Federația Coalitia pentru Educatie, Asociațiile de elevi din țară (Constanța, București/Ilfov, Maramureș, Bacău, Vâlcea, Timiș), Societatea Academică din România, Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL),  Asociația pentru Educație și Justiție Socială Human Catalyst și Asociația Ține de Noi susțin cu tărie profesionalizarea conducerii Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), prin organizarea unor concursuri publice pentru pozitia de Presedinte, precum si a membrilor din consiliu de conducere. Apreciem ca benefică pentru ARACIP demisia domnului Silviu Iordache din funcția de președinte al Agenției, dat fiind că a fost o persoană nepotrivită și necalificată pentru această această înaltă funcție de responsabilitate publică, după cum a fost semnalat și de presă[1].

 

Alminteri, Ministerul Educației își asumă nu doar falimentul ideii de calitate a educației în România, cât și riscul apariției unor decidenți cu biografii îndoielnice precum biografia domnului Silviu Iordache, imediat după desăvârșirea operațiunii de politizare a acestei instituții, chestiune care este iminentă. Agenția pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) este instituția cheie care acordă acreditare și care poate retrage acreditarea oricărei școli sau grădinițe din România. Funcția de președinte trebuie îndeplinită de un specialist de o înaltă probitate și cu experiență îndelungată, o autoritate în sistemul de educație, recunoscut de sistemul de educație, mai ales în contextul în care analfabetismul funcțional măsurat de testele PISA a ajuns aproape de 50%.

 

În vederea profesionalizării conducerii ARACIP, solicităm Ministerului Educației din nou, public,  retragerea de urgență a propunerii de Hotărâre de Guvern privind ARACIP de pe circuitul de avizare, având în vedere termenul de 25 ianuarie avansat unilateral de minister. Este important ca factorii de decizie din Minister să reconsidere propunerile de substanță făcute de societatea civilă la dezbaterea de la finalul anului 2021, organizată în baza Legii 52/2003. Solicităm Ministerului Educației repornirea procesului de formulare a politicii publice – vorbim totuși de organizarea și funcționarea unei instituții cu rol esențial în asigurarea calității școlii românești. Fundamentarea acestui proces trebuie să se relizeze în primul rând printr-o analiză riguroasă a factorilor care au dus la funcționarea defectuoasă în timp a ARACIP și printr-o cercetare atentă a modelor de buna functionare din alte tari. Până nu înțelegem ce nu a funcționat și nu facem un studiu de impact al reglementării propuse, nu putem formula un nou model credibil pentru această structură. Iar după însușirea lecțiilor din trecut ce constau minim in excesiva birocratizare ce masoara calitatea sau mai exact lipsa calitatii actului de educatie, conceptul trebuie modificat radical,  ținând cont de modele de bună practică din țări cu o calitate a educației ridicată.

 

Subliniem de asemenea ca rezultatul dezastruos al tentativei de politizare ARACIP pe tot parcursul anului 2021 – este chiar opusul reformei instituționale, așa cum a fost pozitionată propunerea de Hotarare Guvernamentala de către inițiator, adică de către Ministerul Educatiei. Este de asemenea cel puțin neprofesionist modul în care s-a derulat dezbaterea publica din 27.12.2021, a treia zi de Crăciun, începând cu ora ora 8.00 dimineața, când Silviu Iordache explica alături de reprezentanții Ministerului Educației dna Ioana Lazăr, secretar general al ministerului, dl Radu Szekely (consilierul ministrului) și dl. Sorin Ion Secretar de Stat,  politica națională în domeniul calității educației.

 

Reprezentanții autorităților au fost singurii care au apărat proiectul de H.G. pentru reorganizarea ARACIP în forma actuală și în forma în care a fost înaintată Guvernului României, având doar sprijinul dlui Comșa, reprezentantul Asociației Școlilor Private. Împotrivă a fost vocea unanimă a societății civile reprezentate de Federația Coaliția pentru Educație, de FONSS, de SAR, World Vision România, FEPAL (Federația Părinților și Aparținătorilor Legali), Asociația Elevilor din Constanța, si alti 90 de de reprezentanți, printre care și artistul Tudor Chirilă, care participau voluntar, în a treia zi de Crăciun, la o dezbatere publică. După trei ore de discuții, ministerul  nu a preluat deocamdată nicio observație de substanță din zecile de chestiuni ridicate de participanți.  Reamintim că propunerile societatii civile se regasesc aici.

 

***

 

Coaliția pentru Educație:

Fondată în 2015, Coaliția pentru Educație reunește 16 organizații neguvernamentale active în domeniul educației: Asociația Umanitară CONCORDIA, Roma Education Fund, United Way România, SOS Satele Copiilor, Școala de Valori, Fundația Noi Orizonturi, Teach for Romania, ARDOR, Asociația Română de Literație, C4C, Asociația Aproape de Tineri, Asociația ROI, Questfield, REPER 21, Tineri pentru Tineri, Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație.  Prin manifestul său, Coaliția susține dezvoltarea școlii în care fiecare copil vrea și poate să își împlinească potențialul.Informații suplimentare despre Coaliția despre Educație se găsesc pe site-ul organizației: http://coalitiaedu.ro/

 

Asociațiile elevilor din județe

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) este singura organizație de reprezentare a elevilor din județul Constanța, înființată din 2013.  Asociația București Ilfov este reprezentată de Alexia Marinescu, președinte (email: asociatiaelevilor.aebi@gmail.com.). Asociația Elevilor din Maramureș este reprezentaă de Cristina Miculaiciuc, președinte (email: asociatiaelevilormm@gmail.com). Asociația Vâlceană a Elevilor este reprezentată de Patrisia Moraru, președinte (email:  asociatia.ave@gmail.com).

Asociația Elevilor din Bacău este reprezentată de Alexandra Guramba (email:bacau@asociatiaelevilor.ro). Asociația Elevilor din Timiș, reprezentată de Natanael Iriciuc, președinte, email: timis@asociatiaelevilor.ro

 

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România (FEPAL), este o federație tânără, înființată în martie 2020, care reunește și promovează interesele asociațiilor de părinți și ale altor asociații și fundații cu activități relevante în educație. FEPAL reprezintă o mișcare autentică a părinților și aparținătorilor legali din România care nu sunt reprezentați în dialogul cu instituțiile statului. În prezent, FEPAL este membră în Grupul de Lucru pentru redactarea metodologiilor ce vizează aplicarea Legii Anti-bullying precum și în Comisia de Avizare a planurilor cadru, organizate la nivelul MEC. FEPAL a inițiat campanii și petiții de amendare a cadrului legal: combaterea Fenomenului Brăila, modificarea Legii 269/2004, extinderea prevederilor concediului de supraveghere a copiilor pe perioada vacanței de primăvară 2020, revizuirea instrucțiunii pentru crearea și/ sau întărirea capacității sistemului de învățământ prin învățare on-line (anexă la OMEC nr. 4135/21.04.2020) și în special revizuirea Art. 11. Mai multe informatii pe www.fepal.ro.

 

Asociația pentru Educație și Justiție Socială Human Catalyst, fondată în 2014 are ca abordare specifică un continuum format din cercetare, intervenții adresate grupurilor dezavantajate și advocacy pentru politici publice echitabile. Cunoscută pentru documentarea unei noi forme de excluziune în educație  „Fenomenul Brăila” și crearea IRSE indicele de risc socio educațional, a realizat o hartă a riscului socio educațional ce cuprinde analiza longitudinală a peste 4000 de școli la nivel național din 2015 și până în prezent. Website: https://hartairse.humancatalyst.ro/public/map
Asociația “Ține de Noi” este o organizație care își propune să creeze comunități active în domeniul politicilor publice economice, educaționale și în domeniul energiei și constituirea unui spațiu de dezbatere în societate legat de problemele guvernării României. Mai multe informatii pe https://tinedenoi.ro/

 

Societatea Academică din România (SAR), cel mai vechi think-tank activ din România și fondatorul proiectului România Curată. Mai multe informatii gasiti pe https://www.romaniacurata.ro/

 

Persoane de contact:

 

Diana Certan, Președinte, Coaliția pentru Educație (diana@coalitiaedu.ro)

 

Ariana Dudună, președinte, Asociația Elevilor Constanța  (office@asociatiaelevilor.ro)

 

Corina Atanasiu, președinte Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL) (corina.atanasiu@gmail.ro)

 

Laura Greta Marin, Președinte și Fondator, Asociația pentru Educație și Justiție Socială Human Catalyst

(office@humancatalyst.ro)

 

Răzvan Orășanu, Fondator și Președinte Asociația „Ține de Noi” (office@tinedenoi.ro)

 

Simona Ernu, Director Executiv, Societatea Academică din România (simona.ernu@sar.org.ro)

 

 

[1] Dl. Iordache a fost prezentat de mass media drept manechin de lenjerie intimă pentru designer-ul Cătălin Botezatu, iar dl. Botezatu a confirmat public într-un interviu, detaliind o prezentare de modă unde dl. Iordache a avut rolul de “aviator”.  Presa a mai descoperit și faptul că a fost în trecut organizator de baluri ale bobocilor, dar și membru al PRO România Iași, partid unde între timp nu mai este membru nici dl. ministru Câmpeanu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here