Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat, în Aula Carol I din sediul său istoric, cea de a treia ediţie a conferinţei „FOCUS BUCUREŞTI: dezvoltare urbană, economie, mobilitate”. Evenimentul a reunit reprezentanți ai comunității de afaceri a Capitalei, oficiali din administrația centrală și locală, dar și specialiști de top, cu scopul de a clarifica problemele apărute în relația autorități – mediul de afaceri și a identifica soluții și bune practici menite să transforme Bucureștiul într-o metropolă modernă a business-ului românesc.

“Datorită avantajelor sale competitive certe – poziţia la intersecţia a două coridoare de transport pan-europene şi în apropiere de culoarul Dunării şi structura socială şi profesională cu un standard ridicat –Capitala poate atrage în continuare investiţii semnificative, cu condiţia să-şi rezolve, cât mai rapid, problemele de infrastructură şi de management al traficului. La acestea se adaugă necesitatea debirocratizării şi a digitalizării aparatului administrativ. Comunitatea de afaceri, contribuabilii, în general, aşteaptă simplificarea procedurilor aplicate, reducerea duratei în care sunt eliberate adeverinţele, avizele şi autorizaţiile, dar şi interconectarea bazelor de date ale administraţiei publice locale şi centrale”, a declarat, în deschidere, preşedintele CCIB, Iuliu Stocklosa.

În prima parte a conferinţei, dedicată digitalizării administraţiei şi accesului operatorilor economici la serviciile publice pentru rezolvarea problemelor fiscale şi administrative, participanții au avut posibilitatea de a se întâlni într-un cadru structurat cu: Alin Bogdan Soica, prefectul Capitalei, Stelian Bujduveanu, viceprimar general al Capitalei, Radu Nicolae Mihaiu şi Robert Negoiţă, primarii sectoarelor 2 şi 3, Daniel Oproiu şi Claudiu Octavian Ceti, consilieri ai primarilor sectoarelor 4 şi 5, Mihaela Drăgulin, director general adjunct al Direcției Generale de Asistență pentru Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Prefectul Alin Bogdan Stoica a subliniat că vor fi alocate fonduri importante din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru digitalizarea administraţiei publice, inclusiv pentru derularea de sesiuni de instruire pentru funcţionarii publici. Cu referire la datele colectate la nivelul administraţiei publice, prefectul a punctat că sunt necesare investiţii semnificative pentru ca acestea să fie integrate şi disponibile atât pentru decident, cât şi pentru comunitatea de afaceri. În ceea ce priveşte mediul de business, Alin Bogdan Stoica a declarat că se au în vedere: proiecte concrete de smart city, crearea şi utilizarea colaborativă a unor infrastructuri comune (mediu public – mediu privat), dar şi crearea unui fond de investiţii dedicat start-up-urilor inovative în parteneriat cu investitori privaţi.

Stelian Bujduveanu, viceprimar general al Capitalei, a vorbit despre implementarea, până la sfârşitul acestui an, a unui soft de urmărire a fluxurilor interne şi externe de documente din primărie, astfel încât contribuabilul să ştie permanent care este stadiul solicitării sale. Potrivit viceprimarului, prin acest demers se urmăreşte fluidizarea activităţii, responsabilizarea funcţionarilor publici şi eliminarea tipăririi documentelor din fluxul intern. În opinia lui Stelian Bujduveanu, „corupţia din administraţie va dispărea când nu va mai exista interacţiune între contribuabil şi funcţionarul public”. Un alt subiect abordat de viceprimar a vizat  importanţa construirii unei relaţii funcţionale de colaborare, de tip „win-win” între administraţia publică şi mediul privat, în contextul în care, până acum, „Primăria Generală nu s-a aplecat asupra problemelor oamenilor de afaceri care produc plus-valoare”.

În opinia primarului sectorului 2, Radu Nicolae Mihaiu, o provocare importantă o constituie acoperirea necesarului de forţă de muncă calificată la nivelul Capitalei. În acest context, edilul a apreciat că stimularea învăţământului în sistem dual este o parte a soluţiei. De asemenea, primarul a apreciat că pentru a

 

 

convinge specialiştii să rămână în Bucureşti este nevoie de creşterea calităţii vieţii, iar prin digitalizarea

administraţiei se poate realiza acest lucru (scad intensitatea traficului şi poluarea, se câştigă timp prin rezolvarea online a problemelor). “Pe lângă digitalizare, trebuie să lucrăm la simplificarea formularelor. Astăzi, acestea sunt făcute cu gândul la funcţionarul public, nu la contribuabil”, a subliniat edilul.

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a apreciat că administraţia publică este „încremenită în timp”, fiind absolut necesară o modificare a cadrului legislativ, astfel încât statul român să nu poată să ceară de la un contribuabil o informaţie pe care o are deja. În ceea ce priveşte digitalizarea, edilul a subliniat că procesul trebuie abordat cu atenţie, de la nivel central. În acest context, a adus în discuţie două exemple, cel al Estoniei (digitalizată „de sus în jos”, de la nivel central la administraţia locală, care funcţionează foarte bine) şi cel al Olandei (digitalizată „de jos în sus”, unde există anumite deficienţe de interconectare). La rândul său, a vorbit despre importanţa învăţământului în sistem dual, dar şi despre necesitatea unui dialog constant cu mediul de afaceri, pentru a vedea care sunt nevoile reale din piaţă.

În a doua parte a evenimentului, dedicată oportunităţilor de dezvoltare inteligentă a Capitalei şi infrastructurii de transport, participanţii au avut oportunitatea de a se întâlni cu: Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City, Călin Vilt, consilier CNR-CME, Cosmin Coșereață, Managing Partner @Blinkee City Romania, şi cu Marlena Pop, CEO Humanities & Design Center for the Creative Industries.

Evenimentul a constituit un excelent prilej pentru participanți de a-și prezenta problemele, de a identifica soluții la acestea, de a interacționa cu vorbitorii prezenți la conferință, dar și de a iniția noi colaborări în afaceri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here