imagesCAT10QEORezervele valutare ale BNR au crescut in noiembrie cu 335 milioane euro, la 28,737 miliarde lei, un nou nivel record, in contextul unor intrari de 2,7 miliarde euro, din care 2,13 miliarde euro au provenit de la titlurile in valuta vandute de Ministerul Finantelor.

„in cursul lunii noiembrie au avut loc intrari de 2,693 miliarde euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice (inclusiv cu sumele provenind din emisiunile de obligatiuni de stat in valuta de pe piata interna), venituri din administrarea rezervelor internationale si altele”, se arata intr-un comunicat al BNR.

Ministerul Finantelor a imprumutat, pe 26 noiembrie, de la banci o suma record, de 1,423 miliarde euro, prin vanzarea de titluri de stat in valuta cu scadenta la un an, dupa ce la inceputul lunii a reusit sa atraga 793 de milioane de euro printr-o licitatie de obligatiuni in valuta pe trei ani.

Totodata, iesirile de la rezerva BNR au totalizat 2,358 miliarde euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi aferente datoriei publice externe directe si garantate de stat, plati din contul Comisiei Europene si altele.

Consiliul de Administratie al BNR a decis, pe 16 noiembrie, sa reduca nivelul ratei rezervelor minime obligatorii constituite de banci la pasivele in valuta cu scadenta sub doi ani de la 30% la 25% incepand cu perioada de aplicare 24 noiembrie-23 decembrie 2009, pentru sustinerea finantarii sectorului guvernamental de pe piata interna.

Rezervele valutare al BNR au crescut in mod constant in perioada iulie – noiembrie 2009, atingand consecutiv cinci niveluri record.

In luna noiembrie, rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone, dar valoarea acesteia a crescut de la 2,34 miliarde euro la 2,597 miliarde euro, in conditiile evolutiilor preturilor internationale.

Astfel, rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 30 noiembrie 2009 au fost de 31.334 milioane euro, fata de 30.747 milioane euro la finele lunii precedente.

Platile scadente in luna decembrie 2009 in contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza 76 milioane euro.(Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here