01.09.2021. Datele platformei de recrutare BestJobs arată că în luna august candidații trecuți de 45 ani au devenit mai activi în căutarea de joburi și au înregistrat astfel 40% din volumul total de aplicări din această lună, în creștere cu 10% față de luna anterioară. Jumătate dintre aceste aplicări au fost depuse din partea segmentului de vârstă 45-54 ani, urmat de cel de 55-64 ani, cu 13% și de cel de peste 65 ani, cu 7%.

 

Conform statisticilor BestJobs, această categorie de candidați se îndreaptă cu precădere către domenii precum Financiar / Contabilitate (cu 8% dintre aplicări), Vânzări (cu 7,5% dintre aplicări) și Resurse Umane (cu 7% dintre aplicări).

 

„Candidații din segmentul 45+ au multă experiență și au acumulat multe abilități utile pe piața muncii. În ciuda acestor lucruri, întâmpină uneori dificultăți pentru că noile cerințe din partea companiilor nu mai includ setul de abilități pe care îl au cei din categoria aceasta, forțându-i la compromisuri în ceea ce privește domeniul sau salariul, sau să își dezvolte noi abilități. Activitatea crescută pe platformă indică, printre altele, faptul că își lărgesc aria de căutare și aplică la mai multe joburi decât înainte, devenind o categorie mai vizibilă și pentru angajatori”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs România.

 

Și în luna august, gradul de activitate pe platformă a candidaților a rămas ridicat, la nivel similar cu luna iulie. 10% dintre cei care și-au depus CV-ul în luna august și-au arătat interesul pentru oportunitățile remote.

 

În topul județelor cu cele mai multe aplicări, București și Ilfov dețin locul fruntaș, cu 214.680, urmate de Timiș, cu 62.326 de aplicări, Cluj, cu 41.196 de aplicări, Brașov, cu 40.021 de aplicări și Prahova, cu 31.358 de aplicări.

 

La nivel general, dintre cei care au efectuat căutări de joburi pe platforma BestJobs, domeniile către care s-au orientat cel mai mult au fost: Financiar (cu 5.600 de căutări pentru posturile de contabil sau economist), Inginerie (cu 4.000 de căutări pentru posturile de inginer) și Transporturi (cu 2.800 de căutări pentru posturile de șofer). Pe lângă acestea, candidații au efectuat căutări în număr mare și pentru joburi în Marketing, Logistică și IT.

 

Din partea companiilor, oferta de joburi disponibile în acest moment răspunde fidel interesului candidaților, cu un volum total de 28.000 de oportunități. Dintre acestea, 14% sunt în domeniul Vânzărilor, 11% în IT / Telecom, 10% în Financiar, 9% în Tehnic și 8% în Inginerie.

 

 

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 20 ani în domeniu, BestJobs a fost implicată în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare, recrutare și de dezvoltare profesională și personală. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 25.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare, coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here