Cum va arăta educația peste 10 ani? E unanim acceptat că tehnologia va avea un impact tot mai puternic și că învățarea va fi expusă la multiple provocări. Profesorii au deja de luat zilnic zeci de decizii, într-o lume tot mai imprevizibilă. Cum pot fi susținuți pentru a putea la rândul lor să își îndrume elevii? Tendințele moderne ale pedagogiei spun că e important ca deciziile din școală să fie luate pe baze valide științific (research-based evidence), în completarea rutinelor date de experiență. Tehnologia poate veni în ajutor.

 

În perioada martie – august 2022 platforma independentă Teleskop a pilotat împreună cu câteva școli o metodologie de analiză a unor indicatori de învățare. Acestea au preluat intern date despre autonomia și rutinele de studiu ale elevilor, ca și despre starea de bine. Au făcut de fapt ceea ce spun și recomandările post-pandemie și anume (mini)cercetări participative proprii, pentru a avea o bază pentru reflecții ulterioare privind îmbunătățirea predării și a rezultatelor învățării.

În finalul acestui an, Teleskop anunță extinderea listei de funcționalități. Astfel, școlile pot dezvolta formulare proprii, pot descărca rapoarte și pot solicita analize pe date agregate. Acest upgrade vine în completarea celor 12 formulare predefinite de feedback și exit folosite deja de profesori și a celor 6 formulare de indicatori care sunt disponibile pentru școli, în cadrul unui abonament. Platforma își păstrează caracteristicile care o fac apreciată de utilizatori și care au permis preluarea a peste 2.000.000 de răspunsuri din partea elevilor: confidențialitatea conturilor profesorilor, anonimatul respondenților și sistemul de formulare rapide care facilitează reflecția și integrarea rezultatelor.

Școlile pregătite pentru viitor sunt acelea care știu că pentru a putea educa această generație, o primă condiție este să o cunoaștem. În ultimii ani, gap-ul generațional (inerent) dintre profesori și elevi riscă să se mărească, iar o platformă prietenoasă și sigură ne ajută să vedem o parte a realității care altfel ne scapă. Ca profesori și manageri putem obține cu Teleskop indicii de orientare tot așa cum un GPS ne ghidează în trafic, obținând (atât de mult dorita) încredere asupra direcțiilor de acțiune. Nu în ultimul rând, se micșorează birocrația și se face economie de timp și energie, spune Monica Mocanu, co-fondatoarea platformei.

Teleskop va putea fi utilizată acum și de organizații, universități sau companii care doresc să folosească o platformă românească de preluare de feedback și analiza de date. Achiziționând un cont pentru a-și genera formulare interne, o companie va susține și componenta educațională: vom putea oferi în continuare gratuitate pentru conturile individuale ale profesorilor și vom dezvolta noi resurse pentru școli.

În toată lumea, tehnologia și cercetarea sunt așteptate să vină în ajutor cu date și metodologii pentru ca sistemele școlare să devină mai prompte în a-și atinge obiectivele, mai capabile să-și susțină elevii, mai pregătite să ia decizii bazate pe dovezi. Într-un cuvânt, să fie mai agile. În România, Teleskop face acest pas.

Mai multe informații pe site-ul www.teleskop.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here