ADDA lansează „Stelele”, o piesă dedicată celor care au suferit sau suferă din dragoste. Scrisă și interpretată în stilul unic al ADDEI, „Stelele” este un single sincer și emoționant, ce împărtășește povestea unui îndrăgostit care simte atunci când iubirea se risipește, iar dintr-o lume colorată totul devine gri.

„Am compus piesa «Stelele» de când suntem în autoizolare. Mă bucur că am avut inspirație. Am făcut o filmare la pian și am postat-o. În scurt timp am primit foarte multe mesaje să o lansez. Așa că de la distanță, m-am organizat cu gașca de la Baladda Records și am terminat piesa. Este o piesă sensibilă care sper să atingă oamenii și să le transmită energie frumoasă în perioada asta dificilă”, povestește artista.

Pentru linia melodică, ADDA a colaborat din nou cu ProducaDoru și Bogdan Marinescu.

În septembrie, artista a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”, o piesă inspirată din povestea nebună de dragoste pe care ADDA o trăiește alături de soțul ei, „Femei”, un statement muzical dedicat femeilor și „Fals”, o piesă despre „granița fină” dintre prietenie și minciună.

Mai multe despre ADDA găsiți pe:
Instagram – https://www.instagram.com/addabaladda/
Facebook – https://www.facebook.com/addaofficialmusic
Youtube – https://www.youtube.com/user/addalecsandra/featured

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here