București, 29 mai 2023 – Două campanii semnate de Saatchi Creative Hub au obținut premii în cadrul Galei IAB MIXX Awards Europe 2023. Astfel, campania Bookvertising realizată pentru Nemira Publishing House a primit două premii Gold, în categoriile Campaign Effectiveness și Social Media, iar campania Yuki Saaki, dezvoltată pentru IQads, a completat lista de premii obținute cu Bronze, tot în categoria Social Media.

Fericire maximă! Mă bucură enorm recunoașterea internațională de care au avut parte campaniile noastre. IAB MIXX Awards Europe premiază cele mai creative campanii digitale din Europa și noi am reușit să câștigăm Gold în două dintre categorii, Campaign Effectiveness și Social Media, cu campania Bookvertising, ceea ce e foarte tare. Și Yuki ne-a adus un Bronze tot în Social Media. Mulțumim editurii Nemira, mulțumim IQads. O să o ținem tot așa, ne-am propus să jucăm la nivel de Champions League în creativitate. Pentru mine, acesta e semnul că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Bogdan Costin, Creative Director, Saatchi & Saatchi România.

Ca parte a campaniei Bookvertising, dezvoltată pentru editura Nemira, a fost difuzat în premieră, în România, primul mesaj de interes public ce promovează lectura. Obiectivul principal al proiectului a fost acela de a încuraja lectura și de a promova autorii români, invitând totodată brandurile prezente în România să plaseze în propriile reclame cărți scrise de aceștia din urmă. De la lansarea proiectului, și alte edituri s-au alăturat inițiativei Nemira, iar platforma Bookvertising rămâne deschisă în continuare tuturor editurilor și brandurilor care doresc să se alăture demersului.

Uneori, publicitatea mai face și bine. Iar Bookvertising e genul acela de publicitate. Și asta mă bucură cel mai tare, în primul rând. Al doilea val de entuziasm a venit odată cu recunoașterea locală la festivalurile noastre, iar acum am intrat oficial în liga mare, internațională, cu două Gold-uri pentru Bookvertising, urmat de un Bronze pentru campania IQads. Asta mă entuziasmează mai tare decât Foo Fighters anunțând în sfârșit cine e noul toboșar„, a adăugat Cristiana Petre, Senior Copywriter Saatchi & Saatchi România.

Campania Yuki Saaki dezvoltată pentru IQads a prezentat, în contextul discuțiilor tot mai dese despre Inteligența Artificială, un scenariu imposibil de ignorat: apariția unei așa-zise companii care promitea să ofere soluții creative pe bază de A.I. în domenii precum publicitate, film, muzică și arte vizuale. Astfel, proiectul a provocat profesioniștii din industria creativă la conversație în spațiul public, subliniind încă o dată valoarea inestimabilă a creativității umane, dar și crezul IQads că tehnologia este un aliat al acesteia și nu un înlocuitor.

În cadrul MIXX Awards Europe sunt recunoscute și celebrate cele mai bune campanii de publicitate digitală din Europa. Lucrările câștigătoare sunt adevărate exemple de eficiență, inovație și creativitate în domeniul marketingului digital, inspirând întreaga industrie creativă și subliniind cele mai importante tendințe din cadrul acesteia. Festivalul IAB MIXX Awards Europe recunoaște excelența în marketingul digital în campaniile cross media, fiecare aspect al acestor campanii fiind important: strategia, creativitatea, execuția, media, rezultatele și ROI.

 

Campania Nemira – Bookvertising

 

Echipa Saatchi & Saatchi România:

Vlad Petre – Managing Director

Bogdan Costin – Creative Director

Cristiana Petre – Senior Copywriter

Robert Șopârlache – Senior Art Director

Miruna Antonescu – Head of Strategy

Paul Foltache – Senior Web Developer

Georgiana Feriu – Account Manager

Simona Zglimbea – Account Director

 

Echipa Nemira:

Andreea Lupescu – PR Manager

Eli Bădică – Coordonator n’autor

Ana Androne – Director Comercial

Andreea Mitran – Digital Brand Manager

 

 

Campania IQads – Yuki Saaki

 

Echipa Saatchi & Saatchi România:

Vlad Petre – Managing Director

Bogdan Costin – Creative Director

Robert Șopârlache – Senior Art Director

Cristiana Petre – Senior Copywriter

Mirabela Manea – Account Director

Paul Foltache – Senior Web Developer

Liviu Baciu – Account Manager

 

Echipa IQads:

Alexandra Bădicioiu Matei

Andrei Barbu

Ioana Cirstea

Marius Cristea

 

Echipa Studioset:

Iustin Surpanelu – Regizor

Alina David – Producător

Simona Macarie – Post Producție

 

Despre Saatchi Creative Hub Bucharest

Saatchi Creative Hub Bucharest este un ecosistem format din agențiile Saatchi & Saatchi și The Geeks, parte din Publicis Groupe, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din lume și cel mai mare din România. Din portofoliul de clienți fac parte PepsiCo (Cheetos, Star), Heineken (Ciuc, Neumarkt), Groupeseb (Tefal, Rowenta, Krups), Provident, Ferrero sau Unibet.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here