Impact Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar privat din România, va dezvolta o nouă comunitate rezidențială de peste 600 de apartamente în zona de Nord a Capitalei.

Noua comunitate rezidențială va fi dezvoltată pe un teren de 22.000 mp, pe care Impact Developer & Contractor l-a achiziționat, printr-o subsidiară a sa, cu 10,6 milioane de euro plus TVA.

„Suntem foarte încântați că am reușit să achiziționăm acest lot extrem de atractiv, localizat în zona Domenii, una dintre cele mai bune zone ale Bucureștiului, cu acces rapid la metrou. Încă din urmă cu câteva luni, când au început să circule zvonuri potrivit cărora noi încercăm să achiziționăm terenul, nu a trecut nicio zi fără să fim contactați de potențiali cumpărători care erau realmente interesați un apartament, deși noi nu dispuneam de teren la acel moment. Credem că cererea pentru apartamentele pe care le vom construi va fi mare, iar acestea se vor vinde rapid”, a declarat Bartosz Puzdrowski, CEO al Impact Developer & Contractor.

Comunitatea va fi situată în zona de Nord a Bucureștiului, între bulevardele Kiseleff și Ion Mihalache, cartierul Domenii fiind o zonă a Capitalei cunoscută drept viitorul „pol al clădirilor de birouri”.

Comunitatea rezidențială pe care Impact o va dezvolta aici va fi compusă din nouă blocuri care vor avea între 9 și 13 etaje fiecare, oferind apartamente de înaltă calitate de diferite dimensiuni – de la garsoniere, la apartamente tip studio, cu două, trei sau chiar patru camere. Apartamentele situate la ultimele etaje se vor bucura de o priveliște de ne-egalat către întreaga zonă de Nord a capitalei, de la cartierul Domenii la parcul Herăstrău.

Locurile de parcare vor fi situate în subteran pentru a limita traficul auto în interiorul comunității. Mai puțin de o treime din suprafața dezvoltată va fi ocupată de clădiri, ceea ce înseamnă că aceastea vor fi dispuse în așa fel încât viitorii rezidenți vor beneficia de spații verzi ample, amenajate în mijlocul comunității.

Lucrările pentru prima fază a proiectului vor fi demarate în toamna anului 2017 și vor fi încheiate în primăvara anului 2019. Prima fază va cuprinde 4 blocuri cu 268 de apartamente.

Despre Impact Developer & Contractor SA

Înfiinţat în 1991, Impact Developer & Contractor SA este primul dezvoltator imobiliar privat din România şi cel care a introdus conceptul de “comunitate rezidenţială” pe piaţă autohtonă. Cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniu, Impact numără până în prezent 16 ansambluri rezidenţiale finalizate, peste 400.000 mp construiţi şi peste 4.000 de unităţi livrate la nivel naţional. Compania este de asemenea primul dezvoltator imobiliar listat la bursă (1996), acţiunile sale făcând parte din categoria Premium a Bursei. În 2016, IMPACT a fost premiat în cadrul Smart City Awards pentru Cel mai bun complex rezidenţial cu arhitectură şi design sustenabile (cartierul GREENFIELD) şi pentru contribuţiile importante aduse la dezvoltarea sustenabilă a oraşului şi susţinerea industriei.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here