• Rata de angajabilitate a absolvenților Universității Politehnica Timișoara din acest an a depășit 90%. Vorbim despre generația care a finalizat studiile de licență sau master în 2021;
  • În calcul au fost incluși cei 1780 de absolvenți ai ciclului de licență și 920 de absolvenți de masterat de anul trecut. Pentru o foarte bună acuratețe a datelor a fost interogat Registrul de Evidență a Salariaților pentru a afla dacă absolvenții au un contract de muncă activ în această lună;
  • Cea mai mare creștere este în domeniul ingineriei, unde rata de angajabilitate este cu 10% mai mare decât în 2020.

Universitatea Politehnica Timișoara este în permanență preocupată de evoluția absolvenților săi. Astfel că, frecvent, specialiștii universității doresc să afle unde se situează pe piața muncii cei care au terminat deja studiile. Acest studiu oferă o perspectivă clară a specializărilor, precum și parcursul din piața muncii al tinerilor.

În acest an, rata medie de angajabilitate a absolvenților Universității Politehnica Timișoara a depășit 90%. Este cel mai mare procent din ultimii zece ani, de când este realizată această analiză. Specializările cu cei mai mulți absolvenți angajați sunt Automatică și Calculatoare, respectiv Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Aici, 91.5% dintre cei care au finalizat studiile de licență și masterat în această vară, au în acest moment un contract activ de muncă. Rata de angajabilitate poate fi mai mare pentru că studiul nu îi cuprinde pe absolvenții care lucrează individual prin PFA-uri sau dețin o firmă și au doar funcția de administrator, nu și de angajat.

„Principala concluzie a studiului este că ingineria, pe toate specializările, a avut o creștere fulminantă. De exemplu, în 2018 rata de angajabilitate a inginerilor era de 83%, în 2020, din cauza pandemiei a scăzut cu trei procente, însă după revenirea la normalitate a explodat cererea din piață. Acum, nouă din zece absolvenți de inginerie au un contract de muncă. Specializări precum Mecanica, Management sau Inginerie Electrică și Energetică au avut și ele creșteri care depășesc zece procente. De altfel, această evoluție este în oglindă cu ce se întâmplă în piața muncii. În vestul țării, în ultimii doi ani au venit investitori noi, companiile deja prezente aici au început să se extindă, așa că au avut nevoie de oameni bine pregătiți. Vestul țării deja începe să se desprindă de sintagma că <<investitorii aleg România pentru că aici găsesc forță de muncă ieftină>>. Companiile s-au extins foarte mult pe zona de cercetare și inovare, așa că acum este o nevoie mai mare de bright minds și nu doar muncitori în producție cum era în trecut”, susține Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Absolvenții Facultăților de Management și Producție în Transporturi, respectiv de Construcții, au și ei o rată de angajabilitate de 90%, în timp ce tinerii care au terminat studiile la Facultatea de Mecanică și la Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică au o rată de angajabilitate de 89%, respectiv 87%.

„În cazul Facultății de Inginerie Electrică și Energetică, chiar dacă rata este mult peste ale multor alte domenii de studiu din țară, mă aștept ca peste trei-patru ani, odată cu finalizarea primilor absolvenți din noile programe de studiu introduse în Politehnică, să crească și mai mult. Aici am încercat să adaptăm specializările pentru că ingineria electrică și energetică sunt în prezent influențate de calculator și tehnologii de programare, așa că am adus aceste programe la un nivel apropiat de ce se întâmplă în piață. Asistăm la o creștere impresionantă și a domeniului Arhitectură. În trecut, în acest caz, prezența în bazele de date era mai mică din cauza specificului profesiei – mulți lucrau ca freelanceri. În acest an, și aici rata angajabilității a ajuns la 90%, iar trei sferturi dintre ei au rămas în Timișoara și nu s-au mai întors în orașele de unde provin”, a completat Florin Drăgan.

Facultatea de Automatică și Calculatoare și Facultatea de Construcții sunt cele în care majoritatea absolvenților lucrează în domeniul pe care l-au studiat

Pe lângă rata de angajabilitate, specialiștii Universității Politehnica Timișoara au urmărit și domeniile în care lucrează absolvenții. Cei care au finalizat studiile la Facultatea de Automatică și Calculatoare, peste 95% dintre cei care s-au angajat lucrează în domeniul pe care l-au studiat. Ei au fost încadrați pe posturi precum: programator, inginer de sistem software sau manager de proiect informatic.

Facultatea de Construcții este a doua în ceea ce privește angajabilitatea tinerilor în domeniul în care au studiat. Aici, 92% dintre absolvenți lucrează pe posturi precum inginer construcții civile, inginer instalații pentru construcții sau inginer căi ferate, drumuri și poduri.

„Am căutat să vedem dacă cei care termină o facultate lucrează în domeniul respectiv. În trecut exista împământenită ideea că mulți dintre cei care fac o facultate, o fac degeaba. Nu, nu este adevărat! De exemplu, din cei peste 2700 de absolvenți de licență și masterat, sub 100 lucrează pe posturi pentru care nu îți trebuie studii superioare. Există în anumite cazuri o ocupație aparent diferită, adică am întâlnit situații ca un absolvent de inginerie electrică să lucreze ca inginer software, numai că în majoritatea cazurilor e vorba mai mult de o specializare într-un anumit software utilizat în domeniul respectiv”, a adăugat rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Două treimi dintre studenții care vin la UPT din alte județe, aleg să rămână în Timișoara

O altă linie pe care au urmărit-o specialiștii UPT a fost câți dintre tinerii care provin din alte județe rămân în Timișoara după finalizarea studiilor. Două treimi dintre cei care au finalizat studiile în acest an, în luna decembrie erau angajați la companii din județul Timiș.

„Ei își găsesc în mult mai ușor de lucru în Timișoara și localitățile apropiate, pot obține salarii mult mai bune, așa că dispare dorința de a se întoarce acasă. La creșterea ratei de angajabilitate, contribuie și faptul că a scăzut dorința de a pleca în străinătate după finalizarea studiilor. Cei care nu sunt în Registrul de Evidență a Salariaților nu înseamnă că sunt șomeri, ci poate au plecat în străinătate. Iar o rată ridicată de angajabilitate poate însemna și că absolvenții nu au plecat să lucreze în vestul Europei, ci au rămas în România pentru că în multe domenii și aici pot avea venituri foarte bune”, a încheiat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

În cadrul mai multor programe de masterat din domeniul ingineriei, rata de angajabilitate este de 100%, astfel că nu putem vorbi de ingineri cu masterat fără un loc de muncă.

###

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here