În lumea construcțiilor, inovația și durabilitatea au devenit aspecte esențiale. În căutarea soluțiilor inovatoare, întâlnim o descoperire surprinzătoare: Kaynemaile, un material revoluționar care redefinește modul în care clădirile interacționează cu mediul înconjurător.

Creat inițial pentru a fi utilizat în industria cinematografică pentru seria Lord of the Rings, Kaynemaile a fost transformat într-un material  fluid și sustenabil, care își găsește acum aplicații în domeniul arhitecturii și designului de clădiri.

Kayne Horsham știa că a descoperit ceva special atunci când costumele pe care le crea pentru Lord of the Rings au crescut în popularitate. În calitate de director artistic al departamentului de armuri și arme, Horsham avea sarcina de a găsi modalități de a echipa personajele care apar în filme. În practică, acest lucru însemna crearea unei mari cantități de armuri din zale.

Horsham a dezvoltat o versiune de armură din zale fabricată nu din metal greu, ci din polipropilenă, fiind ușoară și aerisită. Acesta a văzut potențialul de a-și transforma invenția într-o afacere, realizând că armurile ar putea fi la fel de ușor adaptate pentru alte industrii.

Astfel, Horsham s-a îndreptat către industria fațadelor de clădiri. Acum, după mai mult de două decenii de la crearea armurii din zale pe platourile trilogiei Stăpânul Inelelor, Horsham a industrializat materialul pentru a fi utilizat pe clădiri din întreaga lume. Compania sa – numită Kaynemaile – a transformat armura de film într-un material elegant, fluid și surprinzător de sustenabil.

Kaynemaile este un element fluid, asemănător unei cortine, creând o suprafață cinetică care se mișcă în vânt și atrage privirile. Inelele sunt durabile, ușoare și rezistente la foc și la lumină ultravioletă. Mai mult, materialul este surprinzător de eficient termic, menținând temperaturi scăzute în clădirile pe care este instalat.

Kaynemaile creează o structură care blochează eficient 70% din razele solare, în timp ce permite trecerea a 80% din aer prin înveliș. Datorită proprietăților remarcabile, Kaynemaile nu doar  că transformă aspectul clădirilor, ci redefinește performanța acestora și modul în care interacționează cu mediul înconjurător.

În România, datele VICTA.ro arată un total de 459 proiecte la care se estimează necesar de fațade ventilate și pereți cortină în 2023. Solicită un demo gratuit și ofertează la proiecte de interes!

Surse: victa.ro și fastcompany.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here