• Românii au ales Digi24 pentru a afla rezultatele alegerilor locale, iar televiziunea de știri a grupului Digi a fost lider incontestabil de audiență pe segmentul comercial (urban, 18 – 49 ani), în categoria televiziunilor de știri
  • ro a fost duminică, 27 septembrie 2020, cel mai vizualizat site de știri din România, conform Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT)

Platforma media Digi24 a fost principala sursă de informare a românilor despre alegerile locale. Cei mai mulți telespectatori din segmentul de public comercial au urmărit programele speciale difuzate de Digi24, în timp ce utilizatorii români de internet au preferat să se informeze despre scrutin din știrile de pe site-ul digi24.ro sau aplicația Digi24.

În ziua alegerilor, Digi24.ro a reprezentat principala sursă online de informare a românilor, conform Biroului Român de Audit Transmedia. Astfel, în categoria site-urilor de media, digi24.ro a fost lider, cu peste 1,4 milioane de vizitatori unici care au accesat site-ul și aplicația Digi24. De asemenea, digi24.ro a fost cea mai vizitată platformă online din România, înregistrând peste 2,1 milioane de vizite. În ziua votului, Digi24.ro (site și aplicație) s-a poziționat ca lider incontestabil al segmentului de media online cu peste 4,4 milioane de afișări.

Digi24 a fost, duminică, lider de audiență pe nișa televiziunilor de știri (public comercial). În medie, peste 45.000 de telespectatori au urmărit edițiile speciale ale postului, cu ocazia alegerilor locale, ceea ce s-a tradus într-un rating mediu de 1,08% și o cotă de piață de 6,6% (segmentul comercial, urban, 18-49 ani). În intervalul 21:00-21:30, când au fost făcute publice rezultatele exit poll-urilor, în medie aproximativ 170.000 de români urmăreau Digi24, postul de știri înregistrând astfel un rating mediu de 4% și o cotă de piață de 10,15% (segmentul comercial, urban, 18-49 ani). Minutul de aur pe segmentul comercial, urban, 18-49 ani, a fost înregistrat la 21:26, când peste 200.000 de telespectatori aveau televizoarele pe Digi24 (rating de 4,88% și cotă de piață de 12,5%).

Rezultatele înregistrate de echipele Digi24 și digi24.ro au fost efectul unei importante mobilizări a profesioniștilor televiziunii de știri care a făcut proba unei desfășurări de forțe uimitoare, pentru ca românii din toată țara să poată afla informațiile corecte, la cald, despre procesul alegerilor locale. Întrega echipă de jurnaliști și tehnicieni Digi24 mulțumește publicului pentru fidelitatea și încrederea arătate și de această dată

 

 

 

Despre Digi24

Televiziunea Digi24 și platforma online digi24.ro, poziționate de publicul român, pentru al treilea an consecutiv, în top 3 cele mai credibile surse de informare* din România, fac parte din divizia de media a grupului Digi | RCS & RDS. Postul de știri Digi24 este favorit pentru publicul activ comercial din zonele urbane, având cel mai mare grad ESOMAR A dintre toate televiziunile de știri din România. Site-ul digi24.ro este cel mai urmărit site de news din online-ul românesc, având o medie lunară de peste 41 de milioane de vizite, în ultimele șase luni. În luna martie, platforma a înregistrat un record absolut de trafic all time pentru un site măsurat de Biroul Roman de Audit Transmedia: peste 80 de milioane de vizite și peste 16 milioane de vizitatori unici.

Grupul Digi mai deține primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile Digi Sport 1, 2, 3 și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, televiziunile Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio Pro FM, Digi FM, Dance FM și Chill FM.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here