Potrivit celor mai recente statistici privind locuințele din Europa oferite de Eurostat* și interpretate de Wizmo.ro, platformă imobilară dedicată atât sectorului rezidențial, cât și celui de business, România se află pe primul loc în topul statelor din Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea populației care locuiește în proprietăți deținute, fiind totodată și țara în care jumătate din populație trăiește în gospodării supraaglomerate**. De altfel, acest lucru se poate vedea și în statisticile Wizmo, unde 65% din căutări sunt de vânzare.

Astfel, la nivelul anului 2015, 96% din populația Românie are domiciliul în imobile achiziționate, numărul proprietarilor români cunoscând o creștere ușoară față de anul anterior. În același timp, peste 49% dintre români locuiau în perioada de referință în gospodării supraaglomerate, acest procent cunoscând o scădere față de nivelul din 2014 (52,3%). În comparație, la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene, doar 16,7% din populație locuia în aceste condiții.

Deși este recunoscut faptul că pentru România, achiziția unei locuințe reprezintă un obiectiv important, creșterea numărului de imobile achiziționate a crescut ușor în ultimii ani și datorită programelor guvernamentale de tipul Prima Casă și a facilitării proceselor de obținere a unui credit ipotecar. Bineînțeles, acest lucru se remarcă și pe platformele imobiliare, unde 65% dintre anunțurile listate vizează vânzarea proprietăților”, a declarat Maarten Deboo, CEO Wizmo.ro.

Top 3 state membre UE în ceea ce privește regimul de ocupare a locuințelor(2015, Eurostat)

Astfel, dacă în 2014, 52,3% din populația României locuia în gospodării supraaglomerate, un an mai târziu, ponderea acesteia a scăzut ușor până la 49,7%, dar ocupă în continuare primul loc în această categorie la o distanță semnificativă de Polonia (43,4%). La polul opus, 12 dintre statele membre ale UE au înregistrat cele mai scăzute rate de supraaglomerare, de sub 10%, cel mai bun procentaj fiind obținut de Cipru, cu doar 1,4% din populație regăsindu-se în această situație.

Top 3 state membre UE în ceea ce privește rata de supraaglomerare (2015, Eurostat)

În acest sens, rezultatele studiului Eurostat arată că cea mai mare parte a populației din România locuiește în case unifamilale, preferințele lor fiind urmate de apartamente.Cel mai mic procent este atribuit locuințelor de tip duplex.

În 2015, conform Eurostat

Cu toate acestea, în România, rata supraaglomerarării în rândul locuitorilor expuși riscului de sărăcie (persoanele care locuiesc în gospodării în care venitul echivalent disponibil pe persoană este sub 60% din venitul național mediu), a scăzut în 2015 față de 2014, de la 66,6% la 61,7%.

Studiul citat arată de asemenea și modul în care prețurile locuințelor din România au evoluat în ultimii ani. Astfel conform indexului HP (house price), în ultimul semestru al anului 2016, România a fost singura țară din rândul statelor membre UE în care prețurile locuințelor au scăzut, comparativ cu trimestrul anterior. Astfel, deși la nivel european, prețurile au crescut cu 1,5% în perioada de referință, pe plan local s-a remarcat o scădere de 0,7%.

La nivel anual, comparând ultimul trimestru din 2016 cu aceeași perioadă a anului precedent, în România se poate remarca o creștere de 7,1% a prețurilor imobilelor, în timp ce cele mai mari creşteri anuale de preţuri au fost înregistrate în Ungaria (11,6%), Letonia (10,8%) şi Bulgaria(8,8%).

Privarea severă de locuință (conform Eurostat)

Nu în ultimul rând, rezultatele Eurostat arată că 11,3% din populația statelor din Uniunea Europeană alocă cel puțin 40% sau mai mult din venitul lor disponibil pe adult pentru cheltuielile gospodăriei. În acest sens, cele mai mari cheltuieli au fost generate de chiriași, în timp ce costurile cele mai scăzute au fost înregistrate de cei ce dețin o locuință fără grija unui credit. Pe plan local, în 2015, aproape 16% din populația României a cheltuit peste 40% din veniturile lunare pe costurile aferente locuinței.

*Sursă: Raport Eurostat publicat pe 19 ianuarie 2017 cu date extrase din al treilea trimestru al anului 2016.

** Rata de supraaglomerare, așa cum o definește Eurostat, descrie proporția populației care locuiește în locuințe supraaglomerate, definite prin numărul de camere de care dispune o gospodărie, prin mărimea acesteia, precum și prin vârstele și situația familială a membrilor acesteia.

# # #

Despre Wizmo.ro

Wizmo.ro este o platformă imobiliară dedicată în aceeași măsură segmentului rezidențial și celui de business, creată de o echipă mixtă de specialiști, care și-au propus să aducă un suflu nou și mai multă transparență pieței anunțurilor imobiliare.

Echipa din spatele Wizmo.ro este formată din investitori în domeniul imobiliar la nivel internaţional, specialiști IT și marketing, cu o experiență de 12 ani în online marketing și peste 30 de platforme și magazine online dezvoltate. Investitorii sunt belgieni, echipa de marketing este mixtă, iar cea de development este în Cluj.

# # #

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here