Începând cu luna iulie, OTP Bank România își exinde portofoliul de produse pentru Factoring Comercial, prin lansarea Factoring-ului Comercial de Export. Astfel, alături de produsul pentru Factoring Comercial Intern cu și fără regres, OTP Bank România completează portofoliul de servicii de finanțare pentru a sprijini companiile aflate în dezvoltare, cât și cele ajunse la maturitate.

Prin implementarea acestor produse, banca poate să cumpere creanțele comerciale emise de către clienții săi ca urmare a prestării de servicii sau livrării de bunuri către partenerii de afaceri din România sau din strainătate. Produsele Factoring pot fi personalizate în funcție de nevoile specifice ale clienților.

În ultimii ani, am putut observa o creștere semnificativă a pieței de Factoring, creștere susținută în mod special de IMM-uri. Prin lansarea pachetului complet de Factoring dorim să ne consolidăm poziția pe piața Factoringului. Avem un portofoliu de calitate și stabil de clienți cărora le oferim programe de finanțare avantajoase de tip win-win – atât pentru clientul direct, cât si pentru partenerii acestuia. Prin Factoringul Comercial Intern și de Export, OTP Bank România oferă acces la o finanțare rapidă și flexibilă, fără garanții materiale, administrarea și colectarea creanțelor, dar și acoperirea riscului în cazul neîncasărilor”, declară Ioan-Dragoș Mirică, Director general adjunct al Diviziei Corporaţii, OTP Bank România.

Concret, prin utilizarea produselor de factoring, clienții obțin:

  • Transformarea unei încasări la termen în încasare la vedere;

  • Scăderea dependenței de termenele de plată acordate partenerilor de afaceri;

  • Diminuarea costurilor administrative;

  • Concentrarea pe producție și vânzări, nu pe urmărirea încasării creanțelor;

  • Acces la servicii specializate de administrare și colectare a creanțelor;

  • Creșterea vitezei de rotație a activelor;

  • Consultanță și asistență comercială specializată;

  • Rapoarte și informații în timp real, datorită aplicației informatice destinate factoring-ului și a modulului web destinat clienților.

Conform Asociaţiei Române de Factoring, piaţa de profil a depăşit pragul de 4 miliarde de euro în 2016, fiind al treilea an de creștere consecutivă. Pentru OTP Bank România, sectorul prestărilor de servicii cât și livrărilor de măfuri reprezintă o prioritate din punct de vedere al serviciilor de factoring ce vor fi acordate în acest an.

Din iulie 2017, OTP Bank România este membru al prestigioasei organizații internaționale de factoring –Factors Chain International (FCI). Astfel, banca poate oferi clienților suport specializat în evaluarea bonității partenerilor și pentru colectarea rapidă a creanțelor.

OTP Bank România, subsidiară a OTP Bank, cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrală şi de Est, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament şi profesionalism OTP Bank România înțelege nevoile clienților şi contextul actual al pieţei şi este un partener de încredere în furnizarea de servicii financiare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here