București, noiembrie 2023

Românii care au în plan să achiziționeze o locuință nouă în 2024 de la un dezvoltator imobiliar sau de la alt tip de persoană juridică sunt impactați de legea 296 / 2023, care prevede creșterea cotei de TVA pentru tranzacțiile imobiliare de la 5%, cât este în prezent, la 9% și chiar 19%, dacă nu vor lua măsurile potrivite prin care să beneficieze de TVA de 5% chiar și pentru achizițiile oficiale din 2024.

Astfel, potrivit Legii 296 / 2023, cota de 9% se aplică din 2024 doar pentru achiziționarea de imobile vândute de persoane juridice, care au o suprafață de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică / alte persoane fizice. Ba chiar mai mult decât atât, imobilele de peste 120 mp și o valoare de peste 600.000 lei vor avea un TVA de 19%.

Însă cu toate acestea, legea vine și cu o portiță prin intermediul căreia românii își pot cumpăra locuințele noi dorite de la dezvoltatorii imobiliari în 2024, dar cu TVA 5%, în loc de 9%. Condiția de a beneficia de TVA de 5% în 2024 este să semnezi un antecontract pentru locuința de maximum 120 mp și o valoare de cel mult 600.000 lei și să achiți avansul pentru imobil încă din 2023.

„În primul rând, trebuie clarificat faptul că noua lege a majorării cotei de TVA NU impactează românii care cumpără imobile de la persoane fizice, ci românii care cumpără imobile de la persoane juridice, însă prețurile s-ar putea să crească de la anul atât pentru imobilele noi, cât și pentru cele vechi. TVA-ul și cererea din piață pot dicta creșterile de prețuri indiferent de vechimea imobilului.

Mai exact, toți românii care vor cumpăra la anul locuințe de la dezvoltatorii imobiliari (persoane juridice) vor achita TVA de 9% sau chiar 19%, în funcție de mai multe criterii. Singura variantă de a mai prinde TVA-ul de 5% în 2024 este să faci demersurile de cumpărare încă din 2023. Mai exact, dacă vrei să cumperi mai ieftin și mai avantajos decât o vei putea face la anul, trebuie să arvunești de acum locuința dorită, adică să semnezi un antecontract și să plătești avansul pentru viitoarea ta casă, chiar dacă locuința va fi predată efectiv în 2024” explică Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit.

Așadar, românii care au ca obiectiv achiziționarea de imobile în 2024, pot începe demersurile de cumpărare în cele mai bune condiții chiar de acum.

Conform datelor actuale, IRCC nu pare să scadă considerabil nici de la 1 ianuarie 2024, iar la polul opus cu această previziune sunt ofertele actuale ale creditelor ipotecare cu dobânzi fixe pe 3 sau 5 ani care sunt chiar mai mici decât însăși valoarea actuală a IRCC. De exemplu, dobânda fixă pe 3 ani a celui mai ieftin credit ipotecar pornește în acest moment de la marja de 5.75%, la care se adaugă și costul asigurării de viață.

Așadar, românii care așteaptă o scădere importantă a IRCC pentru contractarea unor credite ipotecare ieftine sunt sfătuiți de specialiștii în creditare să se îndrepte către ipotecarele cu dobânzi fixe, care în prezent sunt mult mai avantajoase și care asigură stabilitate pentru viitorii 3-5 ani.

„Dacă vrei să-ți achiziționezi o locuință la un preț mai mic decât o vei face în 2024, acum este momentul să acționezi în direcția obiectivului tău. Practic, dacă începi acum demersurile de achiziționare, aceeași locuință o vei cumpăra acum mai ieftin decât o vei putea lua la anul. Pe final de 2023 avem credite ipotecare cu dobânzi foarte mici față de dobânzile ultimilor 2 ani, iar TVA-ul este de 5% și îl putem face rămână așa chiar și în 2024 dacă acționăm prompt și inteligent” spune Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit.

Acesta este momentul potrivit în care să accesezi un credit ipotecar avantajos. Pentru achiziționarea unei locuințe prin credit, specialiștii AVBS Credit recomandă accesarea unui ipotecar cu dobână fixă în această perioadă, iar dacă te afli în situația în care ai un credit vechi (ipotecar, Prima Casă sau Noua Casă) care a devenit mult prea costisitor din cauza valorilor mari ale IRCC sau ROBOR, există o soluție eficientă care să te ajute, mai precis refinanțarea în credit ipotecar cu dobândă fixă.

Prin colaborarea cu un broker de credite, românii pot obține preaprobarea financiară a celui mai ieftin credit ipotecar al momentului și astfel pot semna cu dezvoltatorii imobiliari antecontractele și pot achita sumele drept avans pentru imobilele pe care le vor cumpăra efectiv în 2024. Astfel, românii își pot îndeplini trei obiective importante chiar din 2023: își rezervă locuințele dorite, își rezervă cele mai bune credite ipotecare ale prezentului și beneficiază de TVA redus chiar dacă achizițiile se vor face în 2024.

Procesul privind contractarea creditelor ipotecare este facil alături de un broker de credite, serviciile de intermediere, fiind total gratuite. Specialiștii în creditare consideră că perioada actuală este cea mai potrivită pentru soluționarea nevoilor de finanțare ale românilor, așteptarea noului an pentru contractarea unui credit ipotecar ieftin și pentru cumpărarea unei locuințe nu mai este justificată având în vedere contextul fiscal care urmează să intre în vigoare începând cu 2024.

AVBS Credit lucrează cu peste 35 de bănci și IFN-uri din România, iar serviciile sunt gratuite pentru clienții care optează pentru un credit. AVBS Credit este membră A.R.B.C. (Asociația Română a Brokerilor de Credite). Alătură-te francizei AVBS Credit: https://www.avbs.ro/franciza-avbs/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here