• 600 de angajați ai Delgaz Grid au participat la programe de formare a competențelor digitale;
  • În valoare totală de aproximativ 2,2 milioane lei, proiectul a beneficiat de finanțare UE în valoare de 880.000 de lei.

 

 

Delgaz Grid, companie membră a Grupului E.ON România, a finalizat proiectul Digital.ON, finanțat din fonduri europene, prin care 600 de angajați au parcurs 33 de stagii de formare digitală în vederea dezvoltării competențelor în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC).

 

Digital.ON este finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți, Obiectivul specific 3.12.: Îmbunătățirea nivelului de cunoștințe/competențe/aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniilor identificate conform Strategiilor Naționale de Competitivitate (SNC) şi pentru Cercetare, Dezvoltare, Inovare (SNCDI) ale angajaților.

 

Valoarea totală a proiectului este de 2,2 milioane lei (TVA inclus), din care valoarea finanțării europene este de 880.000 de lei, iar 1,33 milioane de lei reprezintă contribuția Delgaz Grid (TVA inclus). Digital.ON a fost derulat în perioada iulie 2021-decembrie 2022.

 

Formarea unor profesioniști înalt calificați în domeniul TIC este esențială pentru competitivitatea Delgaz Grid S.A., promovând un nivel superior de calitate și sus-tenabilitate a serviciilor oferite de companie. În același timp, prin tipul de compe-tențe digitale propus în cadrul programelor de formare profesională, proiectul încu-rajează competitivitatea și adaptabilitatea forței de muncă la tendințele actuale pri-vind digitalizarea.

 

Implementarea proiectului Digital.ON Delgaz a reprezentat o reală oportunitate pentru consolidarea competențelor angajaților din ariile esențiale serviciilor companiei și contribuie în mod semnificativ la obiectivele de profesionalizare continuă, digitalizare și adaptare la tendințele pieței energetice actuale.

 

Proiecte de investiții cu fonduri europene

 

Accesarea surselor de finanțare europeană reprezintă o prioritate pentru compania Delgaz Grid în vederea realizării obiectivelor de modernizare și digitalizare a infrastructurii de distribuție. La acest moment, șase proiecte în valoare de circa 254,5 milioane lei fără TVA (circa 51,9 mil. euro), cu finanțări de 182,3 milioane lei (circa 37,2 mil. euro), se află în diferite stadii de implementare.

 

Trei proiecte ce presupun modernizarea în scopul preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile a cinci stații de transformare din județul Vaslui, două din județul Botoșani și două din județul Suceava sunt la momentul de față în diferite faze de implementare.

 

Alte trei proiecte, ce vizează modernizarea rețelei de distribuție și montarea de contoare inteligente la consumatori, sunt în derulare în municipiile Iași și Suceava, dar și în județul Neamț.

 

 

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze natu-rale de peste 24.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghi-ta, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 83.000 km în șase județe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit peste 2 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,7 miliarde de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here