București, 3 august 2022: Dezvoltatorul EnVogue Residence, ansamblu rezidențial situat în zona de vest a Capitalei, pe Bulevardul Iuliu Maniu (nr. 586-590), anunță lansarea vânzărilor pentru corpul B, ce reprezintă a doua fază de construcție a proiectului. Aceasta va cuprinde 214 unități locative (cu una până la trei camere, alături de penthouse-uri). Lucrările de construcție se află în derulare, iar termenul de finalizare este prevăzut pentru iulie 2023.

 

Ca și pentru corpul C, primul scos la vânzare în cadrul proiectului, clienții interesați să facă o achiziție cu plata cash, în tranșe, beneficiază de o reducere de 100 de euro pe metru pătrat util pentru orice tip de apartament – deci de un preț efectiv de circa 1.156 de euro pe metru pătrat util (+TVA). Raportat la valoarea totală a unei unități locative, discountul poate depăși suma de 9.000 de euro.

 

„Am început construcția EnVogue Residence – Iuliu Maniu într-un moment profund marcat de restricțiile impuse în contextul pandemiei, motiv pentru care am încercat să ne adaptăm cât mai bine noilor tendințe manifestate în piață. Am proiectat, astfel, un ansamblu de o calitate peste medie, din toate punctele de vedere. O dovadă este și ideea de a integra în proiect adăposturi antiatomice, câte unul pentru fiecare bloc – o facilitate pe care, din cunoștințele noastre, foarte puțini dezvoltatori o au în vedere.”

 

Radu Dumitrescu, Sales Manager EnVogue Residence

 

Amplasat în apropierea stațiilor de metrou Păcii și Preciziei, EnVogue Residence – Iuliu Maniu reprezintă o investiție de circa 40 de milioane de euro, derulată de un dezvoltator autohton. Alcătuit din trei corpuri, fiecare a câte două tronsoane, ansamblul va aduce pe piață un total de peste 500 de apartamente noi, destinate clasei medii – garsoniere, studiouri, apartamente cu două și trei camere, dar și penthouse-uri. Lucrările la proiect au început în toamna anului 2021, iar în prezent se află în proces de construcție două dintre cele trei corpuri planificate. Astfel, în vreme ce corpul B va fi finalizat în vara anului viitor, primele 169 de unități locative, aferente corpului C, au ca termen de finalizare luna decembrie a anului în curs.

 

„O caracteristică distinctivă a ansamblului de pe Bulevardul Iuliu Maniu este că apartamentele au suprafețe mai mari decât media practicată până acum pe acest segment de piață. Astfel, garsonierele au peste 42 de metri pătrați utili, unitățile cu 2 camere depășesc, de regulă, 60 de metri pătrați, iar cele cu trei camere, 92 de metri pătrați. De asemenea, dotările și finisajele se încadrează în categoria premium, tocmai pentru a furniza rezidenților acel plus de confort de care au realizat că au nevoie în momentul în care au fost nevoiți să petreacă mare parte din timp în propriile case.”

 

Radu Dumitrescu, Sales Manager EnVogue Residence

 

Dezvoltatorul EnVogue Residence – Iuliu Maniu a lansat, luna trecută, și o promoție destinată clienților care au (sau plănuiesc să își cumpere) mașină, motiv pentru care ar trebui să dispună de unul sau mai multe locuri de parcare în apropierea casei. Astfel, până în luna septembrie, aceștia pot beneficia de un discount de 1.500 de euro la achiziția unui spațiu subteran în cadrul proiectului. Promoția este valabilă indiferent de tipul apartamentului achiziționat „la pachet” cu un loc de parcare.

 

Cu un regim de înălțime de la 6 la 9 etaje, cele trei corpuri din EnVogue Residence – Iuliu Maniu au o fundație de tip radier general, cu două subsoluri, structura fiind pe cadre de beton, iar compartimentările interioare, din cărămidă Porotherm. Apartamentele vor avea certificat de performanță energetică de clasa A, izolația exterioară fiind realizată dintr-o combinație de vată bazaltică și polistiren, ce oferă și un grad ridicat de protecție ignifugă. Terasele vor beneficia de sistem de termoizolație și hidroizolație de la Sika. Viitorii locatari vor avea la dispoziție, strict în incinta complexului rezidențial, facilități precum spații verzi, zonă de promenadă, pistă de alergare de 1.500 de metri patrati, locuri de joacă pentru copii, spații comerciale, restaurant, sală de fitness, supermarket, stații de încărcare pentru mașini electrice etc.

 

 

Despre EnVogue Residence

Cu o experiență de circa 8 ani pe piața rezidențială din Capitală și împrejurimi, portofoliul dezvoltatorului autohton EnVogue Residence cuprinde 5 proiecte finalizate și unul aflat în curs de construcție, anume EnVogue Residence – Iuliu Maniu. Printre obiectivele avute în vedere de companie se numără, în primul rând, siguranța și confortul locatarilor, alături de accesul facil la mijloacele de transport în comun, respectiv principalele puncte de interes ale orașului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here