București, 10 august 2021 – Înființată în decembrie 2018, în orașul Bacău, clinica de recuperare medicală IOLA Center estimează dublarea cifrei de afaceri până la finalul anului, ca urmare a investițiilor în marketing și branding efectuate în primele șase luni ale anului curent.

Previziunile IOLA Center privind cifra de afaceri pentru 2021 sunt de 200.000 euro, dublu față de 2020, când clinica a obținut 84.000 euro din serviciile de fizioterapie, kinetoterapie și ozonoterapie oferite pacienților săi. Dublarea cifrei de afaceri se bazează pe creșterea investiției în marketing și branding din primele șase luni ale anului, dar și pe redobândirea încrederii românilor de a accesa servicii de recuperare, care s-au dovedit extrem de benefice în profilaxia operatorie.

Fondată printr-o investiție de aproximativ 1,4 milioane euro, dintre care 650.000 euro dedicați aparaturii medicale de ultimă generație, clinica se adresează pacienților din regiunea Moldovei și are ca plan expansiunea în orașe precum Iași și București. În prezent, clinica își desfășoară activitatea în Bacău, în cadrul ansamblului rezidențial Trotuș Residence, situat la kilometrul zero al orașului.

”Într-un context predominat de teamă cu privire la îmbolnăvirea cu virusul SarsCov-II, serviciile de fizioterapie și kinetoterapie au fost lăsate în plan secund de către români. Revenirea la un stil de viață mai relaxat a condus la creșterea cererii de servicii pe care clinica le oferă. Ne-am bucurat să îi putem primi în clinică pe pacienții noștri, pentru că știm cât de mult au nevoie de tratamente personalizate și de monitorizarea constantă a progresului pe care îl fac. Am luat toate măsurile necesare de igienă și sterilizare, astfel încât atât pacienții, cât și angajații noștri să fie în siguranță deplină,” a declarat Ioana Berza, Fondatoarea IOLA Center.

Ioana Berza a pus bazele IOLA Center în 2018 ca urmare a unei experiențe personale din trecut, când, în urma unei accidentări grave la echitație, a reușit să evite o operație chirurgicală dificilă cu ajutorul kinetoterapiei. Interesul pentru opțiunile alternative de recuperare medicală a determinat-o să urmeze studii de specialitate la Universitatea din Bacău și să se reorienteze la nivel profesional, în ciuda pregătirii anterioare într-un alt domeniu de activitate.

Despre IOLA Center

IOLA Center este o clinică de fizioterapie, kinetoterapie și ozonoterapie, fondată în 2018 în Bacău. Compania are ca misiune să spună Stop Durere! pacienților săi prin oferirea de servicii personalizate de recuperare medicală. Pilonii pe care aceasta funcționează sunt: profesionalism, empatie și dedicare pentru nevoile pacientului. Cu un număr de nouă angajați, medici specializați în Recuperare Medicală, Ortopedie-Traumatologie, Neurochirurgie și Cardiologie, IOLA Center vizează o cifră de afaceri de 200.000 euro până la finalul lui 2021. Pentru mai multe informații, vizitați www.iolacenter.ro.

 

Contact presă:

Lavina Pavel, PR Manager – [email protected]

Elena Dobre, Communication Specialist – [email protected]

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here