Pentru prima dată în istoria modernă a României, românii din diaspora sunt invitați să participe la cel mai mare studiu cu privire la așteptările lor de la țara-mamă. Acest lucru este posibil acum datorită internetului. Prin intermediul unei platforme online interactive, comunitățile românilor din Europa, Asia, Africa, Australia, America de Nord și America Latină sunt invitați să răspundă la întrebarea: “Ce așteptări ai de la România?”

După 1990, relaţiile țării noastre cu românii din afara graniţelor au cunoscut o evoluţie semnificativă. Eforturile identitare ale acestora au beneficiat de susţinerea şi sprijinul constant al autorităţilor de la Bucureşti, fiind considerate o datorie constituţională şi un obiectiv prioritar cu caracter permanent al politicii externe româneşti. Cu toate acestea, proiectul pe care îl prezentăm reprezintă prima acțiune globală care își propune să colecteze păreri obiective despre așteptările românilor din diaspora.

Considerând românii de peste hotare drept parte integrantă a spiritualităţii, dar și a economiei româneşti, site-ul RomaniaNoastra.net își propune să afle ce așteptări au aceștia de la țara lor. Crearea unei platforme de comunicare dintre cei peste două milioane de români din străinătate și România este scopul major al proiectului pe care îl demarăm. Noul site oferă românilor de pretutindeni posibilitatea să trimită sugestii punctuale, să pună întrebări sau să ceară socoteală pentru problemele pe care le întâmpină.

Menit să devină vocea românilor de pretutindeni, platforma RomaniaNoastra.net este un proiect al societății civile din România. Răspusurile la întrebarea “Ce așteptări ai de la România?” vor fi analizate de o echipă de experţi profesionişti, iar concluziile se vor regăsi într-un program dedicat românilor de pretutindeni, pe care echipa noastră îl va prezenta în scurt timp.

Scopul central al inițiativei este consultarea populației din diaspora în vederea elaborării viitoarelor strategii referitoare la românii de pretutindeni. În acest sens, portalul invită ong-urile din diaspora să promoveze acest proiect și să se implice în această analiză. Românii de pretutindeni sunt invitați să acceseze www.romanianoastra.net, să răspundă la întrebarea “Ce așteptări ai de la România?” și să promoveze această inițiativă în rândul cunoscuților români.

Potrivit statisticilor oficiale, peste 2,3 milioane de români locuiesc in diaspora, în timp ce organizațiile non-guvernamentale estimează o comunitate de peste 3,9 milioane de români. Printre țările cu cele mai mari comunități se numără Italia, Statele Unite ale Americii, Spania, Germania, Israel sau Canada. Europa și America de Nord sunt continentele cu cele mai mari comunități de români, însă aceștia sunt răspândiți pe tot globul, în peste 51 de țări. De asemenea, peste un sfert de milion de cetățeni români din Republica Moldova și-au redobândit cetățenia româna în ultimii 20 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here