București, 30 septembrie 2019 – Deloitte a fost desemnat cel mai valoros și mai puternic brand din lume în rândul serviciilor comerciale, conform ediției din acest an a raportului Brand Finance dedicat serviciilor comerciale. Brand Finance, cea mai mare firmă independentă globală în consultanța de evaluare și strategie de brand, calculează valoarea totală și forța brandului în baza unor analize care țin cont de investiția de marketing, de percepția brandului în rândul clienților, angajaților și al altor părți interesate (stakeholder equity) și de performanța de piață a businessului.

Cu o valoare a brandului de 29,7 miliarde de dolari americani, în creștere cu 42% față de anul anterior, Deloitte se află pe primul loc în topul celor mai valoroase branduri de servicii comerciale și, implicit, în topul celor mai valoroase branduri de servicii profesionale. În ceea ce privește forța brandului, Brand Finance a calculat un scor BSI (Brand Strength Index) de 91,24 din 100 și a atribuit Deloitte ratingul maxim, AAA+.

Creșterea valorii și a forței brandului Deloitte se bazează pe investițiile constante și consecvente, pe îmbunătățirea reputației și pe rezultatele de business solide, conform raportului.

Cele mai recente rezultate financiare anunțate de Deloitte la New York pentru anul financiar încheiat la 31 mai 2019 confirmă creșterea puternică pe toate cele cinci linii de servicii – Audit și servicii conexe, Consultanță în management, Consultanță financiară, Consultanță în managementul riscului, Servicii fiscale și juridice. Veniturile globale au crescut pentru al zecelea an consecutiv, ajungând la valoarea record de 46,2 miliarde de dolari americani, cu 9,4% mai mult față de anul anterior, plasând Deloitte în poziția de lider detașat în domeniul serviciilor profesionale.

„Deși țara noastră are o pondere mică în amprenta globală a Deloitte, suntem mândri să contribuim la performanța brandului și la cea financiară – veniturile locale au crescut chiar într-un ritm mai alert decât media la nivel global. România este o țară importantă pentru Deloitte, cu o echipă dinamică și inovatoare, care excelează atât în liniile de business care deservesc clienții din România, cât și în centrele de servicii care lucrează pentru alte piețe împreună cu colegi din rețeaua globală. Suntem astăzi peste 1.700 de profesioniști care colaborează într-un mediu bazat pe incluziune și pe autonomie, care stimulează dezvoltarea personală și profesională. Pentru noi, este un privilegiu să facem parte din cea mai veche și mai mare firmă de servicii profesionale din lume”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 312.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații SCA, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.700 de profesioniști.

 

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.

© 2019. Pentru informații, contactați Deloitte România

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here