București, Mai, 2019 – Atos, lider global în transformare digitală, a fost ales de compania de utilități Veolia, lider mondial în utilități, pentru a dezvolta un spațiu sigur în cloud utilizând suita de soluții colaborative G Suite a Google Cloud. Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței Atos Technology Days 2019, parte a evenimentului Viva Tech.

 

Odată implementat, spațiul controlat va permite angajaților Veolia să își administreze în siguranță documentele într-un mediu colaborativ sigur, bazat pe cloud, beneficiind de  capabilitățile de user experience ale soluțiilor G Suite.

 

Cu această ofertă unică de tipul “as a Service”, Atos pune la dispoziție toată expertiza sa în securitate cibernetică pentru a satisface cerințele de securitate și administrare de date a companiei Veolia, livrând următoarele soluții și servicii:

 

  • Atos Trustway pentru controlul cheilor de acces criptate;
  • Atos Evidian pentru gestionarea accesului și identității;
  • O selecție de produse de securitate cibernetică din partea partenerilor Atos;
  • Un Centru Operațional de Securitate (SOC) cu capabilități de monitorizare 24/7;
  • Servicii de suport de nivel 1,2 și 3;
  • Instruirea utilizatorilor cheie ai serviciului.

 

“Această soluție unică, dezvoltată în colaborare cu Atos, ne va permite să finalizăm cu succes programul nostru de migrare SATAWAD către medii G Suite și Chromebook, utilizând o ofertă personalizată, perfect adaptată nevoilor noastre de a controla anumite tipuri de date cu un nivel optim de securitate”, a declarat Eric Haza, Director of Legal Affairs și membru în Comitetul Executiv al Veolia.

 

“În calitate de partener de încredere, Atos permite companiei Veolia să beneficieze din plin de cele mai bune soluții colaborative G Suite. Ne mândrim că putem contribui la creionarea unui mediu de lucru colaborativ sigur și controlat”, a menționat Eric Grall, SEVP Global Operations în cadrul Atos.

 

Pentru mai multe informații despre soluțiile de securitate cibernetică și securitate în cloud ale Atos, dar și viziunea Atos pentru securitatea globală, vizitați www.atos.com.

 

A patra ediție a conferinței Atos Technology Days a avut loc în cadrul evenimentului Viva Tech, care a adunat peste 100.000 de participanți, printre care lideri în tehnologie și startup-uri din întreaga lume, pentru a celebra inovația.

 

# # #

 

 

 

Despre Atos SE

Atos este lider global în transformare digitală cu peste 110.000 de angajați în 73 de țări și venituri anuale de peste 11 miliarde de euro. Numărul 1 în Europa în servicii de Cloud, Cybersecurity și High-Performance Computing, grupul Atos oferă soluții end-to-end de Orchestrated Hybrid Cloud, Big Data, Business Applications și Digital Workplace. Grupul este Partenerul Global pentru Tehnologia Informației al Jocurilor Olimpice & Parlimpice și operează sub brandurile Atos, Atos Syntel și Unify. Atos este o Societate Europeană (SE), listată la Bursa din Paris cu indicele CAC 40.

Scopul Atos este de a contribui la proiectarea viitorului industriei IT. Expertiza și serviciile sale sprijină atât dezvoltarea cunoștințelor si a educației, precum și abordările multiculturale și pluraliste ale cercetării, toate contribuind la excelența științifică și tehnologică. La nivel global, grupul permite clienților, angajaților și colaboratorilor săi, dar și membrilor societății în general, să trăiască, să lucreze și să se dezvolte în mod durabil și cu încredere în domeniul tehnologiei informaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here