București, 20 aprilie 2023 – NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, aduce în Promenada Craiova branduri în premieră atât pentru zona Olteniei, cât și la nivel național și în regiunea Europei Centrale și de Est (ECE).

Zona comercială Promenada Craiova va avea o suprafață de 78.500 mp, din care noul centru comercial, care include și parc de retail, va ocupa 62.500 mp, iar magazinul Dedeman, 16.000 mp.

Proiectul va fi inaugurat în trimestrul al patrulea din 2023, în luna octombrie, cu o investiție totală de peste 125 de milioane de euro, și va include peste 150 de magazine. Printre acestea, se numără brandul Lefties, parte a grupului Inditex, care marchează oficial intrarea pe piața din România. Lefties este una dintre principalele companii de modă cu prețuri accesibile din Spania și la nivel internațional, care oferă articole de îmbrăcăminte pentru întreaga familie, precum și propria linie de încălțăminte și accesorii. Lefties își completează gama de produse cu noi colecții pentru casă, sport și lenjerie. La ora actuală, marca Lefties este prezentă în 14 țări, deschiderea sa în Craiova reprezentând o premieră nu doar în România, ci și în regiunea ECE.

“Investiția în Promenada Craiova reprezintă încă o etapă din planul de dezvoltare al Grupului, pe care l-am intensificat încă de anul trecut. Avem încredere în potențialul orașului Craiova , motiv pentru care am decis să implementăm aici cel mai  nou proiect al nostru din afara Bucureștiului. Totodată, aceasta este și cea mai mare investiție din retail care are loc în România în ultima perioada. Deși contextul de piață este în continuare marcat de provocări, sunt convins că este un moment propice pentru investiții de natură să impulsioneze economia națională, concentrându-ne simultan atât pe sustenabilitate, cât și pe contribuția la dezvoltarea comunității locale”, a spus Rüdiger Dany, CEO, NEPI Rockcastle.

„Lucrările de construcție sunt în grafic și suntem pregătiți să întâmpinăm clienții, la începutul lui octombrie. În afară de un impuls major pentru economia locală, prin crearea a peste 1.500 de locuri de muncă și atragerea de noi investiții, dezvoltarea noului centru comercial aduce și alte beneficii importante pentru Craiova. Am construit un nou bulevard, care va face legătura între două artere rutiere foarte importante ale orașului, respectiv Bulevardul Calea Severinului și Bulevardul Râului. Vor exista două benzi pe fiecare sens al noii artere, cu linie mediană, sensuri giratorii, semaforizare inteligentă, spații verzi și piste de biciclete. Promenada Craiova este, cu siguranță, cel mai complex proiect de retail din sudul țării, iar pe viitor avem în plan să îi adăugăm noi componente. Sunt mândru de munca întregii noastre echipe și îmi doresc ca acest proiect să devină un etalon pentru centrele regionale din România”, a adăugat Andrei Radu, Director de Dezvoltare, NEPI Rockcastle.

”Ne propunem ca prin inaugurarea Promenada Craiova să îmbunătățim viața craiovenilor. Obiectivul nostru principal este ca prin acest proiect să oferim o experiență de cumpărături completă și de cea mai bună calitate. De aceea, am făcut eforturi pentru a aduce aici combinația perfectă de branduri, retaileri importanți din toate zonele de interes, care se adresează unor categorii diverse de consumatori. În plus, din toamnă, craiovenii se vor putea bucura de multe nume care intră în premieră nu doar în oraș, ci și în România și în ECE. Mă bucur că acest proiect a stârnit foarte mult interes și în rândul retailerilor, astfel că am decis să mărim suprafața comercială prevăzută inițial, pentru a putea include mai multe magazine”, a conchis Marius Barbu, Group Asset Director, NEPI Rockcastle.

Printre magazinele pe care craiovenii le vor găsi în exclusivitate, în Promenada Craiova, se numără nume importante din zona de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum Peek & Cloppenburg, Nike, Tommy Hilfiger, Calvin Klein, Under Armour, Enzo Bertini, Mohito. Alte premiere sunt constituite de retaileri de tehnologie și software (iStyle), dar și de noile tipuri de magazine din lanțul Inditex: Zara, Bershka, Pull&Bear și Stradivarius. Noul centru comercial va găzdui și primul hypermarket Carrefour din Craiova.

De asemenea, proiectul va include un cinematograf Cineplexx, o parcare de peste 2.100 de locuri și restaurante de tip drive-through, precum KFC.

Centrul comercial va dispune și de cea mai mare terasă panoramică exterioară din Craiova, ce va găzdui restaurante și cafenele, pentru o experiență cât mai plăcută de petrecere a timpului liber.

Ca parte din angajamentul NEPI Rockcastle în direcția sustenabilității și a reducerii amprentei de carbon, Promenada Craiova va fi dotat cu panouri fotovoltaice.

Mai multe informații despre Promenada Craiova găsiți pe www.promenadacraiova.ro.

 

 

Despre NEPI Rockcastle

 

NEPI Rockcastle este principalul investitor și dezvoltator de proprietăți comerciale din Europa Centrală și de Est.

 

Grupul deține un portofoliu remarcabil de proprietăți cu poziție cheie în România, Polonia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Croația, Cehia, Serbia și Lituania, și continuă dezvoltarea printr-un program de expansiune în regiune.

 

Cu 59 de proprietăți în cele nouă piețe și abilități de gestionare geografice diverse, NEPI Rockcastle urmărește în mod eficient oportunitățile imobiliare din zona CEE, beneficiind de un avantaj strategic în achiziționarea, dezvoltarea și operarea proprietăților.

 

În România, compania deține 25 de centre comerciale dintre care amintim București (Mega Mall, Promenada Mall), Sibiu (Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu), Timișoara (Shopping City Timișoara), Constanța (City Park Mall Constanta), Targu Mures (Shopping City Târgu Mureș) si Ploiești (Ploiești Shopping City).

De asemenea, compania a devenit membră a European Council of Shopping Places (ECSP) și a U.S. Green Building Council (USGBC, pentru a-și consolida poziția de lider de piață în industria imobiliară de retail.

Mai multe informații despre Nepi Rockcastle pe www.nepirockcastle.com sau pe Linkedin.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here