Mihai Căldăraru, Directorul Direcției Generale de Asistență Socială  Romania (D.G.A.S.– A.E.D.O.P.S) a primit din partea Primăriei Capitalei și Centrul pentru Tineret al Municipiului București o Diplomă de recunoştinţă pentru activitate umanitară exemplară pentru activitățiile filantropice.

Am acordat o mică distincție, care a constat în înmânarea unei diplome de recunoștință către domnul Mihai Căldăraru. Prin acest mic semn simbolic ne-am arătat recunoștința pentru implicarea acestuia în activitățile filantropice derulate de acesta la nivelul Municipiului București.

Prin aceste mici gesturi și nu numai, CTMB susține toate demersurile prin care tinerii aflați în situații speciale primesc ajutor. Iar implicarea și dăruirea domnului Căldăraru nu au avut cum să rămână fără măcar un gest prin care să ne arătăm mulțumirea.

CTMB derulează diverse proiecte si programe pentru tinerii și studenții din București cu vârste între 14-35 ani, care sunt gândite și concepute pentru a veni în ajutorul acestora. Proiectele și programele CTMB vin în ajutorul tinerilor și cred că cel mai bine ar fi să le exemplific. Cel puțin pe câteva dintre ele: proiectul București, orașul tinerilor activi pe piața muncii este un sprijin adus tinerilor care sunt șomeri prin acordarea de sprijin pentru a urma cursuri de calificare în vederea angajării.

Si nu numai partea aceasta este acoperită, pentru ca, dacă vor reuși să se angajeze în domeniul în care au absolvit respectivele cursuri vor putea accesa și o subvenție de până la 2700 lei.

Un alt proiect ar fi Elle New Media School, prin care tinerii pasionați de social media au putut afla, de la specialiști în domeniu cum pot ajunge
să-și câștige traiul din aceste rețele.

Iar cel mai așteptat program al nostru, CTMB HUB este singurul program prin care o administrație publică a reușit să dezvolte un hub în parteneriat cu ONG urile. Prin acest program ONG-uri și asociațiile de tineri și studenți vor beneficia de spații utilate pentru a-și desfășura activitatea, dar vor beneficia și de consultanță în diverse domenii, precum etică, leadership, contabilitate, juridic, ș.a.

„Mulțumesc din tot sufletul meu doamnei Georgiana Trifu, Director General al Centrului Pentru Tineret al Municipiului București, pentru Diploma de recunoștință” a declarat Mihai Căldăraru, Directorul  Direcției Generale Asistență Socială d AEDOPS România.

„Campania Umanitară „Suflețelul din Cutie”! ” este sloganul după care se ghidează Mihai. Iar atunci când cere ajutor, Mihai Căldăraru nu cere bani! Tot sprijinul solicitat pentru cei nevoiași constă în alimente, haine, dulciuri și alte produse de strictă necesitate.
Mihai Căldăraru este un exemplu de reușită pentru tânără generație. A fost lăsat la ușa unui orfelinat imediat după naștere. Mihai a petrecut mai mult de jumătate din viață – are acum 37 de ani – în sistemul de creștere și protecție a statului – un sistem chinuitor pentru un „orfan” plin cu tot felul de abuzuri.

După ce a împlinit 18 ani, Mihai Căldăraru și-a regăsit familia. În continuare a preferat să-și trăiască viața singur, pe cont propriu. Prima slujbă a fost aceea de ajutor într-un restaurant, la spălat de vase. Apoi a devenit un bun jurnalist și în final un mare luptător al drepturilor copiilor lăsați la ușa orfelinatelor.

Tratamentul inuma îndurat în orfelinate i-au dat lui Mihai un țel în viață: să-i ajute pe cei lăsați la mila sistemului să nu mai fie umiliți și agresați fizic și psihic.

Înțelegând și apreciind munca sa pentru salvarea copiilor nevoiaș, în octombrie 2020, Consiliul director al Asociaţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protecţiei Sociale, a validat numirea lui Mihai Căldăraru în funcţia de director  Direcţiei Generale de Asistenţă Socială România.

Sursa: https://www.b1tv.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here