• În primele nouă luni din 2019, principalele direcții ale pieței locale de consultanță sunt digitalizarea și exportul de know-how, în zona Europei Centrale și de Est;
  • România resimte o lipsă acută de specialiști, un consultant cu o experiență de opt ani putând ajunge la un salariu net de câteva mii de euro.

 

 

București, 29.10.2019. Exportul de know-how în consultanță de management a devenit una dintre cele mai importante direcții ale pieței în 2019, potrivit reprezentanților Horváth & Partners. România și-a consolidat poziția de centru de excelență în Europa Centrală și de Est (ECE), în ceea ce privește exportul de cunoștințe în acest domeniu, tot mai mulți consultanți fiind implicați în proiecte cu mari jucători din afara țării. Pe plan intern, cererea de consultanță în management venită din partea companiilor din România a crescut, în primele nouă luni din 2019. Astfel, piața acestor servicii s-a majorat cu 10%, față de aceeași perioadă din 2018 și atinge acum valoarea de peste 220 milioane euro, conform estimărilor Horváth & Partners. Această valoare vizează strict serviciile de consultanță în managementul și optimizarea performanței companiilor.

 

“În 2019, am observat că România și-a întărit considerabil poziția de hub regional în ECE, pe partea de export de know-how în consultanța de management. De la începutul anului, s-au derulat cu circa 20% mai multe proiecte de consultanță în străinătate, față de anul trecut. Cererea de competență de specialitate vine în special din zona Adriatică, din Balcani și din Republica Moldova. Clienții provin din industrii ca energie, FMCG sau petrol și gaze. România are, în prezent, suficientă forță pentru a furniza cunoștințele necesare și de a răspunde acestei cereri. Acest export de competență este de bun augur pentru consultanții români. Principalele beneficii sunt dobândirea unei experiențe solide și a unor bune practici care ajută substanțial în evoluția profesională. De asemenea, interacțiunea elementelor culturale va avea ca efect creșterea standardelor pe piața locală și armonizarea proceselor între noi și țările din zonă”, explică Kurt Weber, Director General al Horváth & Partners Romania.

 

Reprezentantul Horváth & Partners consideră că principalele motive care au făcut din România una dintre cele mai căutate țări pentru exportul de know-how sunt evoluția economică mai rapidă față de zona balcanică și investițiile străine în linii de producție și centre de tip SSC (Shared Services Centers), precum și nivelul mare de competitivitate din unele industrii. Acestea au generat cerere și au dus la dezvoltarea competențelor necesare în oferirea de servicii de consultanță  complexe la standarde internaționale. Horváth & Partners este pregătită să crească numărul proiectelor derulate în străinătate, consultanții săi din România având experiență internațională, deoarece majoritatea au studiat și au lucrat și în afara țării.

 

“În prezent, în România există o nevoie acută de specialiști în consultanță de management, pentru că provocările sunt multiple, iar timpul disponibil pentru implementare este limitat. Odată cu accelerarea cursei de tehnologizare, obiectivele companiilor sunt tot mai ambițioase, iar presiunea de a livra rezultate, tot mai mare. Consultanții în management susțin companiile în proiectele derulate și contribuie, prin cunoștințele și experiența lor, la finalizarea acestora la timp, în bugetul alocat și la nivelul de calitate dorit. Cu cât consultantul este mai experimentat, cu atât este mai valoros. La momentul actual, numărul de consultanți care să îndeplinească aceste criterii este mult mai mic față de cererea pieței. Astfel, un consultant bun, cu o experiență de peste opt ani, primește un salariu net ce poate ajunge la câteva mii de euro, dacă se ocupă atât de livrarea proiectului, cât și de vânzări și dezvoltarea afacerii”, punctează Kurt Weber.

 

O altă direcție majoră a pieței autohtone rămâne digitalizarea, care aduce provocări ce țin de redefinirea unor concepte strategice și organizaționale, precum și de implementare. Ca urmare a acestui context, în primele nouă luni din 2019 au fost lansate cu peste 20 % mai multe proiecte de automatizare, standardizare și eficientizare a operațiunilor, decât în anii trecuți.

 

Din datele Horváth & Partners, cele mai multe cereri pentru servicii de consultanță în management au venit, atât către companie cât și la nivelul întregii piețe, din industriile de petrol și gaze, bancară, FMCG și utilități.

 

“Ca evoluții ale pieței în primele trei trimestre, s-au confirmat prognozele pe care le-am făcut în 2018: digitalizarea a continuat să crească accelerat, iar nevoia de forță de muncă specializată și cu experiență a devenit mai pregnantă decât oricând. Tocmai de aceea, Horváth & Partners s-a concentrat în ultimul an pe investiții în dezvoltarea profesională a consultanților și în aducerea de noi angajați cu experiență semnificativă. Am câștigat mai multe proiecte în afara țării, pe care le gestionăm cu echipa din București, și astfel exportăm know-how către un jucător important din FMCG care este activ în regiune, către unul dintre grupurile bancare de top din Republica Moldova, către o mare companie de petrol și gaze, din Balcani, precum și către companii din domeniul energiei și agro-business. Toate acestea sunt industrii în care biroul Horváth & Partners din București are competențe foarte bune și experiență foarte solidă. În 2019 ne-am consolidat compania la nivel de servicii și capabilitatea de a livra cu succes proiecte în afara României, în zone culturale diferite, fără să fie nevoie să avem birouri locale. Direcția de externalizare pe piața de consultanță în management va deveni și mai puternică în 2020”, a încheiat Kurt Weber.

 

În 2019, Horváth & Partners și-a adăugat patru clienți în portofoliu, iar proiectele pe care le gestionează în regiunea ECE vizează consultanța în strategie, în excelență operațională, îmbunătățirea performanței de planificare, bugetare și raportare, precum și programe de transformare digitală.

 

Despre Horváth & Partners 

Horváth & Partners este una dintre cele mai importante companii internaționale, independente, de consultanță în management, prezentă și pe piața din România, începând cu 2005. Compania a fost înființată în Stuttgart, în 1981, de Prof. Dr. Péter Horváth, unul dintre pionierii Controlling-ului în Germania și are peste 1.000 de angajați. Horváth & Partners are birouri în Germania (Berlin, Düsseldorf, Frankfurt, Hamburg, München și Stuttgart), Austria, România, Elveția, Ungaria, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, dar consultanții companiei stau la dispoziția clienților la nivel global. Horváth & Partners este membră a Cordence Worldwide, cea mai importantă alianță activă la nivel mondial.

 

Pe piața din România, Horváth & Partners oferă o gamă largă de servicii de consultanță în domeniul performanței la nivel de companie și optimizarea performanței organizațiilor private și publice: de la management strategic și inovație, managementul proceselor și organizare, până la controlling, managementul operațiunilor și achizițiilor, training-uri, consultanță în vânzări și IT. Vă rugăm să vizitați website-ul nostru la: www.horvath-partners.com/ro.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here