Există foarte multe neclarități și dileme în jurul relației de cuplu. Majoritatea se întreabă care este „rețeta” perfectă pentru o relație armonioasă, echilibrată și plină de fericire și iubire.Din păcate, nu există o rețetă pentru asta și lucrurile nu sunt așa cum ne sunt prezentate în filmele sau cărțile de dragoste.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), iubirea este un proces organic, pe care dacă îl întreții, se usucă și își pierde viața în timp. “Putem privi relația, printr-un exercițiu de imaginație, ca fiind o ființă vie, care se află în grija ambilor parteneri. Dacă fiecare dintre cei doi se implică activ și o hrănesc, îi oferă atenție, timp, grijă, iubire, afecțiune, răbdare, înțelegere și orice mai are nevoie, atunci și-au găsit rețeta de succes pentru a o ține în viață. Dacă, la pol opus, unul sau ambii uită să ofere relației grija și hrana de care are nevoie, aceasta pierde din energie și ușor, ușor, se stinge din „viață”. Dacă ar fi să ne privim relațiile (nu doar de cuplu) drept o ființe vii, care au exact aceleași nevoi ca și noi, oare cum ne-am raporta la ele? Ce am alege să facem diferit, pentru a le oferi protecția și susținerea pe care ne-am dori și noi, la rândul nostru, să le primim? Oare cum ar evolua relațiile cu oamenii din viața noastră, dacă le-am da grija și iubirea pe care le așteptăm noi de la alții? S-ar îmbunătăți oare calitatea acestora și modul în care ne simțim noi în ele? Eu consider că da și chiar semnificativ”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Lipsa fidelității nu este o boală genetică, ci o alegere conștientă

Specialistul este de părere că fidelitatea, în sine, nu ține de genetică, educație sau bun simț, cât ține de o alegere asumată pe care fiecare dintre noi o facem, sau nu, după caz. “Fidelitatea este o alegere conștientă în care decidem să ne dedicăm timpul, atenția, grija, iubirea și tot ceea ce este necesar îngrijirii relației actuale, cu persoana pe care o avem în viață în acest moment. Personal, văd fidelitatea mai mult ca pe o asumare a faptului că dăm oportunitatea relației în care ne aflăm să crească odată cu noi și cu partenerul/a de viață. Cred că oricând putem fi atrași de alte persoane și diferența dintre cei care decid să dea curs unei atracții și cei care nu o fac stă într-o alegere completă de a fi sau nu pe deplin dedicați persoanei care se află deja în viața lor”, declară psihologul Andra Tănăsescu.

De multe ori, ne întrebăm cum au reușit părinții noștri să întrețină o căsnice atât de lungă și de ce acest lucru pare o misiune imposibilă pentru generațiile tinere?

“Din multele discuții pe care le-am avut cu cuplurile solide, am extras un numitor comun, astfel: „am ales de la început că ne dedicăm unul altuia și ca, atunci când întâmpinăm probleme, să stăm împreună cu ele. Am ales să discutăm în loc să ne abținem. Am ales să ne ascultăm în loc să ne reproșăm. Am ales să încercăm măcar să ne înțelegem reciproc, în loc să ne judecăm. Am ales să rămânem, în special când a devenit greu și inconfortabil. Și cel mai mult, cred că am ales să rămânem și să creștem împreună. Asta a fost rețeta care a funcționat pentru noi. Nu e ușoară. De multe ori a fost cel puțin incomod, ca să nu mă aventurez să spun incredibil de greu. Dar mereu am ales să găsim împreună rezolvarea și soluțiile. Mereu am ales să găsim modul cel mai potrivit pentru amândoi de a readuce echilibrul, atunci când acesta se pierdea”. Așadar, eu am concluzionat următorul lucru: totul ține de alegerea pe care o facem, nu la începutul relației, ci la cele de pe parcurs. Inițial este ușor să facem alegeri. Începutul e frumos, dulce, cald, plăcut. Nu, cred că alegerea constantă, de a crește împreună și de a găsi soluții împreună, este secretul relațiilor stabile, lungi și armonioase. Alegerile constante sunt cele care decid soarta unei relații, precum este decizia noastră de a ne asuma ce facem atunci când dăm, sau nu, curs unei atracții exterioare. Până la urmă, orice relație are aceleași cerințe. Putem alege să schimbăm constant persoana cu care suntem, sperând să evităm asta, sau putem să facem o alegere consțientă de a crește alături de o persoană care, evident, are aceeași deschidere și dorință de creștere reciprocă. Deci, totul ține de alegerile pe care le facem, poate chiar zi de zi”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here