București, 29 decembrie 2021 – Cu o strategie de creștere organică a băncii bine definită și demonstrând că este un partener de încredere în furnizarea de servicii financiare, OTP Bank România anunță pentru a doua oară în acest an majorarea capitalului social, de această dată cu peste 200 milioane de lei.

 

Simultan cu implementarea strategiei de creștere Apollo și a mai multor programe de transformare, OTP Bank România raportează o creștere constantă a activităților de creditare și economisire pe principalele linii de business. Astfel de rezultate au la bază investiții constante în proiecte de digitalizare și modernizare, precum și în extinderea echipei, ceea ce implică necesitatea de capital social suplimentar.

Astfel, în cadrul ședinței Adunării Generale a Acționarilor din 15 decembrie 2021, a fost aprobată majorarea capitalul social al OTP Bank România cu suma de 200.000.160 RON, prin aport în numerar subscris și vărsat de acționarul OTP Bank Nyrt. Ca urmare a acestei majorări au fost emise 833.334 de acțiuni noi, cu o valoare nominală de 240 RON fiecare.

Așadar, la acest moment capitalul social subscris și vărsat al băncii este în valoare de 2.279.253.360 RON, reprezentând un număr total de 9.496.889 acțiuni nominative cu valoarea nominală de 240 RON fiecare.

În urma acestei majorări, structura acționarilor este următoarea:

  • OTP Bank Nyrt. deține 9.496.885 acțiuni nominative și o participație la capital de 2.279.252.400 RON reprezentând 99,9999578809439% din total capital social;
  • Merkantil Bank Zrt. deține 4 (patru) acțiuni nominative și o participație la capital de 960 RON reprezentând 0,000421190561% din total capital social.

Majorarea de capital a fost înregistrată în baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 20 decembrie 2021.

 

 

Despre OTP Bank

 

OTP Bank România este subsidiara OTP Group, o bancă universală cu o prezență foarte bună în Europa Centrală și de Est, care oferă soluții financiare complete, fiind activă atât în segmentul retail, cât și corporate. Din 2019, OTP Bank trece printr-un amplu proces de transformare, prin care își propune să crească semnificativ pe segmentele de business și, de asemenea, să creeze o experiență mai bună pentru clienți. Având o echipă în continuă creștere, care îmbrățișează schimbarea și își valorifică potențialul, OTP Bank România construiește o cultură a încrederii la fiecare nivel al organizației. Banca ocupă locul 9, după active, în clasamentul jucătorilor bancari din România, potrivit ultimelor date BNR. În România, membrii Grupului OTP sunt: OTP Bank România, OTP Consulting, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring, OTP Advisors și Fundația OTP Bank România.

 

OTP Group are peste 70 de ani de activitate în sectorul financiar din Europa Centrală și de Est, în timp ce subsidiara din România a acumulat 17 ani de prezență de piața locală. Promovând inovația, creșterea stabilă și servicii financiare integrate, OTP Group a devenit un jucător dominant pe piața Europei Centrale și de Est și este considerat un grup bancar important chiar și la scară europeană. Comunitatea de aproximativ 40 de mii de angajați deservește zilnic aproape 16,3 milioane de clienți din 11 țări.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here