Website-ul digitizArte, platformă interactivă online de debut și auto-publicare (self-publishing) destinată tinerilor creativi – muzicieni, artișt plasticii, designeri, ilustratori, graficieni – suține artiștii emergenți înscriși printr-un un program educațional compus din cinci ateliere online, ce pot fi urmate pe website, un ghid pentru tinerii creativi și o galerie cu lucrările câștigătoare alese în urma apelului deschis. Cele șapte activități pot fi urmate pe digitizArte, începând din luna septembrie.

 

Programul educațional se desfășoară în lunile septembrie-octombrie și este compus din cinci ateliere online și un ghid pentru tinerii creativi, ghid care informează despre capacitatea internetului de a conecta autorii cu audiențe globale, cu ajutorul noilor metode de digitalizare a lucrărilor și publicare online, facilitând producția artistică și expunerea lucrărilor în mediul virtual, într-un mod sustenabil.

 

Cea de-a doua direcție de acțiune a acestei serii atipice de produse culturale este website-ul dedicat contribuțiilor auto-publicate de creativi, https://digitizarte.ro, pentru ca cea de-a treia să aducă premierea a opt articole auto-publicate din domeniile creative, cu participarea publicului, alături de echipa Save or Cancel și parteneri, în procesul de selecție și jurizare a lucrărilor înscrise în urma apelului deschis adresat artiștilor emergenți – talente locale, susținute pentru a ajunge la audiențe internaționale. În urma acestui apel au răspuns participanți din România, Italia și Portugalia.

Acest demers are ca scop tutorializarea celor care vor să utilizeze platforma pentru a publica online, susținerea lor în demersul de a-și prezenta publicului lucrările create. digitizArte este un spațiu în care atât artiștii, cât și și promoterii își pot publica materialele artistice pe care le realizează.

 

 

Etapele programului educațional susținut de digitizArte

 

Seria de cinci ateliere online a fost lansată la început de septembrie, urmând ca cititorii să găsească periodic pe website lucruri și workshopuri noi.

 

  1.               Primul astfel de atelier virtual pentru dezvoltarea competențelor digitale l-a avut ca invitat pe Dragutesku [DRG], demersul fiind destinat muzicienilor independenți. Atelierul este împărțit în trei module și poate fi urmat aici: digitizarte.ro/course/atelier-virtual-i/.

 

  1. Cel de-al doilea atelier virtual pentru dezvoltarea competențelor digitale, destinat, de asemenea, muzicienilor independenți, se încheie cu un interviu cu Primărie [Tzinah Records]. Structura atelierului conține trei module: digitizarte.ro/course/atelier-virtual-ii/.

 

Referitor la pașii pe care un artist la debut ar fi bine să îi urmeze, în perioada acesta, pentru ca lucrările sale să ajungă la public, dar și pentru ca artistul să crească, Primărie spune că esențial este „să facă muzică bună și să își trimită producțiile la label-uri mari, active”. De asemenea, „să participe ca DJ la evenimente potrivite și să aibă 2-3 seturi pe soundcloud”.

 

„La început, acum vreo 15 ani, era foarte diferit. Tot ce voiam era să mixez”, povestește Primărie. O făcea în fiecare săptămână la radio, după care a început lucrul la Tzinah și „am dat din coate cât am putut ca să mixez la evenimente importante. Acum vreau doar ca lumea să se simtă bine și să pun muzică în fiecare weekend. Muncesc mai mult pentru asta și mă dedic total carierei.”

 

Dan Primaru, cunoscut și sub numele de Primărie, și-a început cariera muzicală în 2007, după ce și-a descoperit pasiunea pentru mixat și dragostea pentru viața de noapte și cultura de club. De la emisiuni la radioul local, la explorarea scenei Bucureștiului, de la pus muzică o vreme în Berlin, la DJ seturi maraton în toată țara, Primărie a fost invitat atât în locații underground, cât și în cluburi mari, pentru evenimente unice, în cele mai mari orașe ale Europei. Prin casa sa de discuri, Tzinah Records, el produce muzică electronică, de la house, la funk și minimal, pune muzică și pe alte continente, are o rezidență și a editat un album cu propriile producții muzicale. Stilul său, greu de pus într-o singură categorie de minimal-house, poate îngloba influențe diverse, surprinzând hype-ul valului de muzică electronică din România.

 

 

III. Elvira Lupșa [unicat.ro] va fi invitata celui de-al treilea atelier virtual, ce va dezbate tema dezvoltării unui website de tip portofoliu, destinat creatorilor independenți, și se va desfășura pe parcursul a cinci module, începând cu finalul lunii septembrie.

 

„Este importantă o prezență online constantă, pe rețelele de socializare”, spune Elvira referitor la acțiunile pe care un artist la debut este bine să le întreprindă. „Dar și mai important este să dedice timp de atelier (de gândire, contemplare, producție de lucrări etc.). Conținutul online va deveni pur și simplu o ilustrație idealizată a realității și nu trebuie în niciun caz să devină scopul activității unui artist.”

 

Pentru ca un artist să crească, este nevoie de „timp în atelier și cu oameni care sunt activi în domeniu (alți artiști, curatori etc.). Extinderea rețelei unui artist este esențială pentru a crește.” La început de drum, Elvira crede că este benefic să te asociezi cu oricine și să colaborezi la orice proiect la care ai ocazia. „Multiplicarea experiențelor crește numărul de contacte care sunt la curent cu producția unui artist, dar și permite acestui artist să-și dea seama ce fel de contexte îl reprezintă. De la un punct încolo este, totuși, necesar să fii mult mai atent la contextele în care îți prezinți munca, să fie locuri și oameni cu care te identifici.”

 

Când s-a întors în România, la 25 de ani, după o viață în străinătate, Elvira voia, în primul rând, să vândă lucrări de artă. „Eram fixată pe ideea de a aduce obiecte de artă în casele oamenilor. De fapt, ce mă preocupa este cum să fac arta contemporană parte din viața de zi cu zi a unui public cât mai larg. Concret, am tradus această intenție într-un magazin online dedicat artiștilor emergenți. Magazinul avea un public mare de vizitatori, dar nu a făcut vânzări”, povestește ea. „Motivele sunt multiple – educația vizuală în România, cultura online de atunci, circulația banilor în societate… După o vreme, am decis să mă reorientez spre proiecte și evenimente care permit o apropiere de arta contemporană. În prezent, curatoriez și fac producție de artă. Printre altele, mă concentrez pe murale artistice, care sunt obiecte de artă în felul lor și, deseori, sunt publice și permit o vizibilitate mare a unei lucrări, fără aspectul elitist al unei interfețe de galerie sau al unui art dealer.”

 

Elvira Lupșa a locuit în Franța și în New York, unde a studiat istoria artei și filozofia. A participat la dezvoltarea mai multor proiecte culturale, printre care Making Waves, festivalul de film românesc din NYC. După o viață în străinătate, s-a întors în România și activează în prezent ca agent de artă, curatoriază și produce proiecte atipice pentru contextualizarea și distribuția artiștilor emergenți români. Elvira și-a dezvoltat o identitate profesională sub numele UNICAT art agency.

 

 

  1. Sesiunea dedicată dezvoltării unui website de tip portofoliu va fi urmată de un atelier virtual ce va vorbi despre administrarea rețelelor sociale, fiind destinat creatorilor independenți. DAIA va fi invitata celui de-al patrulea atelier ce va avea loc începând cu luna octombrie și va cuprinde patru module.

 

  1. Atelierul virtual cu numărul 5, care va încheia această serie, putând fi urmat pe digitizArte din octombrie, va avea ca temă administrarea unei liste de abonați (newsletter), fiind, de asemenea, destinat creatorilor independenți. Invitat este Vixi [Half is enough], iar atelierul are șase module.

 

  1. Seria atipică de produse culturale va continua cu o expoziție interactivă online, alcătuită din lucrările înscrise în apelul deschis, cu suport curatorial din partea comunității de utilizatori. Lucrările pot fi urmărite deja aici: digitizarte.ro/open-call-awards-exhibition/.

 

VII. Plecând de la cele cinci ateliere, interviurile cu invitații cât și răspunsurile la chestionarul pe care îl trimitem partenerilor, organizatorii vor realiza un ghid de self-publishing / e-book multimedia, acesta fiind cel de-al șaptelea pas al acestei serii atipice de produse culturale. Scopul acestui ghid este de a-i ajuta pe tinerii creativi să își descrie mai bine produsele, să comunice mai bine online cu audiențele lor și să dobândească o bază de informații despre online publishing/self-publishing.

 

 

Platforma digitizArte continuă activitatea de descoperire, promovare și conectare a talentelor locale cu audiențe internaționale, întreprinsă de Save or Cancel timp de peste 12 ani.

 

 

digitizArte

Proiect produs de Save or Cancel

Distribuit de feeder.ro

Parteneri media: Igloo, Zeppelin, The Institute, IQads, Assamblage, Revista Atelierul

Cofinanțat de AFCN

 

Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

 

Despre Save or Cancel

Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană. Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte și programe culturale și editoriale.

 

 

digitizArte. platforma online

digitizArte. Instagram

digitizArte. Facebook

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here