NN România susține proiectul Asociației Inima Copiilor care constă în extinderea Secției de Cardiochirurgie a Spitalului de Copii Marie Curie din București, cu o investiție totală estimată la 3 milioane de euro. Astfel, NN donează 500.000 de euro pentru demararea proiectului și va dubla fondurile strânse începând cu 17 noiembrie 2021 din donații individuale lunare de 2 euro, prin SMS cu textul LOVE la numărul 8844.

 

Proiectul de extindere a secției este prevăzut să înceapă în cursul primei jumătăți a lui 2022, cu etapa de proiectare și autorizare, și va fi încheiat la finalul lui 2023, dând astfel șanse de viaţă mai multor copii născuți cu malformații cardiace grave, care acum nu pot fi operați la timp. După extindere, 400 de copii bolnavi de inimă vor putea fi operați anual în Secția de Cardiochirurgie a Spitalului de Copii Marie Curie, dublu față de capacitatea actuală.

 

„Când vine vorba de sănătate şi de şanse la viaţă oferite la timpul potrivit copiilor cu afecţiuni cardiace, nu stăm pe gânduri şi găsim soluţii să ne implicăm. Punem umărul alături de Asociaţia Inima Copiilor şi de toţi donatorii care vor răspunde invitației noastre de a fi parte din acest proiect de bine ca să ajutăm mai mulţi copii să poată fi operați în România, în condiţii optime”, a spus Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN România.

 

Concret, extinderea Secției de Cardiochirurgie a Spitalului de Copii Marie Curie din București înseamnă amenajarea celei de-a doua săli de operații, 15-20 de locuri de terapie intensivă cardiacă față de 6 în prezent, 25 de locuri în saloanele în care vor fi îngrijiți copiii înainte și după operații, precum și reamenajarea și modernizarea spațiilor și a aparaturii specifice. Ca urmare, secția va ajunge la o suprafață totală de peste 1.900 de metri pătrați, față de 745 de metri pătrați în prezent.

 

Secția de Cardiochirurgie de la Marie Curie a fost construită și amenajată de Asociația Inima Copiilor între 2009 și 2011, cu sprijinul foarte multor donatori individuali. Doar din donațiile prin SMS s-au strâns atunci peste 650.000 de euro.

 

Secția este unul dintre cele mai moderne spații medicale din România, inclusiv după standardele anului 2021. Aici se desfășoară misiuni în care medici cu foarte mare experiență vin din străinătate și operează la Marie Curie, ajutând și la perfecționarea echipei de cardiochirurgie a spitalului.

 

Anul 2020 a fost cel mai intens din toată istoria secției, fiind primul an în care echipa chirurgicală a lucrat continuu. Cardiochirurgia de la Marie Curie a fost singura din țară care primit și tratat fără întrerupere copii născuți cu malformații cardiace, operând în total 170 de copii.

 

„Situația copiilor bolnavi de inimă este una dintre cele mai grave și persistente probleme de sănătate ale României. Anual se nasc la noi peste 1.000 de copii cu malformații cardiace. O parte dintre ei trebuie operați urgent, alții sunt în așteptare sau trebuie reoperați: așa se face că în fiecare an 1.500 de copii sunt pe lista celor care au nevoie de operații pe inimă. Încă de când am construit Cardiochirurgia de la Marie Curie ne-a fost clar că secția va trebui extinsă imediat ce spațiul necesar va fi disponibil. Momentul a sosit, deci ne apucăm de treabă! Mulțumim din inimă, NN, pentru deschidere și generozitate! Și contăm pe ajutorul tuturor celor care pot dona 2 euro lunar, prin SMS cu LOVE la 8844: fiecare copil născut cu inima bolnavă are dreptul la toate șansele pe care i le putem crea!”, a spus Alexandru Popa, președintele Asociației Inima Copiilor.

 

 

 

Pentru mai multe detalii:

 

NN – Elena Neicu                                                             Asociația Inima Copiilor – Alexandru Popa

Corporate Communication Manager                           Președinte

M: 0726 748 351                                                                           M: 0722 360 339

[email protected]                                                          [email protected]

     

 

 

 

Despre NN

NN este parte dintr-un grup financiar internațional, cu o istorie de peste 175 de ani și operațiuni în 19 țări. În România, NN este lider pe segmentele de asigurări de viață și pensii private, cu o prezență locală de peste 24 de ani. Pe parcurs, compania și-a diversificat portofoliul de alternative pentru clienți, integrând și asigurări de sănătate și de locuință în oferta comercială. NN are aproape 2.000 de angajați și consultanți financiari și susţine peste 2,2 milioane de clienți de asigurări și pensii private din România, un sfert din populația activă, să protejeze tot ceea ce contează cel mai mult pentru ei.

 

Prin activitatea sa de business și investițiile în societate, NN îşi propune să genereze schimbări pozitive în viețile oamenilor, sprijinindu-i să creeze premisele unui viitor mai bun pentru ei și cei dragi lor. NN identifică soluții care răspund problemelor actuale ale societății și contribuie la implementarea acestora ori de câte ori are ocazia împreună cu parteneri din sectorul non-profit. Concret, compania susține inițiative importante care au ca scop crearea de oportunități economice pentru tineri și pentru familii defavorizate, dar şi accesul la educaţie şi servicii medicale pentru cei mai vulnerabili dintre noi.

 

www.nn.ro

 

 

Despre Asociația Inima Copiilor

Asociația Inima Copiilor este o organizaţie non-guvernamentală fondată în 2006. Asociația dezvoltă și finanțează proiecte care vin în ajutorul copiilor născuți cu malformații cardiace sau cu alte probleme grave de sănătate.

Asociația Inima Copiilor a construit sau amenajat 4 secții în Spitalul de Copii Marie Curie din București: Cardiochirurgie, Terapie intensivă nou-născuți, Cardiologie și Neurochirurgie. Tot la Marie Curie, ca parte a Secției de Terapie intensivă nou-născuți, Inima Copiilor a creat și sprijină permanent prima Bancă de lapte matern din România.

 

De asemenea, asociația a participat la renovarea și modernizarea Secției de Terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Județean Constanța și ajută cu aparatură secții de terapie intensivă neonatală, de cardiologie și cardiochirurgie pediatrică și maternități din mai multe orașe din țară.
Pe lângă extinderea Secției de Cardiochirurgie de la Marie Curie, Asociația Inima Copiilor coordonează și susține financiar:

– misiunile medicale de cardiochirurgie de la Marie Curie

– construcția unui heliport la Spitalul Marie Curie

– extinderea Secției de Terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie

 

Asociația Inima Copiilor: www.inimacopiilor.ro, https://www.facebook.com/AsociatiaInimaCopiilor

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here