Adriana Drăgușin-  https://www.titirez.ro/


Deși potențialii cumpărători manifestă o precauție sporită în actualul context politico-economic, este de așteptat ca aceștia să ia în cele din urmă o decizie de achiziție, odată ce vor conștientiza stringența propriei nevoi – de a avea propria locuință sau de a face o investiție viabilă.

Anul acesta a început pe o notă precaut optimistă pentru piața rezidențială autohtonă, ca și pentru economia țării per ansamblu, previziunile privind evoluția lor pe parcursul lui 2023 înscriindu-se pe o linie similară. Cea mai recentă analiză realizată de reprezentanții rețelei de site-uri imobiliare Titirez.ro relevă că interesul pentru achizițiile de locuințe, fie pentru uz personal, fie în scop investițional, se va menține – chiar dacă potențialii cumpărători vor continua să manifeste o precauție sporită, pe fondul tulburărilor geopolitice resimțite la nivel global, cu impact și asupra economiei.

Astfel, exceptând eventualitatea unei acutizări bruște a situației politico-economice internaționale, șansele ca prețurile locuințelor să intre anul acesta pe un trend descendent sunt, practic, infime, consideră oficialii Titirez.ro. Pe segmentul rezidențial nou, creșterile de prețuri continuă să fie alimentate de scumpirile consemnate de materialele de construcție, respectiv de costurile mai mari cu forța de muncă, în vreme ce segmentul apartamentelor vechi este influențat, în mod indirect, de această dinamică.

2022: Evoluție economică pozitivă și un volum de tranzacții stabil

Potrivit datelor recent făcute publice de reprezentanții statului, România a încheiat anul trecut cu o creștere economică de 4,9%, în vreme ce așteptările Comisiei de Prognoză pentru anul 2023 vizează un avans al PIB de 2,8%. De asemenea, previziunile Comisiei Europene, deși mai temperate, au în vedere tot un avans economic pentru 2023, în cuantum de 1,8%. Pe de altă parte, așteptările celei din urmă instituții privind evoluția inflației vizează o scădere de la o medie de 11,8% în 2022, la 10,2% în 2023, urmând ca acest indicator să se cifreze la 6,8% în 2024.


Deși anul trecut ne-am confruntat, fără îndoială, cu un context economic dificil, apetitul pentru achiziții imobiliare a rămas, totuși, solid. Acest fapt este vădit de cele mai recente statistici publicate de ANCPI, potrivit cărora pe parcursul lui 2022 au fost tranzacționate, la nivel național, 700.273 de imobile – cu 1.517 mai multe decât în 2021, când au fost vândute 698.756 de imobile. Desigur că diferența dintre cei doi ani, de circa 0,2%, este practic neglijabilă, însă faptul că activitatea de tranzacționare din piață s-a menținut la un nivel stabil, în ciuda provocărilor întâmpinate de economie, este semnificativ. Asta cu atât mai mult cu cât anul 2021 a fost unul chiar foarte bun la acest capitol, ca urmare a intensificării apetitului pentru achiziții după «relaxarea» restricțiilor impuse în 2020.”

Costina Petrescu, CEO Titirez.ro & imoPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here