București, 6 septembrie 2022 – BCR Social Finance anunță lansarea StudyUP, un produs de finanțare dedicat celor care vor să-și continue studiile, prin accesarea programelor de învățământ la nivel de facultate, masterat, doctorat sau prin cursuri de specializare în România. Facilitatea beneficiază de o garanție de 80% oferită de Fondul European de Investiții, cu o perioadă de grație de până la 42 de luni și asigură:

  • finanțare de până la 145.000 de lei, în funcție de specializare și cheltuielile solicitate;
  • perioadă de creditare de maximum 120 de luni;
  • rată fixă de dobândă pe toata perioada derulării creditului.

 

Creditul StudyUP a fost conceput pentru a susține persoanele între 18 și 45 de ani care vor să-și completeze studiile, iar sumele accesate pot fi folosite pentru una sau mai multe categorii de cheltuieli:

  • finanțarea taxei de studii (plata direct în contul furnizorului serviciului de educație);
  • chirie;
  • manuale, materiale școlare și echipamente;
  • cheltuieli diverse (alimente, transport, întreținere, etc.) în limita unui plafon maxim (1 salariu minim pe economie lunar).

 

„Facem parte dintr-un grup financiar pentru care educația este în centrul modelului de business, iar StudyUP reprezintă un produs de finanțare special creat pentru a stimula investițiile în formare și perfecționare, de care sperăm să beneficieze cât mai mulți dintre cei care vor să-și extindă cunoștințele și abilitățile. Într-o societate în continuă schimbare, singura soluție viabilă, pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei și pentru diminuarea diferențelor sociale, este educația. De aceea, lansarea StudyUP este un moment de maximă importanță pentru echipa BCR Social Finance, care se implică activ în îmbunătățirea accesului la astfel de resurse. În plus, contextul actual ne arată că educația este cea mai bună investiție pe care o putem face pentru noi și pentru viitorul nostru, iar dezvoltarea nivelului de expertiză și învățarea sunt resurse esențiale pentru schimbarea în bine și creșterea calității vieții”, a declarat Ștefan Buciuc, CEO BCR Social Finance.

 

Acest instrument de finanțare asigură continuitatea studiilor și vine cu un proces simplificat de aprobare:

  • fără solicitare adeverință de venituri la momentul analizei creditului și fără solicitare co-debitor
  • fără comision analiză dosar, fără comision de acordare și fără comision de rambursare anticipată
  • costuri optimizate datorită posibilității de tragere în tranșe

 

StudyUP este un produs de finanțare care a fost dezvoltat în urma parteneriatului încheiat de BCR Social Finance cu Fondul European de Investiții, prin acordul de garantare din cadrul EFSI Skills & Education Guarantee Pilot, o nouă inițiativă dedicată stimulării accesului la finanțare în domeniul educației, formării și dezvoltării competențelor, susținută de Fondul European pentru Investiții Strategice. BCR Social Finance își propune să îmbunătățească accesul la oportunitățile de dezvoltare a educației, printr-un apel la acțiune către toate părțile interesate să acceseze fonduri destinate asigurării unui proces de învățare continuu.

 

Mai multe informații despre StudyUP puteți găsi accesând link-ul https://www.bcr-socialfinance.ro/ro/stiri-si-informatii/stiri/studyup.

* *

Fondul European de Investiții (FEI) face parte din Grupul Băncii Europene de Investiții. Misiunea sa centrală este de a sprijini microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii din Europa, ajutându-le să acceseze finanțări. FEI proiectează și dezvoltă capital de risc și de creștere, garanții și instrumente de microfinanțare care vizează în mod specific acest segment de piață. În acest rol, FEI încurajează obiectivele UE în sprijinul inovării, cercetării și dezvoltării, antreprenoriatului, creșterii și ocupării forței de muncă.

* *

 

BCR Social Finance S.A. este o instituție financiară nebancară (IFN), înființată în 2008 sub denumirea de good.bee Credit (GBC), cu acționariat Erste Social Finance Holding GmbH (51%) și Banca Comercială Română S.A. (49%) . BCR Social Finance IFN este supusă legislației specifice și regulamentelor emise de către și sub supravegherea Băncii Naționale. Erste Social Finance Holding GmbH este componenta de incluziune financiară a Grupului Erste (60%) și Fundației ERSTE (40%). Înființată în 2008 de către Fundația Erste si Grupul Erste, scopul său fiind acela de a contribui la prosperitate și de a facilita accesul la servicii financiare pentru toți, prin investiții integrate în infrastructura socială, servicii sociale, capital uman și dezvoltarea abilităților, inovație, microfinanțare și economie socială în regiunea CEE.

*  *

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 18 centre de afaceri și 16 birouri mobile dedicate companiilor și 321 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproape 1.800 de echipamente, aproximativ 11.300 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce. 

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 44.500 de angajați deservesc 16,1 milioane de clienți în cadrul a 2.091 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul lui 2021, Erste Group deținea active totale în valoare de 307 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,92 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 14,5%.

*  *

BCR Comunicare

Cătălin Ioniță, e-mail:[email protected] telefon: 0740.247.336

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru detalii referitoare la produsele și serviciile BCR vă rugăm să folosiți următoarele modalități de contact

InfoBCR

Web: www.bcr.ro

Email: [email protected]

Telefon: *2227, număr cu tarif normal apelabil din rețelele naționale fixe/mobile Telekom, Orange, Vodafon

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here