• Cele 350 de biciclete nou adăugate sunt doar un prim pas în extinderea opțiunilor de călătorie, ca număr și tip de mijloc de transport
  • Odată cu ridicarea restricțiilor de călătorie, Citylink a înregistrat un nou record de utilizare, de la lansare, ca valoare și volum al călătoriilor
  • Pentru un nou stil de viață, mai sigur și eficient, Citylink continuă eforturile de igienizare și dezinfectare constantă a tuturor mijloacelor de transport proprii
  • Compania anunță semnarea unui parteneriat de imagine cu multipla campioană națională de triatlon Antoanela Manac

 

București, 30 iunie 2020 Citylink, platformă de mobilitate urbană dezvoltată de o echipă locală de antreprenori, anunță astăzi că integrează în platformă, alături de cea mai extinsă flotă de automobile în regim car sharing din București, și un prim lot de 350 de biciclete în regim bike sharing, disponibile oriunde în capitală, accesibile prin intermediul aceleiași aplicații de smartphone ce folosește soluții de conectivitate M2M furnizate de Telekom România.

“Repornirea din ultimele săptămâni ne arată dorința și nevoia bucureștenilor de transport sigur și eficient, iar primele zile de relaxare a circulației au adus și un nou record absolut de utilizare și volum, pentru serviciile noastre. Pauza determinată de contextul global ne-a dat timpul necesar să regândim viziunea, soluțiile și pachetele noastre, precum și noile moduri de a crește eficient și sănătos, nu doar pentru noi, ci și pentru mediu. De acum, venim cu o perspectivă nouă asupra transportului și invităm toți adepții serviciilor noastre să trăiască un nou stil de viață, mai sănătos, mai eficient și mai puțin poluant. Ne continuăm misiunea de a elibera orașul de mașini și, dincolo de numărul de automobile pe care fiecare mașină Citylink îl face să nu mai fie necesar, componenta de biciclete aduce o și mai mare libertate și viteză de deplasare”, a declarat Igor Grosu, CEO și cofondator Citylink.

Serviciul de bike sharing în sistem fee-float – cursa poate porni și se poate încheia oriunde, pe teritoriul Capitalei – reprezintă o nouă alternativă de transport fără constrângeri de izolare fizică, complementară serviciului de car sharing, ideală pentru călătorii pe distanțe scurte.

”Telekom Romania este partenerul de încredere pentru tehnologie pentru orice afacere și continuă să țină România conectată, punând la dispoziția Citylink soluțiile de conectivitate de tipul M2M. Lansarea serviciului de bike sharing de către Citylink ne duce către un nou normal, un normal al orașelor inteligente, un normal în care trebuie să ne gândim la siguranța noastră, dar și la soluții smart de mobilitate, mai puțin poluante și care să răspundă la provocarea tot mai mare a traficului intens.  Telekom Romania este foarte implicat în transformarea orașelor prin conceptul Smart City, scopul nostru fiind acela de a susține orașele, afacerile și cetățenii, prin optimizarea traficului sau a siguranței urbane”, a declarat Ovidiu Ghiman, Director Executiv Comercial Segment Business, Telekom Romania.

 

Pentru a populariza serviciul și a promova bunele practici, o conduită sigură cu bicicleta în trafic și un stil de viață sănătos, Citylink anunță semnarea unui parteneriat de imagine cu Antoanela Manac, multiplă campioană națională la triatlon, cu performanțe remarcabile inclusiv prin câștigarea mai multor de cupe continentale, dar și prima triatlonistă din istoria României aflată în cursa pentru a reprezenta tricolorul la Jocurile Olimpice. Triatlonul este disciplina sportivă ce îmbină înotul, ciclismul și alergarea.

Cele 350 de biciclete vor fi distribuite uniform în București, în zone precum stațiile de metrou, parcuri, piețe, zone pietonale și zone de cumpărături.

Sistemul de utilizare este unul facil și modern, similar celui deja folosit pentru automobile, iar bicicletele sunt adaptate călătoriilor urbane, ideale atât pentru femei, cît și pentru bărbați.

Tariful de utilizare pentru biciclete este de doar 0,2 lei pe minut, iar după fiecare 30 de minute de utilizare, următoarele 30 de minute sunt gratuite. Astfel, o oră va costa doar 6 lei. După 4 ore de la închiriere, taxarea se plafonează la 24 de lei pentru 24 de ore. Costul minim al unei călătorii este de 3 lei, iar serviciul nu are un tarif de pornire.

Vârsta minimă pentru crearea unui cont și închirierea unei biciclete este de 16 ani, iar un client poate închiria o singură bicicletă, în același interval de utilizare.

Car sharing: facturare pentru persoanele juridice și parcări integrate direct în aplicație

Ultimele săptămâni au adus mai multe dezvoltări în platforma de car sharing Citylink, iar componenta auto include, de acum, și posibilitatea de facturare pentru persoanele juridice. Mai mult decât atât, serviciul oferă de acum și locuri de parcare dedicate exclusiv clienților Citylink, în plus față de parcările publice deja disponibile gratuit.

Potrivit unui sondaj realizat recent în baza de utilizatori ai serviciilor, cele mai apreciate  aspecte legate de activitatea Citylink sunt cele legate de aspectul interior al automobilelor, curățenia și igienizarea.

Despre Citylink

Citylink este o platformă de mobilitate urbană inteligentă, dezvoltată de o echipă de antreprenori locali cu experiență demonstrată în aria aplicațiilor și a serviciilor smart, menite să aducă un plus de confort și eficiență în viața românilor. Informații complete despre platforma de mobilitate urbană Citylink sunt disponibile la www.Citylink.ro și www.facebook.com/Citylink.ro.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here