Firma internațională de avocatură CMS își mărește echipa din București prin cooptarea a trei noi avocați. Ionuț Chisăr (senior associate), Florentin Giurgea (senior associate) și Carmen Turcu (associate) se alătură departamentelor de litigii & drept penal, asigurări și proprietate intelectuală ale firmei.

În total, peste 10 noi avocați și consultanți fiscali s-au alăturat în ultimul an echipei din București, în concordanță cu creșterea continuă înregistrată de CMS Romania.

Echipa CMS din București a avut o activitate intensă în anul 2022, cu numeroase proiecte și multe tranzacții în sectoare cheie ale economiei. Anul 2023 se anunță a fi la fel de puternic din acest punct de vedere și suntem încântați să le urăm bun venit în echipă lui Ionuț, Florentin și Carmen. Toți au o experiență bogată în domeniile lor de specialitate, care se va dovedi foarte valoroasă pentru clienții noștri locali și regionali” a comentat Horea Popescu, Managing Partner al CMS România și coordonator al practicii Corporate M&A pentru Europa Centrală și de Est în cadrul CMS.

Ionut Chisăr este specializat în drept penal și oferă asistență juridică și reprezentare atât persoanelor fizice, cât și companiilor naționale și internaționale, în toate etapele procedurilor penale. Ionuț a acordat consultanță juridică în cauze având ca obiect o gamă variată de fapte penale, în special evaziune fiscală, spălare de bani, abuz de putere, deturnare de fonduri și alte infracțiuni legate de mediul de afaceri. De asemenea, a fost implicat în numeroase proiecte complexe, reprezentând atât persoane acuzate de săvârșirea unor infracțiuni, dar și persoane vătămate, pregătind și implementând diverse strategii de apărare. În 2021, Revista Română de Drept Penal al Afacerilor l-a numit pe Ionuț „Tânără Speranță în domeniul Dreptului Penal al Afacerilor”.

Florentin Giurgea este specializat în asigurări și instituții financiare, aspecte comerciale generale, proceduri AML/KYC și sancțiuni internaționale. Cunoștințele sale juridice în aceste arii de practică, dobândite în urma a peste zece ani de activitate pe piața de consultanță juridică financiară, reprezintă un punct forte pentru clienți. În ultimii ani, Florentin a asistat clienți cu privire la chestiuni de reglementare, de conformitate, precum și tranzacționale, locale sau cu elemente transfrontaliere. De asemenea, a asistat clienți în restructurări complexe ale portofoliului de produse, conceperea de produse financiare, intermediere și externalizare.

Carmen Turcu este specializată în dreptul proprietății intelectuale, protecția consumatorilor și mass- media, oferind consultanță clienților naționali și internaționali care activează în diverse domenii, cum ar fi sectorul telecomunicațiilor sau IT. Carmen are o experiență semnificativă atât ca avocat de consultanță, cât și de litigii, în special în ceea ce privește mărcile comerciale și drepturile de autor.

 

***

Despre CMS:

Înființată în anul 1999, CMS este o organizație integrată, multi-jurisdicțională, de firme de avocatură, care oferă servicii complete de consultanță juridică și fiscală. Cu peste 78 de birouri în peste 40 de țări din întreaga lume și peste 5.000 de avocați, CMS deține o expertiză îndelungată atât în domeniul consultanței în jurisdicțiile sale locale, cât și internaționale. Având în portofoliu mari companii multinaționale, cât și companii cu capital mediu și start-up-uri, CMS oferă rigoarea tehnică, asistență juridică strategică și parteneriat pe termen lung pentru a menține fiecare client în poziția de lider al domeniului în care acesta activează. Firmele membre CMS oferă o gamă largă de expertiză în 19 domenii de practică și sectoare de activitate, precum drept societar/fuziuni și achiziții, energie & schimbare climatică, fonduri, sănătate și științe medicale, tehnologie, media, telecomunicații (TMT), taxe, sectorul financiar-bancar, comercial, concurență & EU, litigii, dreptul muncii & pensii, proprietate intelectuală, drept imobiliar și construcții.

Birouri CMS și birouri asociate:

Aberdeen, Abu Dhabi, Alger, Amsterdam, Anvers, Barcelona, Beijing, Beirut, Belgrad, Bergen, Berlin, Bogotá, Bratislava, Bristol, Bruxelles, București, Budapesta, Casablanca, Köln, Dubai, Duesseldorf, Edinburgh, Frankfurt, Funchal, Geneva , Glasgow, Hamburg, Hong Kong, Istanbul, Johannesburg, Kiev, Leipzig, Lima, Lisabona, Liverpool, Ljubljana, Londra, Luanda, Luxemburg, Lyon, Madrid, Manchester, Mexico City, Milano, Mombasa, Monaco, Munchen, Muscat , Nairobi, Oslo, Paris, Podgorica, Poznan, Praga, Reading, Rio de Janeiro, Roma, Santiago de Chile, Sarajevo, Shanghai, Sheffield, Singapore, Skopje, Sofia, Stavanger, Strasbourg, Stuttgart, Tel Aviv, Tirana, Utrecht, Viena, Varșovia, Zagreb și Zurich.

Pentru mai multe informații, vizitați cms.law.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here