Actualul președinte al Franței, Emmanuel Macron s-a clasat pe primul loc în primul tur al prezidențialelor franceze, urmat la câteva procente distantă de principala sa contracandidată, Marie Le pen – potrivit exi-pollurilor anunțate duminică seara la închiderea urnelor.

Exit-pollurile i-au atribut lui Emmanuel Macron 28,1% din voturi, iar Marie Le Pen ar fi câștigat 24,5%.
Ca și în 2017, distanța dintre cei doi este de câteva procente, ceea ce anunță o încleștare foarte dură în turul al doilea, peste două săptămâni.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurat duminică în Franţa, a chemat la urne aproximativ 48,7 milioane de alegători înscrişi pe listele electorale.

Deși s-au înscris în cursă 12 candidați, lupta se dă între Emmanuel Macron (La République en marche, LREM) și cel mai mare rival al său, candidatul de extremă-dreapta Marine Le Pen (Rassemblement national, RN).

Cei 12 candidaţi oficiali aflați pe lista, conform tragerii la sorţi: Nathalie Arthaud (Lutte ouvrière), Fabien Roussel (Parti communiste français), Emmanuel Macron (La République en marche), Jean Lassalle (Résistons !), Marine Le Pen (Rassemblement national), Éric Zemmour (Reconquête !), Jean-Luc Mélenchon (La France insoumise), Anne Hidalgo (Parti socialiste), Yannick Jadot (Europe Écologie-Les Verts), Valérie Pécresse (Les Républicains), Philippe Poutou (Nouveau parti anticapitaliste) şi Nicolas Dupont-Aignan (Debout la France).

Campania electorală din Franţa a avut un început lent şi a fost umbrită de războiul din Ucraina. Aproape niciun subiect nu a rezonat cu alegătorii, iar mulţi candidaţi au fost percepuţi ca fiind slabi, ceea ce a sporit temerile legate de o prezenţă scăzută la vot. Sondajele au prognozat recent că până la 30% ar putea să nu voteze, potrivit DPA.

Miza politică e foarte mare sub aspectul funcției: preşedintele francez are puteri extinse iar mandatul este de 5 ani. El este mai puternic decât prim-ministrul pe care îl numeşte şi are o influenţă decisivă asupra cursului ţării:

aceasta e a doua mare miză – una europeană: Franța e a doua economie a UE, prima forță militară după Brexit și are un cuvânt greu de spus în poziționarea geopolitică a Uniunii Europene.

Emmanuel Macron, politician liberal de centru, este văzut ca un partener mult mai confortabil şi mai de încredere decât Le Pen, cu care este greu de imaginat o cooperare strânsă din cauza poziţiilor lor uneori radicale, la care se adaugă relațiile apropiate cu președintele Vladimir Putin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here