București, 5 august 2021 – Banca Comercială Română își continuă misiunea de a oferi românilor de toate vârstele șansa să facă alegeri financiare inteligente, prin cursuri dedicate, gratuite. Astfel, atelierele gratuite de educație financiară din cadrul programului Școala de Bani revin în sălile de cursdin 5 orașe, începând cu data de 6 august. Atât copiii, cât și adulții vor avea din nou ocazia să învețe de la profesorii Școlii de Bani despre tainele banilor, timp de o oră și jumătate.

 

Caravana Școala de Bani, denumită generic Școala de Bani Pe Roți – FliP, va ajunge, mai întâi, în București, Timișoara, Galați, Piatra Neamț și Oradea. În premieră, cursurile vor avea loc în spații special amenajate din marile mall-uri și spații de coworking, cum ar fi: Promenada Mall București, Shopping City Timișoara, Shopping City Galați,Rubik Hub Piatra Neamț, Comuniteca Oradea.

 

Înscrierile se fac astfel:

 

În perioada următoare, caravana va ajunge și în alte orașe din țară, ce vor fi confirmate și anunțate curând pe site-ul Școala de Bani.

 

În 2021, peste 18.000 de români, atât copii, cât și tineri și adulți, au participat la atelierele online, fiind organizate peste 470 de cursuri de educație financiară. Doar în cadrul proiectului Școala de Bani pe Roți, organizat în parteneriat cu Școala de Valori, au participat până acum peste 59.000 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani.

 

Despre atelierele de educație financiară

Ce spun copiii: „Acum sunt mai atent și economisesc lumina, sting becul în camera în care nu stau, nu țin încărcătorul de la telefon în priză, nu las apa să curgă când mă spăl pe dinți. Îmi folosesc banii cu înțelepciune și cand îmi doresc un lucru de care am nevoie, apelez la pușculiță și îmi asum fiecare cheltuială pe care o fac”, a spus Luca, participant de 11 ani din Piatra Neamț.

 

Ce spun adulții: „Întotdeauna am avut probleme cu economisitul. Deși am avut perioade cu câștiguri bune, tot nu reușeam să salvez prea mult. Iar la cursul de educație financiară am învățat un lucru care poate părea banal sau mult prea evident, dar pe care nu îl conștientizam înainte. Este vorba despre a avea un obiectiv concret și bine fixat în timp, pe care să-l urmărești și să faci pași mici în îndeplinirea lui. Chiar ajută!”, a mărturisit Adela, participantă de 28 de ani din București.

 

Ce spun trainerii: „Am avut șansa să fiu trainer în cadrul proiectului FLiP, iar, pentru mine, Școala de Bani pe Roți a fost o experiență ce m-a ajutat să mă dezvolt, timp în care îi ajutam și eu pe alții să se dezvolte. Școala de Bani este un proiect ce a demonstrat tuturor că și în astfel de perioade, nu foarte prietenoase, putem să îi facem pe cei mici să învețe, distrându-se. Eu am rămas profund impresionată de această generație, ce vine din spate cu un bagaj de cunoștințe fantastic la care eu, când eram ceva mai mititică, doar visam” a spus Maria Sima, trainer FLiP.

 

*  *

 

Școala de Bani este un proiect al Băncii Comerciale Române, lansat în 2016, care a devenit cel mai amplu program de educație financiară din România. Peste 1.000 de angajați ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educație financiară, urmând cursuri specializate și au reușit să ofere astfel de cursuri gratuite către aproximativ 450.000 de români – copii, tineri și adulți. Cei interesați se pot înscrie la cursuri prin completarea formularului disponibil pe www.scoaladebani.ro, dar și în huburile BCR.

 

*  *

 

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală şi non-profit, înființată în 2009, care îi îndrumă pe tineri să-şi antreneze potenţialul, astfel încât să-şi dezvolte atitudini şi comportamente prosociale, care să îi ajute în viață și în carieră. Misiunea sa este de a ajuta tinerii să devină creatorii propriilor vieţi, fiind singura asociaţie din România care implementează în programe educaţia centrată pe valori, un model educaţional ce implică dezvoltarea de competenţe împărţite pe patru arii: dezvoltarea caracterului, explorarea personalităţii, implicare civică şi well-being. În prezent, organizația dezvoltă cinci programe educaţionale naţionale: Adoptă un LiceuExcepţionalii, Globatic, Laboratorul de Cariere și Arcademia prin care contribuie activ la dezvoltarea educaţiei autohtone și europene, oferind cunoaştere şi îndrumare adolescenţilor, tinerilor şi profesorilor.

 

*  *

 

 

 

 

 

 

 

 

 

NEPI Rockcastle, prin centrele comerciale din portofoliul său, Promenada Mall, Shopping City Timișoara și Shopping City Galați, se alătură ca partener al proiectului și se implică astfel în susținerea procesului de transformare a sistemului educațional din România. Toate proiectele de responsabilitate socială ale grupului NEPI Rockcastle din cele 9 țări, inclusiv România, sunt comunicate sub umbrela #ResponsiblyTogether (Responsabili, Împreună).  „Responsabili, Împreună” reprezintă angajamentul

NEPI Rockcastle prin intermediul centrelor comerciale din portofoliu pentru dezvoltarea și susținerea comunităților și reunește toate inițiativele acestora, dedicate pilonilor de sustenabilitate precum educația, comunitatea și protecția mediului.

 

NEPI Rockcastle este principalul investitor și dezvoltator de proprietăți comerciale din Europa Centrală și de Est. Grupul deține un portofoliu remarcabil de proprietăți cu poziție cheie în România, Polonia, Slovacia, Croația, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Serbia și Lituania, și continuă dezvoltarea printr-un program de expansiune în regiune.

 

Cu 52 de proprietăți în cele nouă piețe și abilitățile de gestionare geografice diverse, NEPI Rockcastle urmărește în mod eficient oportunitățile imobiliare din zona CEE, beneficiind de un avantaj strategic în achiziționarea, dezvoltarea și gestionarea proprietăților.

 

În România, compania deține 20 de centre comerciale și 7 strip mall-uri în cele mai importante orașe din țară, dintre care amintim București (Mega Mall, Promenada Mall), Sibiu (Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu), Timișoara (Shopping City Timișoara), Constanța (City Park Mall Constanta), Târgu Mureș  (Shopping City Târgu Mureș) sau Ploiești (Ploiești Shopping City).

 

Mai multe informații despre NEPI Rockcastle pe www.nepirockcastle.com

 

*  *

 

 

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 19 centre de afaceri și 17 birouri mobile dedicate companiilor și 370 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproape 1.800 de echipamente, aproximativ 13.000 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

 

*  *

 

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.700 de angajați deservesc 16,2 milioane de clienți în cadrul a 2.500 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul lui 2018, Erste Group deținea active totale în valoare de 236,8 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,79 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,5%.

 

BCR – Comunicare Corporativă

Cătălin Ioniță, e-mail: [email protected] telefon: 0740.247.336

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

 

Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact:

We

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here