„Chiar şi în plină criză sanitară şi economică, sunt angajatori care continuă să integreze în echipele lor tineri cu dizabilităţi. Spre bucuria noastră, vorbim nu numai de companii multinaţionale cunoscute, care au o politică bine conturată în domeniul responsabilităţii sociale, ci şi de firme locale, mici şi mijlocii, din domenii de activitate diverse, de la producţie, până la comerţ şi alimentaţie publică. În plus, cei mai mulţi dintre beneficiarii noştri, angajaţi înainte de pandemie, şi-au păstrat locul de muncă. Atât angajatorii, cât şi tinerii cu dizabilităţi au beneficiat, inclusiv în perioada pandemiei, de servicii de angajare asistată furnizate de echipa noastră, în cadrul proiectului LEAD”, declară Nicolae Dobrescu, director executiv al Fundaţiei Health Action Overseas Romania (HAO) şi managerul proiectului „Labour market Employment for young Adults with a Disability – LEAD”.

Proiectul este cofinanţat din EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment şi se adreseaza: tinerilor cu dizabilităţi, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani; părinţilor şi aparţinătorilor tinerilor cu dizabilităţi; companiilor; specialiştilor şi furnizorilor de servicii de angajare asistată. LEAD este derulat de un consorţiu transnaţional condus de către Fundatia Health Action Overseas România (HAO), din care mai fac parte parteneri din alte trei ţări: Valakupiai Rehabilitation Centre (Lituania), Consultis – Consultoria Empresarial, Unipessoal Lda. (Portugalia) şi Status Employment (Marea Britanie), în calitate de partener expert.

„De ce ar angaja o firmă o persoană cu dizabilităţi? Pentru că, pe de o parte, beneficiază de facilităţi fiscale deloc de neglijat. Aş aminti, de exemplu, subvenţia de 2250 lei/lună, acordată de stat timp de un an şi jumătate, pentru fiecare persoană cu dizabilitate, absolventă a unei instituţii de învăţământ, angajată, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă cel puţin 18 luni. Pe de altă parte, apelând la programul nostru de angajare asistată, serviciile de recrutare, pre-screening și de formare și sprijin la locul de muncă sunt oferite gratuit, în condiţiile în care pe piaţa de profil aceste servicii se ridică la circa 600 de euro/persoană”, explică Nicolae Dobrescu.

Spre deosebire de procesul clasic de plasare de forţă de muncă, procesul de angajare asistată sprijină atât candidatul, cât şi angajatorul. În ceea ce priveşte candidatul, acesta beneficiază de: profilare vocaţională, consiliere pentru creșterea încrederii în sine, instruire și dezvoltarea abilităților, pregătire în vederea angajării, sprijin la locul de muncă şi în afara lui. În ceea ce priveşte oamenii de afaceri, pe lângă serviciile menţionate anterior, aceştia beneficiază de asistenţă în procesul de adapare la locul de muncă a proaspătului angajat. Specialiştii în angajare asistată păstrează o legătură permanentă cu fiecare angajator înscris în program, pentru a identifica problemele ce apar pe parcursul procesului de integrare a tânărului şi a le remedia şi lucrează cu membrii echipei pentru a-i ajuta să comunice eficient cu acesta. Nu în ultimul rând, echipa de proiect oferă informații complete despre: eligibilitate, reguli și proceduri pentru a obține beneficiile financiare disponibile pentru angajatorii care integrează tineri cu dizabilități, precum şi sprijin în accesarea efectivă a acestora.

Tot în cadrul proiectului LEAD, tinerii cu dizabilităţi au fost implicaţi de către specialiştii din cadrul Centrelor de Servicii de Angajare Asistată în activităţi de voluntariat şi au beneficiat de sesiuni de consiliere vocaţională de grup menite să le stimuleze motivaţia pentru a pune bazele unei schimbări atitudinale și comportamentale, cu scopul de a-şi maximiza şansele de integrare socială şi profesională.

Datorită proiectului LEAD, 265 de tineri cu dizabilităţi, dintre care 124 din România, au beneficiat de asistenţă în identificarea abilităţilor şi intereselor profesionale, de elaborarea profilelor vocaţionale şi de identificarea unor oportunităţi de dezvoltare a carierei. De asemenea, 72 de tineri, dintre care 40 în România, au fost angajaţi şi benficiază de sprijin în procesul de integrare la locul de muncă, 28 de tineri dintre care 18 din România au fost implicaţi în activităţi de voluntariat, iar 58 din tineri dintre care 18 în ţara noastră au fost înscrişi la cursuri de formare profesională. În plus, datorită programului demarat de HAO la Constanţa la finalul lunii august a.c., 16 tineri au participat la sesiuni de consiliere vocaţională de grup. De menţionat că până acum 248 de reprezentanţi ai unor firme şi/sau specialişti în resurse umane, dintre care 85 în România, au beneficiat de consultanţă în ceea ce priveşte avantajele angajării asistate, iar 118, dintre care 54 în România, au participat la sesiuni de instruire.

De asemenea, în cadrul proiectului se acordă o atenţie deosebită părinţilor şi aparţinătorilor tinerilor cu dizabilităţi. Astfel, aceştia beneficiază, până la finele anului 2021, de un pachet de instruire dedicat, validat în perioada iunie-iulie a.c., care le oferă informaţii practice menite să-i ajute să-si sprijine copiii în accesarea serviciilor şi tipurilor de suport disponibile pentru integrarea acestora pe piaţa muncii; noţiuni teoretice şi abilităţi practice pentru a-şi motiva copiii în a obţine şi menţine un loc de muncă, precum şi strategii specifice de abordare individuală a nevoilor/dorinţelor tinerilor cu dizabilităţi şi de dezvoltare a abilităţilor acestora de lucru în echipă, de luare a deciziilor şi de rezolvare a conflictelor. 35 de părinţi, dintre care 15 din România, au participat deja la sesiuni de instruire individuale şi de grup, cu respectarea măsurilor de distanţare fizică și a dorinţeleor specificate de participanţi, iar 27 de părinţi din România şi Lituania au participat la întâlniri ale grupurilor suport dedicate.

Informaţii de background

 

Despre HAO

De peste 25 de ani, echipa Fundaţia Health Action Overseas România (HAO) susţine tinerii cu dizabilităţi din instituţii ale statului să se integreze în societate. Îi sprijină să-şi dezvolte abilităţile de care au nevoie pentru a duce o viaţă pe deplin independentă, să-şi facă prieteni, să găsească un loc de muncă. De asemenea, lucrează în comunitate cu tinerii cu dizabilităţi, cu părinţii şi aparţinătorii acestora, dar şi cu firme, dezvoltând programe de angajare asistată. (https://www.hao.org.ro/ro/)

 

Despre EEA and Norway Grants

EEA and Norway Grants reprezintă contribuția Islandei, Liechtenstein-ului și Norvegiei către o Europă ecologică, competitivă și favorabilă incluziunii.Există două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa,și consolidarea relațiilor bilaterale dintre țările donatoare și 15 țări membre ale Uniunii Europene, din Europa Centrală și de Sud și țările baltice. Cele trei țări donatoare cooperează îndeaproape cu UE prin Acordul privind Spațiul Economic European (SEE). Ţările donatoare au oferit 3,3 miliarde de euro prin scheme de subvenții consecutive între 1994 și 2014. Pentru perioada 2014-2021, EEA and Norway Grants se ridică la 2,8 miliarde de euro. Prioritățile pentru această perioadă sunt: inovația, cercetarea, educația și competitivitatea; incluziunea socială, ocuparea în rândul tinerilor și reducerea sărăciei; mediul, energia, schimbările climatice și reducerea emisiilor de carbon; cultura, societatea civilă, buna guvernare șidrepturile fundamentale; justițiași afacerile interne. (www.eeagrants.org)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here