PENNY România a lansat cel de-al cincilea raport de sustenabilitate aferent anului 2021. Raportul reflectă activitatea companiei și analizează impactul de mediu, economic și social pe care aceasta îl generează.

 

Raportul a fost realizat după metodologia GRI Standards, dezvoltată de Global Reporting Initiative, cel mai cunoscut standard de raportare în sustenabilitate, opțiunea aleasă fiind cea Core (de bază).  Demersurile incluse în acest document sunt în linie cu strategia de dezvoltare sustenabilă a organizației și urmăresc totodată cei 3 piloni care definesc sustenabilitatea în cadrul PENNY:

 

  1. Sortiment sustenabil,
  2. Energie, climă și resurse,
  3. Angajați și societate, fiecare activitate fiind detaliată cu măsurile, rezultatele și obiectivele specifice.

 

Măsurile și soluțiile concrete descrise în raportul de sustenabilitate au ca scop atât creșterea eficienței, cât și diminuarea impactului negativ pe termen mediu și lung.

 

„Lansarea celui de-al cincilea raport de sustenabilitate reprezintă parcursul unui an de succes. 2021 a fost despre creșteri înregistrate pe toate segmentele activității noastre. Raportul cuprinde toate rezultatele muncii noastre, măsurile pe care le-am luat și ceea ce plănuim să îmbunătățim, precum și obiectivele de dezvoltare durabilă ale companiei. Sustenabilitatea este unul dintre pilonii care stau la baza modului nostru de a face business. Măsurile și inițiativele noastre nu sunt doar niște indicatori, ci fapte concrete pentru un viitor mai bun, pentru că viitorul se face azi.”, a spus Daniel Gross, CEO PENNY România.

Principalele rezultate prezentate în cel de-al cincilea raport de sustenabilitate PENNY România sunt:

 

Sortiment sustenabil

  • 24% din totalul cifrei de afaceri provine de la furnizorii locali
  • 86,31% dintre furnizori sunt din România
  • 48% din magazine sunt prevăzute cu măcelării
  • Avem 24 de articole Brand privat ecologic – „My Bio”
  • Avem 17 articole în cadrul primului brand privat de dietă vegetală –„Food for Future”

 

Energie, climă și resurse

  • 2,5% scădere consum specific de energie electrică
  • 957 MWh energie verde produsă intern cu 52 sisteme de panouri fotovoltaice
  • 301 magazine monitorizate online
  • 0 magazine proprii încălzite pe bază de combustibili fosili
  • 2 Certificări BREEAM Outstanding
  • 21 stații de încărcare pentru mașini electrice

 

Angajați și societate

  • 815 angajați
  • 708 ore de instruire
  • 89% rata de promovare internă
  • 56% femei în poziții de management
  • 000 euro sprijin pentru ONG-uri
  • 82,5 tone donații de surplus de alimente

 

„Suntem ambițioși și ne dorim să contribuim la calitatea vieții în comunitățile din România. Ne-am asumat atingerea neutralității împreună cu Grupul REWE până în anul 2040. Acest obiectiv va putea fi atins doar prin concentrarea eforturilor noastre în diverse inițiative locale, aprovizionarea cu produse din surse regionale și gestionarea atentă a resurselor necesare în toate operațiunile noastre.” a declarat Claudia Ivan, Manager Sustenabilitate PENNY România.

 

Detalii despre proiectele PENNY și cel de-al cincilea raport de sustenabilitate pot fi consultate aici.

 

Despre PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 319 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 5.800 de angajați.

 

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2022 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

 

Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/

 

Contact presă

Irina Butnaru, Corporate Communications Manager, PENNY | REWE România, [email protected]

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here