AMCOR (Asociația Consultanților în Management din România) vă propune seria de cursuri “.

 

Scopul organizării acestor cursuri tematice este acela de a vă ajuta să vă familiarizați cu concepte specifice domeniului, să aflați care sunt cele mai importante cunoștințe, competențe și aptitudini pe care ar trebui să le aibă un consultant în management, dar și să interacționați cu profesioniști care activează pe piața de consultanță în management de mai mulți ani și care cunosc specificul local al acesteia.

 

În același timp, cursurile vă vor oferi posibilitatea de a vă crea o imagine de ansamblu asupra a ceea ce înseamnă consultanța în management și cum puteți și pe viitor după participarea la acest curs să vă perfecționați pentru a le putea oferi potențialilor beneficiari servicii de consultanță în management de calitate, dar și etice.

 

Lectorii provin din firme de consultanţă în management cu o importantă experiență în domeniu:

 

  • George Mateescu, designer instrucțional la Masters Advisory.

 

Metoda de lucru:

 

  • interactivă, bazată pe studii de caz, lucru în echipă, prezentare, exerciții

 

Cui se adresează:

 

  • Consultanților – vor beneficia de o introducere profesionistă în tematica consultanţei în

management, precum şi de prezentarea modului de organizare a activităţii/modului de lucru al unui consultant profesionist;

  • Persoanelor care doresc să urmeze o carieră în consultanță – vor înţelege natura consultanţei precum şi posibilităţile de dezvoltare în această profesie;

 

Programele de training propuse de AMCOR pentru perioada mai-septembrie 2018:

 

  • Management strategic prin simulări de business – 23 mai 2018 – George Mateescu, Masters Advisory

Competențe antrenate în cadrul programului:

  • Înțelegerea imaginii de ansamblu și a mecanismelor;
  • Conceperea strategiilor și adaptarea la evoluția pieței;
  • Luarea deciziilor și obținerea avantajelor competitive;
  • Gestionarea fluxului de numerar și maximizarea profitabilității;
  • Negocierea în condiții de concurență.

 

  • Management operațional și lucrul în echipă prin simulări de business – 19 iunie 2018 – George Mateescu, Masters Advisory

Competențe antrenate în cadrul programului:

  • Adaptarea planurilor la situații specifice, monitorizarea KPI și încadrarea în timp;
  • Utilizarea optimă a capacității de producție și luarea deciziilor operaționale sub presiunea concurenței;
  • Conectarea sarcinilor individuale la planul echipei și statusul de progres;
  • Reprezentarea proceselor, rolurilor și interacțiunilor echipei;
  • Gestionarea eficientă a situațiilor de criză și avantajelor.

 

  • Aplicarea gândirii vizuale în management și facilitarea grafică – 26 septembrie 2018 – George Mateescu, Masters Advisory

Competențe antrenate în cadrul programului:

  • Aplicarea gândirii vizuale și reprezentarea grafică a informațiilor prezentate;
  • Utilizarea alfabetului, cadrelor de prezentare și a codicelui gândirii vizuale;
  • Dezvoltarea sistemului de management vizual al proceselor de business;
  • Structurarea, conceperea și elaborarea prezentărilor de business;
  • Concentrarea, reducerea complexității și extinderea clarității în ședințe și întâlniri;
  • Aplicarea unor metode de luare a deciziilor și rezolvare a problemelor.

 

Avantajele cursurilor cu jocuri de management și simulări de business

 

  1. Facilitează comunicarea, înțelegerea comportamentelor, coordonarea activităților și lucrul în echipă;
  2. Accelerează învățarea prin practica gândirii sistemice, luarea deciziilor și rezolvarea problemelor;
  3. Consecințele deciziilor și adaptarea la scenarii dinamice sunt experimentate într-un mediu sigur de învățare;
  4. Se reduce distanța dintre teorie și practică prin reprezentarea unor situații reale și rezolvarea acestora;
  5. Crește nivelul de implicare al participanților prin conectarea acestora în scenarii atractive de joc.

 

Avantajele aplicării gândirii vizuale în management

 

  1. Reduce timpul necesar pentru crearea unei viziuni comune asupra unui concept, obiectiv sau proiect;
  2. Sporește implicarea participanților și interacțiunea dintre aceștia în cadrul ședințelor și întâlnirilor prin oferirea de sugestii și contribuții, conectate la o imagine comună;
  3. Îmbunătățește reținerea informațiilor și integrarea acestora în activitatea curentă;
  4. Omogenizează niveluri diferite de înțelegere prin alinierea modelelor mentale și experiențelor anterioare diferite într-o imagine comună;
  5. Facilitează desfășurarea ședințelor și întâlnirilor și contribuie la reducerea timpului alocat acestora prin concentrarea energiei în jurul imaginii, evitarea divagațiilor și clarificarea conceptelor.

 

Taxă de participare:

100 euro/persoană pentru 1 zi de curs pentru participanți independenți

50 euro/persoană pentru 1 zi de curs pentru consultanți din firme membre AMCOR

 

Locație curs:

Sediul AMCOR, str. Avram Iancu, nr. 22, et. 1, sector 2, București

 

Persoană de contact:

Alexandra Pușcă, manager AMCOR, tel. 0722.599.503, email: [email protected]

 

De ce să particip?

  • Vei avea ocazia de a cunoaște persoane cu experiență în domeniu
  • Parcurgerea cursului poate fi un prim pas spre obținerea certificării internaționale CMC
  • Networking
  • Vei primi o diplomă de absolvire a programului de curs
  • Vei pleca de la acest curs cu noi cunoștințe care îți vor folosi pe termen mediu și lun
 

 

 

 

 

 

Profil consultant

 

George Mateescu este designer instrucțional, dezvoltă contexte de învățare și antrenează competențe esențiale de management și gândire vizuală. Implică participanții în jocuri de management și editează conținut educațional pentru a fi uşor de parcurs, înţeles şi reţinut.

 

Susține programe de formare pentru manageri și profesioniști interesați de aplicarea gândirii sistemice, luarea deciziilor și managementul calității în proiecte. Pregătește formatori interni, speakeri și consultanți pentru creșterea interactivității în prezentările susținute, facilitarea înțelegerii conceptelor și asimilarea rapidă a informațiilor.

 

În 14 ani de experienţă a realizat 15+ produse educaționale, a livrat peste 100 de programe de formare pentru 3000+ participanţi şi a lucrat ca expert în 10 proiecte de asistenţă tehnică, la nivel național. Este pasionat de activități outdoor și drumeții montane pe timp de iarnă. Îi place să predea și reprezintă procese de management și probleme complexe sub forma unor desene, cu marcarea de etape, consecințe și interacțiuni cheie. Alătură acestora comparații, metafore relevante și transformă rapid totul într-o poveste.

 

Promovează practica gândirii vizuale și dezvoltă metodologii originale de reducere a erorilor în serviciile profesionale. Este specializat în aplicarea metodologiei de management al proceselor Lean Six Sigma în sectorul serviciilor. Din anul 2011, deţine certificarea internaţională a competenţelor de management CMC © recunoscută de către The International Council of Management Consulting Institutes (ICMCI). A absolvit Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Politice și Administrative, iar în prezent este doctorand în cadrul Academiei de Științe Economice București, cercetările sale concentrându-se pe aplicarea managementului calității în proiecte și construirea jocurilor de management.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here