• O nouă conducere a asociației a fost aleasă pentru un mandat de 2 ani, începând din ianuarie 2021. Alegerile au avut loc în cadrul Adunării Generale ARPIM, desfășurate în luna decembrie 2020.

 

București, 18 ianuarie 2021 –  Alina Culcea, Director General Amgen România, a fost aleasă pentru un nou mandat de doi ani în funcția de Președinte al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM). Cecilia Radu, Director General Novo Nordisk România, își păstrează și în acest mandat poziția de Vicepreședinte ocupată și în ultimele 6 luni, iar echipa de conducere a fost completată de Sévan Kaloustian, Managing Director al Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson în România, ales și el Vicepreședinte ARPIM.

Boardul ARPIM este completat de alți patru membri: Jorge Ruiz Benecke, Director General AbbVie România, Bahadir Pakis, Director General Novartis România, Cristina Barbu, Director General Takeda Pharmaceuticals și Michel Eschenbrenner, Director General Servier România. Dan Zaharescu rămâne în conducerea asociaţiei, în calitate de Director Executiv.

Alina Culcea a fost Președinte ARPIM și pe parcursul anului 2020, aleasă în această poziție începând din decembrie 2019. Înainte de a fi Președinte, Alina Culcea a ocupat poziția de Vicepreședinte ARPIM, începând din februarie 2019, și a fost membru al Boardului încă din anul 2016. Cu o experienţă de peste 20 de ani în industria farmaceutică, Alina Culcea este absolventă a Facultăţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din București. A deţinut poziţii-cheie în companii precum Novartis, Pfizer, Actavis sau GlaxoSmithKline. Din februarie 2018, Alina a fost numită Director General al Amgen România.

Aș vrea să mulțumesc colegilor din ARPIM pentru încrederea acordată și pentru sprijinul continuu care ne-a ajutat să ducem la bun sfârșit proiecte importante, în beneficiul pacienților români, într-o perioadă dificilă, în care atenția unei lumi întregi a fost îndreptată către noi, producătorii internaționali de medicamente inovatoare. În ultimul an, am reușit să demonstrăm o mobilizare fără precedent și o colaborare continuă cu autoritățile, astfel încât astăzi putem avea și în România o soluție de vaccinare împotriva COVID-19 și noi speranțe pentru tratamente și soluții inovatoare în cazul unor boli grave”, a declarat Alina Culcea.

Industria farmaceutică a demonstrat o mobilizare fără precedent în timpul pandemiei de COVID-19, sprijinind sistemele de sănătate și demarând proiecte majore de cercetare pentru găsirea de soluții de diagnostic, tratamente și vaccinuri. ARPIM și companiile sale membre au donat în România peste 33 de milioane de lei în bani, echipamente de protecție sau în medicamente – donații către stat, asociații și fundații, societăți medicale sau alte organizații implicate activ în lupta COVID-19.

De asemenea, în 2020, industria farmaceutică a fost un partener activ al autorităților, societăților medicale și asociațiilor de pacienți, în adoptarea unor soluții pentru rezolvarea unor probleme majore privind accesul pacienților la tratamente. Printre acestea se numără modificarea sistemului de calcul al taxei claw-back prin plafonarea acesteia – 15% pentru medicamentele produse în fabricile locale, 20% pentru medicamentele generice și 25% pentru medicamentele inovatoare; actualizarea listei de noi medicamente compensate prin introducerea a 31 de noi molecule începând cu iunie 2020 și a altor 39 de medicamente noi începând cu 1 ianuarie 2021; facilitarea accesului pacienților cronici la îngrijire.

Vom continua să fim un partener activ în combaterea pandemiei COVID-19, promotori ai științei și inovației, care s-au dovedit și de data aceasta a fi răspunsul la această criză globală. Vom sprijini autoritățile în derularea programelor prioritare precum vaccinarea împotriva COVID-19.  De asemenea, prioritar în noul mandat este să ne continuăm misiunea de a dezvolta și a propune soluții pentru un acces continuu al pacienților la medicamente inovatoare  și la servicii medicale la standarde europene”, a mai spus Alina Culcea.

 

 
Despre Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM)

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM)-www.arpim.ro-este organizația care susține obiectivele comune ale celor mai importante 28 de companii farmaceutice internaționale producătoare de medicamente originale, prezente în România.

Membrii ARPIM investesc permanent în cercetare și dezvoltare, cu scopul de a le oferi pacienților medicamente originale și inovatoare, care salvează anual mii de vieți. Principalul obiectiv al Asociației este creșterea accesului pacienților la medicamente, ameliorarea calității vieții pacienților și implicit creșterea speranței de viață a românilor.

ARPIM este afiliată la Federația Europeană a Industriei Farmaceutice (EFPIA)-www.efpia.com-organizația europeană care reunește cele mai importante companii farmaceutice internaționale, recunoscute datorită rezultatelor la nivelul comunității științifice internaționale.

Companiile farmaceutice membre ARPIM sunt: Abbvie, Amgen, Angelini, Astellas, AstraZeneca, Bayer, Berlin-Chemie Menarini, Boehringer Ingelheim, Boiron, Bristol Myers Squibb, Chiesi, Eli Lilly, Genesis, GlaxoSmithKline, Ipsen, Johnson & Johnson, Lundbeck, Merck Romania, Merck Sharp & Dohme, Novartis, Novo Nordisk, Pfizer, Roche, Sanofi, Servier, Takeda, UCB, Vifor.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here