București, 23 august 2022 – Vânzările de mașini verzi (hibride, BEV/electrice și PHEV/ hibrid plug-in) din Europa* au scăzut cu 4,4% în al doilea trimestru al acestui an, la 1,039 milioane vehicule, după creșterile spectaculoase înregistrate în 2021, de până la 259%, reflectând în continuare problemele producătorilor cu lipsa componentelor, reiese dintr-o analiză realizată de Strategy&, departamentul de strategie globală din rețeaua PwC.

 

Potrivit sursei citate, în primele două trimestre din 2021 au fost înregistrate creșteri de 100% și, respectiv, 259%, după care avansul s-a temperat la 32% în trimestrul al treilea, 6% în trimestrul patru și 13% în primul trimestru din 2022.

 

”Scăderea vânzărilor reflectă problemele din ce în ce mai mari ale producătorilor cu lipsa componentelor auto și implicit cu întârzierile la livrări. Piața din România, fiind încă mică, își continuă ascensiunea cu o rată de peste 100%, iar în iulie, vânzările de mașini electrificate le-au depășit pentru prima dată pe cele diesel. Evoluția spectaculoasă din ultimul an și jumătate a vânzărilor de mașini verzi reflectă în primul rând efectele stimulentelor acordate de guvern prin programul Rabla Plus. Stimulentele și reglementările sunt motorul îndeplinirii obiectivelor asumate de România pentru reducerea emisiilor de carbon prin PNRR și Green Deal, dar și pentru înnoirea parcului auto, unul dintre cele mai vechi din Europa”, a declarat Daniel Anghel, Partener și Lider pentru industria Auto în cadrul PwC România.

 

În prima jumătate a anului, cota de piață a mașinilor verzi în Europa a ajuns la 45,6%, din care mai mult de jumătate reprezintă hibride (24%).

 

Consumatorii se orientează în special spre mașinile electrice

 

Vânzările de mașini BEV au fost singurele care și-au continuat creșterea în trimestrul al doilea la nivel european, înregistrând un avans de 8,1%, care însă nu a putut compensa scăderile înregistrate de hibride plug-in (-17,5%) și hibride (-4,8%). Declinul raportat de mașinile hibride plug-in în Europa poate fi explicat în primul rând prin lipsa de disponibilitate a produselor, producătorii acordând prioritate producției de BEV-uri.

 

De altfel, strategia producătorilor auto se reflectă în dublarea cotei de piață a BEV în ultimii doi ani, de la 7% la 13%. Topul vânzărilor de mașini BEV în primul semestru în Europa este condus de modelul Fiat 500 electric, urmat de Tesla Model 3, Renault ZOE, Dacia Spring, Peugeot 208 EV, Tesla Model 3, Renault Twingo EV, Hyundai Kona Electric, Volkswagen și Opel Corsa-e.

 

”Vânzările de mașini verzi și, în special, cele full electric vor continua să crească la nivel european, pe fondul obiectivelor ambițioase privind reducerile emisiilor de CO2 și de eliminare treptată a motoarelor cu combustie internă în anumite state. Toate acestea încurajează producătorii de automobile să-și orienteze strategia în această direcție, pentru anii următori fiind anunțate investiții masive în lansarea de noi modele, dar și în producția de baterii și noi tehnologii”, a mai spus Daniel Anghel.

 

La nivel global, China înregistrează cele mai mari creșteri ale vânzărilor de mașini electrice

 

La nivel global, vânzările de mașini verzi au crescut cu 29% în al doilea trimestru, față de perioada echivalentă a anului trecut, în condițiile în care piața auto totală a scăzut.

 

Cea mai mare parte din această creștere este atribuită Chinei, unde vânzările de mașini hibride, BEV/electrice și PHEV/ hibrid plug-in au crescut cu 90,3%. Spre deosebire de Europa, în China, creșterea vânzărilor de PHEV a fost și mai rapidă, de 144%, comparativ cu cea a BEV, de 87%.

 

După ce a avut nevoie de ceva timp pentru a lua avânt, piața BEV din SUA a continuat ascensiunea rapidă din ultima vreme, cu 63% în al doilea trimestru din 2022. Cota de piață a BEV-urilor s-a triplat în decurs de 18 luni, de la 1,6% în 2020 la 4,8% la finele lunii iunie din acest an. Per total, piața mașinilor verzi din SUA a crescut cu 20%.

 

*În cadrul raportului, strategy& analizează principalele zece piețe auto europene, respectiv Germania, Franța, Italia, Spania, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Olanda, Elveția și Austria.

 

Despre PwC

 

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o rețea de firme prezentă în 155 de țări cu mai mult de 327.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

PwC se referă la rețeaua de firme PwC și/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.

 

© 2022 PwC. Toate drepturile rezervate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here