Start pentru înscrierile în Acceleratorul BCR-InnovX, un proiect realizat în parteneriat cu UiPath, Startup Grind și Mindspace

 

 

  • Acceleratorul BCR-InnovX este un program dedicat afacerilor din tehnologie care dezvoltă soluții dedicate pentru domenii precum: cyber-security, fintech, inteligență artificială, învățare automată, robotică, cloud, automatizare sau microservicii
  • În program vor fi selectați, în mai multe etape, 25 de actuali și viitori antreprenori împărțiți în trei categorii – Grinders (cifra de afaceri de 0 euro – 100.000 de euro), Start-ups (cifra de afaceri de 100.000 euro – 1 mil. euro) și Scaleups (1 mil. euro – 2,6 mil. euro)
  • Acceleratorul are o curriculă adaptată companiilor cu potențial de scalare internațională și o rețea globală de parteneri și mentori cu experiență în astfel de programe

 

 

București, 21 februarie 2019 – Banca Comercială Română pornește înscrierile pentru prima cohortă a Acceleratorului BCR-InnovX, un proiect realizat în parteneriat cu UiPath, Startup Grind in partnership with Google for Startups, Mindspace și European Center for Services Investments and Financing (ECSIF).

 

Prima cohortă va fi dedicată start-up-urilor care dezvoltă soluții și produse inovatoare prin tehnologie, iar  înscrierile se vor desfășura în perioada 21 februarie – 23 martie. BCR va acoperi costurile pentru toate bursele alocate antreprenorilor din acest proiect, cursurile și costurile logistice, fără a solicita equity în companiile selectate în program.

 

Curajul și expertiza. Sunt două lucruri pe care acest program urmărește să le transfere antreprenorilor români și viitorilor unicorni. Cum vrem să facem acest lucru? Printr-un program solid educațional, o rețea globală de experți în accelerarea afacerii și cu acces gratuit la resurse valoroase pentru dezvoltarea tehnologiilor inovatoare. Capitalul românesc trebuie să se acumuleze, să producă valoare şi să stimuleze potenţialul intelectual şi antreprenorial al României. Este un potențial în care noi avem mare încredere”, spune Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

 


„A dezvolta un start-up înseamnă a avea curajul de a crea și de a încerca să rezolvi o problemă sau o nevoie a lumii simțită chiar pe pielea ta. Am pornit în acest demers pentru a demola mentalitatea sumbră și dominantă a ultimilor ani, caracterizată de: “noi românii nu putem”, “nu știm cum”, “nu avem fonduri”, “suntem prea mici” sau “merge și așa”. Prin suportul oferit de InnovX dorim să arătăm că “se poate” și că este posibil, precum și să înlesnim această călătorie prin experiența noastră.”, spune Alexandru Mihailciuc, Global Head of Pre-Sales la UiPath.


Fără scuze, fără idei preconcepute; astăzi suntem ceea ce alegem noi să fim. Paradoxul pieței globale de azi este că singura concurență reală a unui antreprenor român este el însuși. De aceea, prin InnovX, concentrăm experiența celor care au demonstrat că se poate, introducându-o în ADN-ul noii generații de antreprenori ce visează să cucerească lumea.”, spune Daniel Dumitrescu, Director Startup Grind Bucharest.

 

Acceleratorul BCR-InnovX este un program de mentorat și accelerare de business structurat în trei etape:

  • Start-ups – vor fi selectate 10 microîntreprinderi care au avut în 2018 o cifră de afaceri între 100.000 de euro și 1 mil. euro și/sau care au atras o finanțare cuprinsă între 100.000 de euro și 1 mil. euro în ultimul an.
  • Grinders – vor fi selectați 10 studenți și/sau tineri antreprenori la început de drum. Cei care doresc să se înscrie trebuie să aibă înregistrată o microîntreprindere, o întreprindere socială sau asociație/fundație pe teritoriul României (persoană juridică sau persoană fizică autorizată) în orice sector tehnologic. Cifra de afaceri pe ultimul an trebuie să fie sub 100.000 de euro.
  • Scale-ups – vor fi selectate 5 companii dezvoltate (IMM-uri), care au înregistrat în 2018 o cifră de afaceri între 1 mil. euro și 2,6 mil. euro. Cifra de afaceri se poate cumula cu cea al altor companii cu care formează un grup în accepțiunea legislației IMM-urilor.

Programul InnovX oferă companiilor selectate o experiență de accelerare de business ce utilizează metode de educație formală și non-formală, mentori cu experiență internațională certificați de universitatea MIT în domeniul inovării și al antreprenoriatului și experți ai Comisiei Europene în domeniul finanțării de risc al proiectelor tehnologice inovatoare. Curricula antreprenorială de bază va fi completată, în funcție de specificul fiecărei companii selectate, prin cursuri oferite prin platforma EdX.org fondată de universitățile MIT și Harvard. Această curriculă cu valențe internaționale se îmbină cu workshop-urile și modulele de educație financiară pe care BCR le va desfășura prin programul Școala de Bani – Clasa de Business.

 

Toate companiile din program vor învăța, prin expertiza ECSIF, să acceseze direct de la Bruxelles granturi de inovare cu valori de 50.000 de euro pentru Start-ups și până la 2,5 milioane de euro pentru Scale-ups. De asemenea, companiile din program vor putea să-și susțină prezentările în cadrul conferințelor Startup Grind din Silicon Valley, Londra, Barcelona sau Tel Aviv.

 

Mai multe detali despre Acceleratorul BCR-Innox și despre procesul de înscriere: www.bcr.ro/accelerator

Film Accelerator BCR-InnovX: https://youtu.be/3DXzLPhfp_w

 

*  *

 

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România pe segmentele de economisire şi creditare.

 

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 22 birouri mobile dedicate companiilor şi 508 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.600 de

 

 

 

 

 

 

 

 

 

bancomate şi POS – 17.800 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.000 de angajați deservesc 16,1 milioane de clienți în cadrul a 2.600 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul lui 2017, Erste Group deținea active totale în valoare de 220,7 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,31 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,4%.

 

 

 

BCR – Comunicare Corporativă

Cătălin Ioniță, e-mail:[email protected] telefon:0740.247.336

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here