Prezentare generala a pietei rezidentiale
Bine cunoscut ca un bun motor generator de profit, piata rezidentiala din Romania, care in anul 2007 suferea o explozie benefica, si-a demonstrat  potentialul ei imens  prin proiectele rezidentiale din marile orase generate la acel moment de cererea de apartamente noi de calitate inalta si medie manifestata de populatie. Asadar, pana nu demult atentia tuturor jucatorilor din piata imobiliara a fost canalizata spre profit, spre cumpararea sau inchirierea oricarui produs imobiliar care ar fi putut aduce un profit cat mai mare speculativ si preluarea oricarui tip de finantare in acest scop, dezvoltarea de produse imobiliare  cu scopul obtinerii unui profit considerabil. Aceasta perioada a luat insa sfarsit, acum singurul mod in care se pot pune lucrurile in miscare este ”intoarcerea la origini” adica indreptarea intregii atentii catre studiile de oportunitate si fezabilitate pentru dezvoltare imobiliara, stabilirea unui profil corect al clientului-target si calcularea unui ”exit” cu riscuri cat mai mici.

Presa, jucatorii profesionali si cumparatorii se intreaba care este pretul corect pentru apartamentele noi sau vechi din piata imobiliara romaneasca. Mostenim pretul per metru patrat ca reper general acceptat pentru evaluarea nivelului de pret pentru apartamente. 

 Avem indici de pret per metru patrat, evolutii si analize. Citim previziuni subiective generate de analisti sterili si fara istoric profesional pozitiv.

Asteptam scaderi, insolvente si executari bancare care sa produca achizitii la minime istorice.

Problema de analiza porneste, in primul rand, de la analize comparative incorecte din punct de profesional. Este ca si cand am compara Dacia, Toyota si BMW, tragand concluzia ca cei de la BMW isi pacalesc clientii deoarece Dacia este mult mai ieftina. Credem ca analizele serioase si pertinente pornesc de la grupuri de clienti tinta, nevoile pentru fiecare grup si puterea de cumparare a cumparatorilor.

Foarte multi cumparatori de apartamente cauta suprafete mari la pret mic per metru patrat. La prima vedere este afacerea perfecta, in profunzime este un “cal troian” pentru majoritatea celor care hotarasc achizitia functie de acest criteriu de selectie.

Pret mic per metru patrat poate insemna si calitate indoielnica a constructiei in ansamblu sau a finisajelor finale pentru fiecare unitate.

Suprafata mare nefunctionala si inutilizabila inseamna cheltuiala mare de intretinere. Cateodata aceasta cheltuiala reprezinta o valoare importanta din bugetul familiei.

Pretul corect pentru un cumparator este dat de suprapunerea nevoilor si bugetului lui pe valoarea pe care o plateste pe achizitia si intretinerea locuintei.

In cele ce urmeaza va prezentam o analiza detaliata a pietei rezidentiale asa cum se prezinta ea din prisma ofertelor existente, atat pe piata de locuinte noi cat si second-hand: analize de distributie a ofertei pe zone, pe ani, analize de pret si opinii asupra situatiei actuale. Citeste aici analiza completa realizata de RealTime

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here