Braziliei, care în opinia diplomatului brazilian ar putea fi organizată în România în prima parte a anului 2024.

În încheierea vizitei, oaspeții au vizitat Palatul CCIB și spațiile care eventual pot găzdui evenimente de promovare a colaborării bilaterale economice, culturale și în alte domenii.

Informații de background

În primele nouă luni ale acestui an, Brazilia a fost: principalul partener comercial al României în America Latină, cu o valoare totală a schimburilor de 443,9 milioane USD; a doua piață de desfacere a mărfurilor românești din regiune (141,5 mil.USD), după Mexic și principala țară de origine din America Latină pentru produsele importate de România (302,4 mil. USD)

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here