Vă reamintim că din 27 februarie, au intrat în vigoare prevederile art. III din Ordonanța Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

 

Una dintre modificări se referă la sancționarea comportamentului agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice. În categoria comportamentului agresiv în trafic sunt incluse:

  • folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase pentru a obliga nejustificat șoferul din față să elibereze banda de circulație;
  • deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, pentru depășirea unui șir de mașini care circulă în același sens;
  • circulația la o distanță foarte mică față de alt vehicul (atât înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral) ori reducerea bruscă nejustificată a vitezei, pentru a intimida șoferul acestuia;
  • pornirea mașinii de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților;
  • conducerea intenționată a mașinii prin accelerarea repetată a motorului, pentru a stânjeni persoanele din preajma drumului public;
  • mersul cu spatele cu mașina pentru intimidarea celor care circulă în spate;
  • întoarcerea mașinii prin folosirea frânei de mână;
  • realizarea intenționată a unui derapaj controlat al mașinii pentru a o întoarce sau a o roti;
  • conducerea motocicletei (sau a mopedului) ridicată pe o singură roată.

Cei care vor manifesta un comportament agresiv în trafic, fără însă a exista consecințe riscă atât o amendă din clasa a doua de sancțiuni (patru sau cinci puncte-amendă, adică 580 sau 725 de lei), cât și suspendarea permisului timp de 30 de zile.

Însă, în situația în care, din cauza comportamentului agresiv al șoferului, se produce un accident de circulație cu pagube materiale, sancțiunile sunt mai dure. Amenda face parte din clasa a treia de sancțiuni (între șase și opt puncte-amendă, adică între 870 și 1.160 de lei), iar suspendarea permisului auto se aplică pentru 60 de zile.
Dacă șoferii au mai fost sancționați pentru aceeași faptă într-un interval de șase luni de la restituirea permisului auto, perioada de suspendare, aplicată odată cu sancțiunea contravențională aferentă este majorată automat cu 30 de zile.

Modificări importante sunt reglementate în ceea ce privește reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru conducătorii de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai.

În consecință, NU BENEFICIAZĂ DE REDUCEREA PERIOADEI DE SUSPENDARE DACĂ:

a) a cumulat, din nou, cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;

b) sancțiunea contravențională complementară s-a dispus pentru conducerea sub influența alcoolului, dacă nu constituie infracțiune, respectiv pentru depăşirea vitezei cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză;

c) perioada de suspendare a fost majorată, conform legii;

d) perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce este aplicată prin însumarea mai multor perioade de suspendare prevăzute de lege dintre care cel puțin una prevăzută de art. 102 alin. (3) sau art. 102 alin. (4).”

De asemenea, la cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârșirea unor contravenții, se reduce cu o treime, de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, după caz, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;

b) a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.

Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină susține, la cerere, testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație până în a 20-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

În cazul săvârșirii a două sau a mai multor contravenții care atrag și suspendarea exercitării dreptului de a conduce, constatate prin același proces-verbal, perioada de suspendare se calculează prin însumarea perioadelor prevăzute pentru fiecare faptă.

Când o persoană căreia i-a fost reținut permisul de conducere pentru o faptă prevăzută cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce săvârșește, în perioada în care are drept de circulație, o nouă contravenție pentru care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce, perioadele de suspendare dispuse se execută distinct, fără a se suprapune.

Testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație se poate susține la orice serviciu al poliției rutiere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here