București, 13 decembrie 2022

Compania New Business Dimensions (NBD), lider de piață pe nișa raportării statutare și business intelligence pentru sectorul financiar-bancar, anunță schimbarea acționariatului companiei. Astfel, noua structură a acționariatului NBD îi include pe Emanuel Oană, CEO și acționar pre-existent care își majorează deținerile la 55% din capitalul social, devenind acționar majoritar, și Marius Ionescu care preia 45% din capitalul social și care, pe lângă investiția de capital, aduce know-how-ul pe segmentul activității de trezorerie și a vânzărilor pe piețe externe.

”Noii acționari ai NBD vor păstra actuala echipă de management care va fi întărită cu noi membri în special în domeniul financiar și business development, dar va continua cu același model operațional care a adus rezultate în ultimii 12 ani. Noua structură mai suplă a acționariatului va face ca deciziile strategice să fie mai ușor de luat și aplicat, va oferi un plus de stabilitate și va permite trasarea unor planuri de dezvoltare la nivel local și regional mult mai coerente și ambițioase. Compania este solidă și matură, cu o bază extinsă de clienți enterprise. Ne bucurăm de o creștere pe toate segmentele, reflectată atât în cifra de afaceri, cât și în profitabilitate. Mă bucură decizia lui Marius Ionescu prin care se alătură NBD. El are o experiență relevantă în domeniul financiar-bancar și sunt convins că împreună vom crea un viitor mai bun pentru companie, angajați, clienți și vom maximiza la nivel regional potențialul NBD”, afirmă Emanuel Oană, acționar majoritar și CEO al NBD.

Marius Ionescu are o experiență de peste 10 de ani în cadrul unor importante grupuri financiar-bancare din România, timp în care a construit echipe de management și a dezvoltat echipe regionale de vânzări de produse de trezorerie bancară și produse financiare derivate adresate clienților corporativi. După ce în urmă cu nouă ani a cofondat Pluridio, acesta este în prezent implicat în mai multe companii ce activează în domeniul IT&C. În cadrul NBD, Marius Ionescu se va implica în conturarea strategiei de dezvoltare a companiei specifice domeniului financiar-bancar, în extinderea internațională și în crearea și dezvoltarea unui grup consolidat de firme din domeniul IT cu ambiții la nivel internațional.

”Am investit în NBD înțelegând foarte bine business-ul său și totodată rolul strategic pe care îl deține în nișa în care activează, dar și potențialul semnificativ de scalare. Există o sinergie între NBD și Pluridio, ambele deservind cu succes sectorul bancar. Am încredere în managementul existent și în echipa solidă de profesioniști pe care o voi susține, și alături de care vom duce mai departe dezvoltarea companiei”, declară Marius Ionescu, CBDO al NBD responsabil de dezvoltare, strategie și piețe externe.

Cumpărătorii au fost asistați în structurarea tranzacției de LBO (Leveraged Buyout) și Due Diligence financiar de Capital Debt Services, reprezentată de Nicolas Pleșea, Senior Partner,  cu o experiență de peste 18 ani în structurarea tranzacțiilor de tip leveraged buyout, M&A și private equity.

Tranzacția a fost un succes și a fost realizată într-un timp scurt de numai șase luni, ceea ce poate fi considerat un record național pentru un deal M&A cu structură de LBO în segmentul său”, a declarat Nicolae Pleșea.

Asistența juridică privind structurarea tranzacției, exercițiul de due diligence juridic, pregătirea și negocierea documentației tranzacției a fost asigurată pentru cumpărători de casa de avocatură Volciuc Ionescu, prin echipa coordonată de Sabin Volciuc, Ana Sandu-Capra și Ada Butnaru. „Ne-a facut mare plăcere să lucrăm cu Marius și Emi în această tranzacție foarte interesantă și solicitantă din perspectiva structurii și a calendarului„, au declarat aceștia.

###

Despre New Business Dimensions

New Business Dimensions (NBD) este un pionier al introducerii soluțiilor de business intelligence în instituțiile financiare din România. Compania a fost înființată în anul 2010 de o echipă de profesioniști având experiența comună a peste 10 ani în proiecte software destinate pieței financiar-bancare din estul Europei, îndeosebi implementări de proiecte software Core Banking și Data Warehouse & BI. În prezent compania deservește prin produsele sale tehnologice cele mai importante bănci din sistem și este lider în industria și comunitatea financiar-bancară din România pe segmentul de profil. Compania NBD a încheiat anul fiscal 2021 cu o cifră de afaceri de aproape 4 milioane de euro, iar în 2022 estimează o creștere semnificativ[ atât ca volum de business, cât și profitabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here