București, 06 aprilie – Rețeaua iSTYLE anunță deschiderea primului magazin Apple Premium Partner din România. Noul concept a fost implementat în locația iSTYLE din mall AFI Cotroceni și va deveni accesibil publicului începând din data de 08 aprilie.

 

Transformarea a presupus un design complet nou, similar cu magazinele Apple din întreaga lume. Interiorul este extrem de spațios, având o suprafață de circa 200 de mp, de două ori mai mare decât înainte, un număr triplu de produse și specialiști de vânzări cu cea mai înaltă calificare pentru a asigura experiența de cumpărături specifică Apple Store.

 

Investiția totală în noul magazin s-a ridicat la peste 1 milion de euro și a cuprins renovarea, mobilierul și oferta pentru deschidere.

 

„Prin statutul de Apple Premium Partner aducem plusvaloare pentru iSTYLE și intrăm într-o nouă eră, atât în România, cât și la nivel regional. În cei 20 de ani de când ne aflăm pe piața românească am reușit să impunem un standard al serviciilor greu de egalat. Inovația produselor oferite și profesionalismul echipei reprezintă cele două direcții ale angajamentului față de clienții și partenerii noștri.

Venim acum cu propunerea unei noi experiențe de retail, cea a magazinelor în care „totul este Apple” până în cele mai mici detalii. De altfel, pe tot parcursul acestei călători pentru implementarea conceptului ne-au fost alături specialiști de la Apple.

Am convingerea că noua etapă de business ne va consolida poziția în preferințele utilizatorilor Apple și ne va deschide alte oportunități în viitor”, a declarat Valeriu Ion, General Manager iSTYLE România, Bulgaria și Țările Adriatice.

 

Design reînnoit în conformitate cu stilul Apple

 

Designul magazinului a fost creat de o echipă de designeri specializați la sediul Apple din Cupertino. Toate echipamentele provin de la furnizori cu care Apple lucrează direct, de exemplu mesele rotunjite sunt din SUA, iar mobilierul din Germania. O altă caracteristică o reprezintă faptul că magazinul va putea funcționa fără o casă de marcat fizică în viitorul apropiat.

 

 

 

 

 

Produse disponibile imediat

 

În noul spațiu, afișarea produselor și accesoriilor Apple este chiar mai importantă decât înainte. Numărul de vitrine închise este redus la minimum, astfel încât clienții pot încerca cu ușurință produsele expuse pe suprafețe deschise fără ajutorul personalului.

 

Servicii de service chiar și în decurs de o zi

 

iSTYLE va oferi servicii permanente de service, inclusiv înlocuirea ecranului unui iPhone sau a bateriei în aceeași zi. Mai mult, clienții vor avea acces la o gamă largă de soluții de plată – pe lângă serviciile de plată Easy Upgrade și pachetele de servicii iSTYLE Comfort, sunt puse la dispoziție o schemă de credit pentru produse și un serviciu de compensare a echipamentelor uzate.

 

Personal de specialitate și workshop-uri

 

Magazinul va avea angajați specializați care au beneficiat de formare exclusivă pentru partenerii Apple Premium și care vor oferi în mod regulat training gratuit și workshop-uri deschise publicului larg. Ele vor începe din primăvară acestui an cu subiecte de interes pentru fanii Apple, cum ar fi: operarea MacOS pentru începători, sfaturi și trucuri pentru utilizatorii avansați de Mac și un curs de editare video.

 

Consultanța corporate continuă

 

iSTYLE pune un accent și mai mare pe deservirea antreprenorilor și a companiilor mici și mijlocii, motiv pentru care un membru al personalului specializat în utilizatori corporate și cu experiență financiară în acest sens întărește echipa.

 

„Încă o dată ne îndeplinim promisiunea față de fanii Apple din România – aceea de a face produsele și serviciile Apple mai accesibile, iar deschiderea primului magazin Apple Premium Partner în țara noastră reprezintă un alt obiectiv pe care îl atingem. Așteptăm cu nerăbdare să anunțăm introducerea conceptului Apple Premium Partner în cât mai multe din cele 15 magazine iSTYLE din țară în viitor”, a spus Dragoș Vrînceanu, Retail Manager iSTYLE România.

 

În 2022, iSTYLE a avut o cifră de afaceri de 111,5 milioane de euro, cu 39% mai mare decât în anul precedent. Tot anul trecut, a înregistrat o dublare a precomenzilor datorită cantității mai mare de produse alocate.

 

Ofertă specială sâmbătă, 08 aprilie

 

Pentru a sărbători deschiderea magazinului Apple Premium Partner în AFI Cotroceni, iSTYLE își recompensează clienții fideli cu oferte speciale. Începând cu 08 aprilie, de la ora 10.00, primii 100 de clienți care vor achiziționa un MacBook Air vor primi o husă de protecție cadou. De asemenea, va exista o promoție în exclusivitate pentru MacBook Air, cel mai popular notebook. Mai multe informații accesând https://istyle.ro/istyle-cotroceni/ .

 

Despre iSTYLE Retail România

 

iSTYLE gestionează 15 locații în București și principalele orașe din țară. Acestea însumează peste 1 700 mp de retail high-tech premium, proiectate și executate cu atenția la detalii caracteristică pentru Apple, și sunt deservite de peste 80 de consultanți instruiți la cele mai ridicate standarde. Spațiile iSTYLE sunt adaptate astfel încât accentul este pus pe siguranța clienților și furnizarea constantă a unor servicii de cea mai bună calitate.

iSTYLE, parte a Midis Group, este cea mai mare rețea de magazine Apple Premium Reseller din Centrul și Estul Europei. iSTYLE furnizează de peste 20 ani clienților din România servicii de cea mai înaltă calitate și stabilitate prin intermediul unei echipe competente de specialiști certificați și permanent instruiți la standardele Apple.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here